În prezent, în farmaciile din țară se găsesc peste 700 de medicamente rusești autorizate spre vânzare în Moldova. Asta în timp ce specialiștii ruși declară că majoritatea medicamentelor produse în Rusia sunt contrafăcute.
Ponderea importului în Republica Moldova a medicamentelor produse în Federația Rusă nu este tocmai mare, însă importul este menținut din cauza prețului și a taxelor reduse, ele fiind folosite de oamenii săraci sau de pensionari. Totuși, calitatea medicamentelor rusești lasă de dorit, fapt confirmat atât de medicii autohtoni, cât și cei de peste hotare. „Este foarte greu să tratezi un bolnav cu medicamente de calitate joasă și ineficace. Conform emisiunii rusești „Zdorovie”, mai mult de 90% din medicamentele rusești sunt contrafăcute, dintre care multe sunt importate la noi în țară. Despre acest fapt cunosc medicii din SUA și UE”, explică Tihon Moraru, doctor conferențiar la Universitatea de Medicină „N. Testemițanu”, specialist în Terapie Intensivă și farmacolog clinician, care susține Campania „Boicot produselor rusești” și ne-a oferit mai multe informații cu referire la piața medicamentelor din Moldova.
„Voronin, Șelin și Dodon să se trateze cu ele”
Potrivit lui Tihon Moraru, unele persoane care s-au operat în Anglia și Germania au fost sfătuite de către medicii de acolo să nu utilizeze medicamente produse în Rusia, China, India și alte țări slab dezvoltate. „Aceste medicamente din Rusia să fie folosite de Voronin, Dodon, Șelin și echipele lor. Ei se tratează în Europa, își cumpără mașini de acolo, își trimit la studii copiii, la fel, în Europa. Pe noi ne trimit în Uniunea Eurasiatică”, declară doctorul.
Conform datelor Ministerului Sănătății din Federația Rusă, comparativ cu anul 1998, în prezent, cantitatea medicamentelor contrafăcute a crescut de cel puțin 10 ori. Mai mult, este vorba nu doar despre creșterea cantitativă, ci și despre lărgirea asortimentului. Dacă în anul 2000, erau falsificate 42 de substanțe medicamentoase, atunci peste un an, numărul lor a ajuns la 59. De obicei sunt contrafăcute medicamentele cel mai frecvent utilizate de populație, dar și cele mai populare. Statisticile arată că 67% din medicamentele contrafăcute în Federația Rusă, sunt de marcă rusească, 31% – străine, și doar 2% – din țările CSI.
„Calitatea acestor medicamente, comparativ cu cele produse în Uniunea Europeană, SUA sau Japonia, este la fel ca Moskviciul 408 comparat cu Mercedesul din generația nouă. Niciodată fosta URSS nu a produs medicamente calitative din cauza lipsei tehnologiei farmaceutice, materiilor prime calitative. Chiar dacă o produc în Rusia, substanța nu este curată și investigată bine, sau o importă din China sau India, unde calitatea, la fel, lasă de dorit”, declară Tihon Moraru.
„În cel mai bun caz, acestea nu vor face rău”
Unele dintre cele peste 700 de medicamente sunt folosite la tratarea bolilor infecțioase, ictus cerebral, infarct miocardic, precum „Nicergolina”, produsă de Brînțalov, medicament utilizat în tratamentul maladiilor neurologice și chirurgicale. „Acesta este total ineficace, iar din cauza lui putem pierde bolnavi”, explică Tihon Moraru. De altfel, preparatele „Atenolol” și „Bisoprolol”, pentru tratarea hipertensiunii arteriale, infarctului miocardic și aritmie, „Propranalol”, un medicament vechi, greoi, periculos, folosit în tratamentul infarctului miocardic, aritmiilor, sunt de calitate joasă și nu sunt recomandate de către doctorul conferențiar Tihon Moraru.
Majoritatea doctorilor cu experiență și de bună credință evită folosirea acestor preparate. „Acestea, în cel mai bun caz, nu vor face rău, dar nu vor salva bolnavul de la moarte. Vor fi reacții adverse, care, cu regret, nu sunt monitorizate de medicii din Moldova. Nu se raportează despre ele”, afirmă Tihon Moraru.
O influență la fel de negativă o au vaccinurile produse în Federația Rusă, iar farmacologul clinician atenționează asupra utilizării acestora și sfătuiește utilizarea celor importate din Belgia, Coreea de Sud, Franța și altele.
Conform doctorului, un alt produs rusesc, cu care sunt hrăniți copiii mici în spitalele din R. Moldova, sunt prafurile „Малютка” și „Малышка”. Asta în timp ce produsele din Elveția și Finlanda sunt respinse.
Medicamente eliminate din Rusia și vândute în Moldova
Din totalul de medicamente rusești, 11 sunt produse de firma „Brînțalov-A”, care aparține miliardarului rus Vladimir Brînțalov. Printre acestea se regăsesc „Cocarboxilază-Ferein”„Doxicilin-Ferein”, „Fizepin”, „Haloperidol-Ferein”, „Heparin-Ferein”, „Nicergolin-Ferein”, „Rumalon” și „Vitagamma”.
Presa rusă a scris, nu o dată, despre magnatul Brînțalov, investigând afacerile sale. „Nu mai este nevoie să-l prezentăm pe Vladimir Brînțalov. Ex-candidatul la președinția Rusiei, milionar excentric, iubește să fluture cu averea sa în fața oamenilor, magnat al alcoolului, cel care a decorat sticlele de vodcă cu portretul său, vestit „farmacist” cu merite îndoielnice”, scrie jurnalistul rus Evghenii Simonov, pentru „Express Gazeta”.
Faptul că producătorul „Brînțalov-A” a vândut medicamente contrafăcute nu mai este necunoscut în Rusia. Totuși, în Rusia, deocamdată, nu există o bază legală în acest sens. Viceministrul Sănătății din acea perioadă, Katlinskii, a declarat că „în cadrul companiei au fost elaborate medicamente ascunse sub etichete din străinătate, dar și rusești, printre care cloforan, insulină și nootropil”. Cu un an înaintea acestui incident, la una din fabricile lui Brînțalov, s-a depistat o altă linie de medicamente contrafăcute.
Mai mult, conform datelor oficiale, compania „Brînțalov-A” a produs medicamente contrafăcute în sumă de 3 miliarde lei, dintre care doar 200 de tone au fost eliminate de pe piață.
În concluzie, deși, Tihon Moraru afirmă că, dintre țările care au făcut parte din URSS, care produc medicamente calitative se numără Georgia, țările Baltice, Ucraina, Belarus, totuși, recomandă să se utilizeze medicamentele produse în UE, unde controalele și legislația sunt foarte dure.
Tihon Moraru, doctor conferențiar la USMF „N. Testemițanu”:
„Nu folosiți, fără necesitate, medicamente, mai cu seamă, cele din Rusia.
Cu câteva luni în urmă, un grup de medici s-a adresat la un conducător al R. Moldova pentru a fi ajutați cu medicamente bune și pentru a cere ajutor umanitar de la țări dezvoltate.
Ne adresăm, prin intermediul ziarului TIMPUL, către ambasadorii din SUA, Germania, Anglia, Olanda, Japonia, care pe parcursul ultimilor 20 de ani, ne-au ajutat foarte mult, lucru blocat de puterea comunistă.
Dac-am fi ajutați suplimentar, medicii din Moldova ar salva zeci de mii de vieți”.