.jpg "a")
BUNÃTATE Dupã ce s-a aflat de povestea familiei lui Darius din Husi, copilul care locuieste împreunã cu mama, bunica si alti doi frãtiori mai mici, într-o casã dãrãpãnatã si fãrã curent electric, un om cu suflet bun, dar care a dorit sã îsi pãstreze anonimatul, a decis sã îi ajute. Va racorda locuinta la reteaua de iluminat electric, pe cheltuiala sa, pentru cã, spune el, copiii, în primul rând, trebuie ajutati, deoarece ei nu au nicio vinã, nici pentru necazul, nici pentru sãrãcia din jur!
Darius a terminat, în urmã cu câteva zile, grãdinita, iar mama sa, Ana Maria, l-a înscris deja, la scoalã, în clasa pregãtitoare. Vestea cã cineva, un anomim cu suflet mare, vrea sã îl spijine pentru ca el, dar si fratii sãi, sã nu mai stea cu totii în întuneric, ci sã poatã desena, colora, ba chiar si privi la televizor desene animate, li se pare de necrezut. Lenuta Romila, bunica micutilor, i-a multumit omului bun si, printre lacrimi, femeia si-a povestit destinul, atât de greu încercat. „E un blestem greu care trebuie dus”, spune ea, strângându-si nepotii în brate. „Acum 16 ani am fost lovitã de trãsnet. Eram la câmp. A venit o ploaie mare si un trãsnet m-a pus la pãmânt. Am scãpat cu viatã, dar am paralizat. Nu m-am dus la doctor, cã nu am avut bani. În timp, boala s-a agravat”, spune Lenuta Romila, 56 de ani, femeia pe lângã care cresc cei trei nepoti, alãturi de fiica sa, Ana Maria, în vârstã de 30 de ani. Apoi, mai spune bunica, i s-a prescris Prednison si, fãrã sã stie, spune ea, de restrictia consumului de sare, a început sã aibã reactii adverse grave la acest medicament. „Am scãpat cu viata, si de data asta. Asa a vrut Dumnezeu. Acum 10 ani, în curtea acestei case, aveam o bucãtãrioarã, unde stãtea bãiatul meu, cu copiii si familia lui. Avea o lampã, cã nici el nu avea luminã în casã. A luat foc si a ars de viu. N-am putut sã îl salvãm. I-adevãrat, avusese o supãrare si bãuse, poate cã dacã era treaz, scãpa. Si tot asa, numai necazuri si necazuri. În casa în care stãm plouã, nu avem bani de luat carton nou. E dãrãpãnatã cocioaba. Banii, pensia mea de 300 de lei si cât ia Ana Maria ca însotitoare a mea, merg pe mâncare la copii, cã ei nu trebuie sã sufere de foame. Îi duce fata la grãdinitã, îi îngrijeste cât de bine poate. În urmã cu doi ani, nu am mai putut plãti lumina. Ne-au tãiat-o. De atunci a fost greu tare! Mi s-a acrit inima de la fumul de lumânare. Mie, d-apoi copiilor?! Nu are cine ne ajuta”, se plânge femeia, necãjindu-se sã se ridice cumva, ca sã îsi poatã spune pãsul mai bine. „Dacã domnul acesta vrea sã ne ajute, îi multumesc din suflet si mã rog de sãnãtatea lui”, mai spune femeia.
Are trei copii lângã ea si patru în plasament!
.jpg "a")
Fiica sa, Ana Maria, are o poveste si mai nefericitã. A nãscut 7 copii, iar patru sunt dati în plasament. Spune cã i-ar fi crescut pe toti, dar în aceste conditii grele, nu a fost în stare. Spune cã stie despre fiecare din ei unde sunt dati si crede cã au avut noroc de familii unde sunt bine îngrijiti. „Unul e la Valea Grecului, doi în Husi si unul la Tãcuta. Au ajuns la oameni buni, care au grijã de ei, iar eu tin legãtura cu copiii. Cristi are 14 ani si e premiant. El e la cineva din Husi. Rãducu are 9 ani. Samira are 10 ani, iar Lavinia doar 9 luni. Lavinia e datã în plasament la Tãcuta. Mi-e dor de ea, cã nu am mai vãzut-o de când am dat-o, din spital. Pe acestia trei însã, pe Rares, Darius si Stefania nu îi dau de lângã mine. Îi spãl, îi port frumos, îi duc la grãdinitã, le am grija. Darius a avut serbare si a fost frumos. Stefania are serbare sãptãmâna viitoare”, spune Ana Maria. „De judecat, lumea o judecã, pentru faptul cã a fãcut atâtia copii, dar ce vinã au copiii? Ea poate are vinã, dar ei? Nu are sot sã o ajute, a plecat în lume si nu a mai dat niciun semn. Unii oameni sunt rãi, stiu doar sã judece. Ea îsi dã silinta sã aibã grijã de acesti trei copii, dar nu e usor deloc”, spune bunica Lenuta.
„Am aflat cã cei mici, uneori, nu mai vor sã plece de la grãdinitã, unde au luminã si desene animate la televizor”!
„Nu vreau sã se cunoascã numele meu, pentru cã vreau sã fac o faptã bunã din suflet si pentru suflet. E o familie foarte necãjitã si parcã bãtutã de soartã. Lumina în casã ar însemna mult pentru ei, am înteles chiar cã micutii îsi doresc uneori sã nu mai plece de la grãdinitã, pentru cã acolo au bec si televizor. Ei sunt copii, nu au nicio vinã. Ei au dreptul sã se bucure ca si ceilali copii. Mi-as dori ca oamenii sã încerce sã îi ajute cu ce pot. N-au jucãrii, vãd eu, n-au o hãinutã mai bunã. Cred cã dacã toti ne unim, aceste cazuri sociale ar fi mai putin dureroase, mai putin dramatice si copiii ar vedea si ei viata altfel. Îmi dau tot concursul sã le pun luminã în locuintã, dupã ce vedem care este situatia cu actele acestui spatiu locativ si cu contractul”, a spus vasluianul, impresionat de viata copiilor necãjiti, din locuinta dãrãpãnatã, de pe strada Petru Filip din Husi.
