spot_img
26.8 C
Vaslui
28-iun.-2024
spot_img

Profesorul Clit, genial dar penal (vezi lista copiilor accidentati din Husi)

- Advertisement -

INCREDIBIL… Un renumit profesor husean si 17 elevi eminenti erau sã scrie, la Husi, una din cele mai negre file din istoria orasului. Ingredientele acestei întâmplãri sunt specifice “orasului dintre vii”: mult alcool, inconstientã, teribilism si, de ce nu, tembelismul unui profesor care, desi este genial, de data aceasta a fãcut-o de oaie. A încãrcat remorca unei masini cu 16 copii si a pus pe altul la volanul acesteia. Rezultatul… un accident groaznic. Având în vedere cã toti copiii provin din elita Husului, se impune o întrebare: Cine este mai vinovat? Profesorul, elevii care s-au lãsat transportati ca oile sau pãrintii care si-au dat acordul organizãrii unui picnic stropit din abundentã cu alcool?

GROAZNIC… Accidentul grav, în care au fost implicati 17 elevi ai Colegiului National “Cuza Vodã” Husi, dar si profesorul de istorie Costin Clit, a stârnit rumoare în “orasul dintre vii”, mai ales pentru conjunctura bizarã în care s-a petrecut evenimentul. Faptul cã un cadru didactic s-a aflat în masina condusã de un minor, evident, fãrã permis auto, iar în vehicul (Dacia-papuc) mai erau transportati, în nesigurantã, alti 16 copii, a scandalizat opinia publicã. Dupã accidentul petrecut în zona strãzii “Viorel Husi”, 11 elevi au avut nevoie de internare, prezentând contuzii, traumatisme cranio-cerebrale, dar si, în cazul unei fete, fracturã de bazin. Doi elevi au fost transportati de urgentã la Iasi, întrucât situatia lor medicalã deosebitã a impus-o. De pe patul de spital, rãnit, de asemenea, în accident, profesorul Costin Clit a refuzat, ieri, sã vorbeascã despre eveniment, însã cadrelor medicale le-a spus cã regretã cele întâmplate. Politia a deschis o anchetã, pentru a stabili exact circumstatele. Grav este faptul cã profesorul Clit, însotitorul copiilor, ca urmare a testãrii cu aparatul alcooltest imediat dupã accident, s-a dovedit a fi în stare de ebrietate. Conducerea Colegiului “Cuza Vodã” s-a declarat revoltatã de eveniment, catalogându-l pe profesor drept “inconstient”, urmând ca acesta sã fie cercetat de o comisie de disciplinã.

Ceea ce ar fi trebuit sã fie doar o zi plãcutã petrecutã la un picnic, s-a transformat, sâmbãtã seara, într-un cosmar, pentru mai multi elevi ai Colegiului “Cuza Vodã” Husi, dar si pentru unul dintre cadrele didactice reputate ale institutiei, profesorul Costin Clit. Elevii si profesorul Clit au petrecut ziua împreunã, iar seara, la întoarcerea în oras, printr-o conjuncturã pe care Politia urmeazã sã o stabileascã exact, elevii s-au urcat într-o Dacia-papuc, pe care, culmea, o conducea chiar unul dintre elevi, minor si fãrã permis auto. Mai grav este cã profesorul Clit s-a urcat în dreapta soferului minor, în timp ce ceilalti copii care au petrecut la picnic, s-au îghesuit în “Papuc”, într-o totalã stare de nesigurantã. Cum drumul era accidentat, iar minorul de la volan (elevul Rãzvan Bordea, 16 ani, clasa a IX-a), nu avea nicio pricepere la condus, masina s-a rãsturnat, iar copiii au fost aruncati în toate pãrtile. Rãniti si foarte speriati, unii din ei au avut puterea sã îsi sune pãrintii si sã le spunã ce s-a întâmplat. Douã masini de Ambulantã s-au deplasat imediat la fata locului, pentru a prelua rãnitii. Martorii spun cã imaginea era de cosmar: pe jos, multi copii rãniti, sângerând si plângând, iar printre ei, profesorul Clit, care încerca sã îi linisteascã.

A fost nevoie ca medicii sã vinã de acasã pentru atâtea victime!

Victimele au fost transportate la spitalul municipal Husi. Din cauza numãrului mare de pacienti care aveau nevoie de îngrijiri, au fost chemati si medici de acasã, acestia mobilizându-se pentru a acorda toate îngrijirile necesare. “Numai în cazul a 10 copii s-a pus problema internãrii. Unii au fost diagnosticati cu contuzii, dar au fost si doi copii trimisi la Iasi, precum si soferul vehiculului, la SAJ Vaslui, pentru un CT (computer-tomograf). La Iasi au fost trimisi un bãiat si o fatã, bãiatul fiind diagnosticat cu fracturã de piramidã nazalã, dar si traumatism coloanã lombarã, iar fata cu fracturã de bazin. Astãzi (ieri, n.r.) au fost externati 7 copii, în stare bunã, rãmânând internat doar soferul masinii (minorul în vârstã de 16 ani) si profesorul, care a suferit un fracturã antebrat drept. Ei doi vor mai rãmâne sub supraveghere medicalã, deoarece starea lor necesitã acest lucru. Tin sã îi felicit pe toti colegii mei, unii care au venit de acasã, pentru a da o mânã de ajutor, deoarece fiind multe victime, trebuia intervenit urgent”, a spus medicul Wassouf Emad, purtãtor de cuvânt al Spitalului municipal Husi, chirurgul care a fost, de fapt, de gardã, în momentul în care victimele accidentului au fost aduse la spital. La scurt timp, au mai relatat cadrele medicale, holurile spitalului Husi, s-au umplut de pãrinti îngrijorati, fiecare cãutându-si copilul si vrând sã stie care îi este starea. “S-au purtat foarte bine pãrintii, ne-au lãsat sã ne facem treaba cu totii, chiar dacã se vedeau cã erau foarte speriati”, au mai spus medicii.

Minorul de la volanul masinii, încã în stare de soc!

În fond, lucrurile încã mai au nevoie de multe lãmuriri. Ce cãuta copilul de clasa a IX-a la volanul acelei masini? De ce profesorul Clit s-a urcat alãturi de el, acceptând ca acesta sã conducã? Cum de acesta nu si-a fãcut griji pentru copiii care s-au suit, imprudenti, în “Papuc”, fãrã a avea nicio sigurantã? Sunt întrebãri la care Politia va trebui sã dea un rãspuns final. Pãrintii copilului care a condus masina spun cã bãiatul lor, Rãzvan, nu ar fi fost la picnic cu ceilalti copii, ci doar s-ar fi oferit sã îi transporte în oras. “Nu stim nimic. Rãzvan a fost la cosit, cu mine, toatã ziua. Seara, fãrã sã stiu, a luat masina si a plecat. Am fost sunat apoi sã mi se spunã ce s-a întâmplat. Suntem afectati, pentru cã Rãzvan nu vorbeste, e traumatizat pentru ce s-a întâmplat, e rãnit si, mai ales, îsi face foarte multe griji pentru tot ce s-a întâmplat. E un copil bun, ascultãtor si sensibil”, a spus Ticu Bordea, tatãl bãiatului care a condus autoutilitara. De altfel, medicii au spus cã starea acestuia nu este deloc bunã, mai ales pe fond emotional. “Este consiliat psihologic, pentru cã l-a afectat foarte tare ceea ce s-a întâmplat si îsi face griji pentru colegii sãi”, au spus medicii.

Profesorul Clit era bãut!

Politia a declansat o anchetã si trebuie sã stabileascã dacã portiunea de drum pe care s-a petrecut accidentul a fost sau nu pe un drum public. Minorului care a condus masina i s-a deschis dosar penal. Atât lui, cât si profesorului li s-au recoltat probe biologice si, cel putin profesorul Clit s-a dovedit cã a consumat bãuturi alcoolice (0,60 mg alcool pur în aer expirat, au spus oamenii legii).

Conducerea Colegiului “Cuza Vodã” Husi, consternatã de comportamentul profesorului Clit!

Managerul Colegiului, prof. Manuela Iacob, a precizat cã, primul sãu gând se îndreaptã înspre copii si sperã ca toti sã fie sãnãtosi si, cei încã internati, sã ajungã acasã, cu bine. Dupã aceea, a spus Manuela Iacob, în ce-l priveste pe profesorul Clit, situatia se complicã. “Domnul profesor nu are nicio scuzã! A dat dovadã de inconstientã! Scoala nu a fost informatã despre aceastã activitate. Din ce am aflat ulterior, acest picnic a fost organizat de pãrinti si a fost invitat si domnul profesor. Cum s-a ajuns ca elevii sã meargã în masina condusã de acel copil, e greu de spus si de înteles. Domnul profesor Clit trebuie sã dea explicatii. Este inadmisibil sã participe la o activitate fãrã sã anunte scoala si stiind cât de multe documente sunt necesare pentru asemenea actiuni. Noi, dar si Inspectoratul Scolar, trebuia informat. Marti voi lua decizia de a-l suspenda din functia de diriginte al acestei clase de SN (Stiinte Naturale), coordonarea acesteia fiind preluatã de doamna psiholog, întrucât ei au nevoie de consiliere. Apoi, vom convoca un Consiliu de Administratie si un Consiliu Profesoral, pentru a stabili o comisie de cercetare a acestor fapte, în urma cãrora profesorul Clit sã rãspundã pentru faptele sale”, a spus profesoara Manuela Iacob. Medicii cu care profesorul Clit a interactionat au spus cã acesta regretã ceea ce s-a întâmplat si îi întreabã tot timpul de starea de sãnãtate a copiilor implicati în accident. Rãmâne de vãzut dacã pãrintii (multi dintre ei, persoane cu un statul social recunoscut la nivelul urbei – judecãtor, avocati, cadre medicale, preot, oameni de afaceri) vor actiona în acest caz pe cale juridicã sau îl vor ierta pe profesorul de istorie, cãruia i-au încredintat copiii.

Iatã lista celor 11 copii care au necesitat îngrijiri medicale

Elevii care au fost implicati în acest accident si despre care profesorii lor au doar cuvinte de laudã, dat fiind rezultatele scolare si comportamentul lor de zi cu zi, sunt: Ciocan Teodora, Radu Ioan Alexandru, Bordea Rãzvan, Mihordea Adriana, Diaconu Oana, Luiza Baghiu, Palcu Alexandru, Palcu Teofil, Adam Cozmin, Ratã Cosmina, Mihuta Ioana, Liteanu Alexandru si Marian Sorina (ultimii doi nu au avut nevoie de internare). Toti au vârste cuprinse între 16 si 17 ani.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.