spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Accidentul de feribot din Coreea de Sud. Președintele Park Geun-hye și-a cerut scuze pentru eșecul autoritățlor

- Advertisement -

Președintele Coreei de Sud și-a cerut scuze, într-o declarație televizată, pentru eșecul autorităților cu privire la accidentul de feribot soldat cu moartea a cel puțin 200 de persoane și dispariția altor 100 de pasageri, relatează BBC.
„Nu știu cum să-mi cer scuze pentru eșecul autorităților de a preveni această tragedie și pentru reacția întârziată a echipelor de salvare. Îmi cer scuze familiilor și regret pierderea atâtor vieți”, a declarat Park Geun-hye.

Potrivit agenției Yonhap, o nouă agenție guvernamentală va fi creată pentru a se ocupa de accidente similare, iar Ministerul pentru Siguranță Națională va fi subordonat direct cabinetului premierului.

„Scopul nostru principal este acela de a reforma sistemul național de intervenție în caz de urgență. Guvernul trebuie să pună la punct un nou plan de măsuri, mult mai eficient”, a mai precizat președintele sud-coreean.

Cauzele tragediei, încă necunoscute

La aproape două săptămâni de la producerea tragediei, autoritățile sud-coreene nu au stabilit încă motivele exacte ale naufragiului din care au supraviețuit doar 174 din cei 476 de pasageri aflați la bord. În prezent, anchetatorii investighează dacă modificările operate feribotului i-au afectat sau nu stabilitatea.

Informațiile obținute de presa sud-coreeană arată că mai multe cabine pentru pasageri au fost reconfigurate între 2012 și 2013, experții sugerând că aceste modificări ar fi putut afecta stabilitatea navei. Totodată, au fost vehiculată și varianta potrivit căreia feribotul ar fi transportat o încărcătură de trei ori mai mare decât limita legală.

Întreg echipajul a fost arestat

Toți cei 15 membri ai echipajului feribotului Sewol se află în prezent în custodia autorităților, urmând a fi aduși în fața instanței sub acuzația de neglijență criminală.

Pe de altă parte, ieri au fost date publictății noi imagini video, care îl arată pe căpitanul feribotului, Lee Joon-seok (69 de ani), îmbrăcat în pantaloni și pulover, în timp ce este salvat de pe nava aflată în derivă. În momentul tragediei, căpitanul nu se afla la timonă, ci un ofițer de rangul III.

Cititi:http://www.evz.ro/accidentul-de-feribot-din-coreea-de-sud-presedintele-park-feun-hye-si-a-cerut-scuze-pentru-esecul-autoritatlor.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.