Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), Serviciul Teritorial Suceava, a intrat în linie dreaptă cu ancheta care vizează mai mulţi lucrători vamali şi poliţişti de frontieră, în frunte cu comisarul-şef Nelu Fediuc, anchetă despre care Monitorul de Suceava a scris în mai multe rânduri.
Comunicatul remis ieri de reprezentanţii DNA Suceava a scos la iveală o întreagă caracatiţă, relaţii de cumetrie şi „atenţii”, toate având un singur scop: prejudicierea bugetului de stat prin introducerea în ţară a aproape 300.000 de pachete de ţigări de contrabandă.
Din acest păienjeniş fac parte nu mai puţin de 17 lucrători vamali, 16 poliţişti de frontieră, un preot, precum şi alte cinci persoane protejate în scopul exercitării acţiunii de contrabandă prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret.
Rămâne de văzut dacă la finalul anchetei, în care suspecţilor li s-au prezentat deja acuzaţiile de două ori, inclusiv conform prevederilor din Noul Cod de Procedură Penală, toate cele 39 de persoane împotriva cărora s-a început urmărirea penală vor fi trimise în judecată sau numărul acestora va fi mai mic, în concordanţă cu probele existente la dosar.
Poliţistul de frontieră primea 50 de lei, vameşul lua 100 de lei
Structura cunoscută generic cu denumirea „oamenii lui Fediuc” s-a constituit din anul 2007, dar gruparea a prins putere începând cu luna august a anului 2008, când în acest „proces” s-a implicat Dumitru Horga, preot în localitatea Cândeşti, din judeţul Botoşani.
„Grupul s-a constituit în aceeaşi perioadă în care inculpatul Nădejde Daniel a fost cooptat de Horga Dumitru şi Sofronie Dumitru Daniel (al cărui copil a fost botezat ulterior de comisarul Fediuc Nelu), pentru a se deplasa periodic în Ucraina şi pentru a participa la introducerea în România a unor cantităţi importante de ţigări cu sustragerea de la plata taxelor vamale. În acest scop i s-a adus la cunoştinţă că, pentru a i se permite intrarea în ţară cu astfel de produse, trebuia să cotizeze lunar cu suma de 200 dolari, banii urmând să ajungă la comisar Fediuc Nelu prin intermediul lui Horga Dumitru. De asemenea, conducătorul grupului asigura finanţarea necesară pentru cumpărarea ţigărilor din Ucraina, folosind sume de bani în valută date de către o persoană din anturajul său, cunoscută cu preocupări pe linie de cămătărie şi pe care Horga Dumitru a contactat-o prin intermediul lui Fediuc Nelu”, se arată într-un comunicat al DNA.
Oamenii protejaţi de comisarul-şef Nelu Fediuc, la acea vreme şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, beneficiau de un tratament preferenţial la intrarea în ţară, iar comisioanele pe care le plăteau vameşilor şi poliţiştilor de frontieră erau stabilite foarte clar.
Astfel, un poliţist de frontieră primea 50 de lei, în timp ce „comisionul” pentru vameş era dublu, de 100 de lei. În plus, pentru banii plătiţi, „oamenii lui Fediuc” primeau şi informaţii despre controale, reuşind astfel să le evite pentru a nu pune în pericol afacerea cu ţigări de contrabandă.
Relaţii de cumetrie şi prietenie cu „boss” Nelu Fediuc
Comisarul-şef Nelu Fediuc, omul care salută cu apelativul „boss”, era cel care coordona totul, motiv pentru care toţi membrii grupării încercau să-i intre în graţii prin diverse moduri.
„Inculpaţii Horga Dumitru şi Sofronie Daniel l-au cunoscut pe inculpatul Fediuc Nelu, şef al Punctului de Trecere a Frontierei Siret şi ulterior numit şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, <cultivând>cu acesta o <relaţie de prietenie>bazată iniţial pe oferirea unor <atenţii>constând în bunuri materiale (produse alimentare şi băuturi) şi cadouri cu ocazia sărbătorilor de iarnă de la finele anului 2007.
Potrivit procurorilor DNA Suceava, la iniţiativa preotului Dumitru Horga, în luna ianuarie 2009, comisarul-şef Nelu Fediuc devine cumătru cu Dumitru Daniel Sofronie, după ce i-a botezat acestuia din urmă unul dintre copii.
„Astfel, grupul infracţional a ajuns să fie cunoscut de lucrătorii poliţiei de frontieră, dar şi de lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Siret ca fiind <oamenii lui Fediuc>”, se mai arată în comunicatul procurorilor anticorupţie.
De-a lungul timpului, atât preotul Horga cât şi comisarul Fediuc au reuşit să se impună ca lideri ai grupării. Astfel, preotul Dumitru Horga s-a lăudat că are relaţii în rândul unor persoane cu influenţă din mediul politic şi din conducerea fostului Inspectorat Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani, în timp ce Nelu Fediuc se prevala de legătura de prietenie şi relaţiile în rândul conducerii Direcţiei Poliţiei de Frontieră Rădăuţi, a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, dar şi pe lângă şefii Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
Comisarul-şef Fediuc vindea informaţii în sprijinul acoliţilor săi
Pe lângă faptul că îi proteja cu orice prilej, comisarul-şef Nelu Fediuc a vândut şi informaţii preţioase membrilor grupării referitor la ziua şi ora când trebuiau să intre în ţară cu maşinile încărcate de ţigări de contrabandă.
„Fiecare transport s-a efectuat pe baza informaţiilor furnizate de Fediuc Nelu cu privire la planificarea în serviciu a lucrătorilor din PTF Siret (aprobă planificările şi inclusiv componenţa turelor de serviciu), fiind preferate turele conduse de Strugar Sorin, Cuzencu Octavian şi Jitariuc Virgil, din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, şi respectiv şefii de tură Ciornei Tudor şi Șcladan Sorin din cadrul Biroului Vamal Siret. Din actele premergătoare efectuate până în prezent rezultă că membrii grupului se informau cu privire la existenţa unor echipe de control din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, precum şi a altor echipe din cadrul altor instituţii cu atribuţii de control în zona de frontieră. Informaţiile erau furnizate atât de Fediuc Nelu cât şi de poliţiştii de frontieră şi vameşii aflaţi în serviciu la PTF Siret”, se mai arată în comunicatul DNA Suceava.
În perioada august 2008 – februarie 2009, membrii grupului au introdus în România, cu sprijinul comisarului-şef Nelu Fediuc şi al celorlaţi poliţişti de frontieră şi vameşi, cantitatea de 286.240 de pachete de ţigări de provenienţă Ucraina, sens în care au efectuat 35 de transporturi prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret.
Prejudiciul total se ridică la 1.519.891 de lei, din care 226.647 de lei valoare în vamă şi 1.293.244 de lei taxe vamale şi fiscale.
Ţigările de contrabandă introduse ilegal în ţară erau vândute diferitelor persoane din judeţele Suceava şi Botoşani, iar ulterior alimentau piaţa neagră din România.
Competitorii erau eliminaţi fără scrupule
Lupta pentru supremaţie era una extrem de acerbă, iar „oamenii lui Fediuc” nu au omis nici un amănunt, mai ales când a venit vorba să-şi elimine concurenţa.
„Pentru a-și asigura monopolul distribuţiei de ţigări din Ucraina pe raza județului Botoşani, precum şi pentru a majora cantităţile de ţigări ce urmau a fi trecute prin PTF Siret şi implicit câştigurile realizate din comercializarea acestora, la iniţiativa lui Horga Dumitru, dar şi din cauza relaţiilor conflictuale apărute între Fediuc Nelu şi un ofițer de poliție, șef de tură aflat în subordinea inculpatului, cei doi au hotărât îndepărtarea din circuitul de contrabandă a unor așa-ziși competitori (în fapt alte persoane care se ocupau de contrabanda cu țigări în aceeași zonă). Astfel, unul dintre aceștia a fost depistat și sancţionat contravenţional cu suma de 5.000 lei şi confiscarea, din autoturismul acestuia, a cantităţii de 200 pachete de ţigări, iar altul a fost sancționat prin confiscarea cantităţii de 666 pachete de ţigări şi aplicarea unei contravenţii în valoare de 5.000 lei”, se mai menţionează în comunicatul DNA Suceava.
Cei 39 de inculpaţi au aflat care sunt acuzaţiile cu ocazia actelor derulate de procurorii anticorupţie din Suceava în cursul săptămânii trecute, mai exact în intervalul 21-25 aprilie 2014.
„Celor 39 de inculpaţi li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală de inculpat și acuzațiile, în conformitate cu articolul 309 din Codul de Procedură Penală. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai specifică în comunicatul DNA.
Cine sunt persoanele urmărite penal
DNA Suceava a început urmărirea penală împotriva a 16 inspectori şi lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal Siret, care sunt acuzaţi de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, luare de mită, fals intelectual şi folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Vameşii urmăriţi penal sunt Ortanţa Achim, Radu-Pamfil Boca, Victor Ceauşu, Laura-Gheorghina Chirilă, Ernest-Dan Coroleucă, Simion Coroliuc, Adrian Lavric, Lucian-Doru Mureşan, Rodica-Lăcrămioara Nechita, Daniela Oprescu, Gheorghe Robu, Nicu-Cezar Schipor, Sorin-Constantin Şcladan, Mihaela Toma (acum Perhinschi), Ioan Tudor şi Lucian Daniel Zegrea.
De asemenea, s-a început urmărirea penală împotriva lui Adrian Dascălu, consilier din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, pentru abuz în serviciu, funcționarul fiind acuzat că a obținut pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, dar şi că a folosit în orice mod informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori a permis accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Din rândul poliţiştilor de frontieră puşi sub acuzare se află doi ofiţeri, comisarul-şef Nelu Fediuc şi subcomisarul Octavian Cuzencu, dar şi 14 subofiţeri, respectiv Constantin-Ciprian Baciu, Dorel-Vasile Chirilă, Valentina-Ioana Colotelo (Sauciuc), Ilie Costiuc, Radu Crăciun, Cezar Hetriuc, Cătălin-Albert Hnatiuc, Toader Ilieşi, Virgil Jităriuc, Cornel Vasile Onuţ, Luchian Alexandru Posmangiu, Mitică Şchiopu, Sorin-Doru Strugar şi Cătălin-Dumitru Zebreniuc.
Toţi cei 16 sunt acuzaţi de luare de mită, abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, iniţiere sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup infracţional în vederea săvârşirii de infracţiuni, folosire în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Lista persoanelor împotriva cărora s-a început urmărirea penală în acest dosar este completată cu preotul Dumitru Horga, dar şi cu alte cinci persoane, respectiv Dumitru Daniel Sofronie, Constantin Paul Ciornenchi, Daniel Vasile Nădejde, Bogdan Iulian Horga şi Cornelia Grumeza. Infracţiunile de care sunt acuzaţi sunt dare de mită, iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup şi cumpărare de influenţă.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2014-04-29/Cum-functiona-reteaua-de-traficanti-de-tigari-condusa-de-comisarul-sef-Nelu-Fediuc#ixzz30LiBmy9u