spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Când nu avem incubatoare, punem sticle cu apă caldă ca să încălzim bebelușii”

- Advertisement -

Doctorița Gabriela Dumitru îngrijește de 30 de ani nou-născuți. Nu o face într-un mare spital al țării, ci într-unul mic, dar plin de viață: maternitatea Spitalului Județean din Slobozia.

Ezită să stea la poză, atunci când îi cerem, însă când aude că ar putea avea o șansă să aibă mai multe incubatoare pentru copiii pe care îi îngrijește este gata să facă orice: „Pot să pozez și în costum de baie”, glumește în liftul care ne duce către secția unde stau cei mai mici pacienți din spital.

„Am depus memorii peste memorii, la Minister, la Consiliul Județean, pentru a primi mai multă aparatură, dar copiii nu se încălzesc cu memorii”, povestește doctorița prin mână căreia au trecut zeci de mii de copii.

Este bucuroasă pentru că tocmai a primit o donație din partea Dorna,în parteneriat cu Salvați Copiii: un incubator de ultimă generație.

Mai mulți copii născuți înainte de vreme

Aparatul a costat 10.000 de euro și le este de mare ajutor cadrelor medicale din Slobozia, care povestesc că se întâmplă frecvent să pună doi copii într-un singur incubator. „Când am început eu munca aici, în urmă cu 30 de ani, nu erau așa de mulți prematuri cum sunt acum. Din ce în ce mai multe femei nasc înainte de termen. Cel mai mic copil pe care l-am salvat avea 730 de grame la naștere”, se mândrește ea.

În maternitatea din Slobozia se nasc anual 1.200 de copii, dintre care aproape 200 sunt prematuri.

„După incendiul de la Maternitatea Giulești am fost obligați să scoatem o parte din incubatoare din uz, pentru că erau prea vechi. Acum avem doar șase, cel nou primit fiind al șaptelea, însă, pentru a face față valului de copii prematuri am avea nevoie de 12 astfel de aparate. În plus, nu doar prematurii sunt puși în incubatoare, ci și alți copii cu diverse probleme, chiar dacă au greutate normală”, au mai explicat medicii spitalului.

Cum nașterile vin în valuri, medicii sunt nevoiți frecvent să facă improvizații ca să poată asigura bebelușilor îngrijiri. „Cele mai multe nașteri sunt între septembrie și decembrie. Când sunt prea mulți copii, punem sticle cu apă caldă pe lângă ei sau îi ținem în incubatoarele scoase din uz, însă acestea nu încălzesc, nu fac circuit de oxigen. Am făcut memorii la Consilul Județean, la Ministerul Sănătății pentru a ne oferi și alte incubatoare, dar și alte aparate care ne lipsesc, însă fără efect deocamdată. Bugetul de investiții pentru acest an, aprobat de Consiliul Județean, este zero”, spune managerul spitalului.

Incubatorul donat de Dorna permite o monitorizare mult mai bună a stării bebeluşilor născuţi prematur. «Este un aparat extrem de performant care indică temperatura, gradul de umiditate şi are foarte multe funcţii...”, spune şeful Secţiei Neonatologie.

„Nu sunt de acord cu abordări de la București”

Doctorița, care este sufletul secției, nu se sfiește să contrazică abordările pe care le au unii medici din Capitală atunci când vine vorba de îngijirea bebelușilor. „Noi dăm nou-născuților lapte cu biberonul până când au mamele lapte. Nu sunt de acord cu abordarea să se insiste cu alăptarea la sân pentru că un nou-născut riscă să se deshidrateze. Chiar dacă le dăm cu biberonul, imediat ce mama are lapte copilul suge, nu este niciun impediment”, dă asigurări medicul.

Cea mai mare durere pe care a trăit-o de când este medic se leagă de tragediile văzute înainte de 89, când avorturile erau interzise. „Am văzut fete tinere murind sub ochii mei, din cauza avorturilor făcute acasă”.

Sursa: www.doctorulzilei.ro

Acest articol este proprietatea Doctorul Zilei și este protejat de Legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parțială a conținutului se poate face doar cu citarea sursei, astfel: pentru publicațiile tipărite – revista Doctorul Zilei, iar pentru publicațiile online – www.doctorulzilei.ro
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.