Un reputat actor al Teatrului “Victor Ion Popa” din Bârlad, Gruia Novac Jr., s-a stins din viata la numai 54 de ani, astazi dimineata, rapus de o boala incurabila. A sperat incontinuu ca va mai trai cel putin zece ani, dar dimineata s-a simtit putin rau, s-a intins in pat si s-a stins in câteva clipe. Trupa Teatrului V.I.Popa a pierdut astazi un actor talentat si om de litere care a mostenit pasiunea tatalui sau, reputat om de litere bârladean, profesor renumit, Gruia Novac.
Literat, poet, actor. Gruia Novac Jr, actorul care a stârnit de-a lungul deceniilor ropote de aplauze s-a stins astazi din viata! Boemul artist a pierdut lupta cu o boala nemiloasa pe care a descoperit-o la începutul acestui an. Tot de atunci nu a mai urcat pe scena. Trupul neînsufletit va fi depus la capela bisericii “Sf. Ioan”, iar înmormântarea va avea loc joi, 17 iulie 2014, de la ora 10.00. S-a nascut pe 24 septembrie 1960 într-o familie de intelectuali de elita ai Bârladului. Absolvent al Facultatii de Litere Iasi, sectia româno-franceza, Gruia Novac Jr. a cochetat cu teatrul înca din vremea studentiei când a jucat primele roluri cu trupa Teatrului Studentesc “Ludic” din Iasi în piese scrise de Caragiale, Paler, Mazilu, Lovinescu. În primii ani dupa absolvirea facultatii a fost profesor de Limba Româna în judetul Braila, unde si-a întemeiat o familie. Din 1994 a revenit în orasul natal, Bârlad, ca secretar literar al Teatrului “V. I. Popa.”, apoi a adoptat meseria de suflet: actoria. Pasiunea pentru literatura nu a uitat-o niciodata. A scris poezii si a si publicat câteva dintre ele. Dumnezeu sa-l ierte!
(Sursa biografica www.tvipbarlad.ro)