Echipa de jurnalisti a cotidianului Vremea Nouã ureazã tuturor vasluienilor sãrbãtori cu bine si un Paste fericit! Hristos a Înviat!
UNITI DE CREDINTÃ În aceastã noapte magicã, vasluienii, catolici si ortodocsi, vor trãi împreunã, asa cum se întâmplã doar la fiecare 5 ani, minunea Învierii Domnului! Bisericile de pe întreg cuprinsul judetului, vor fi neîncãpãtoare pentru toti credinciosii , veniti sã ia Lumina Sfântã!
În “Orasul Bisericilor”, asa cum frumos i se mai spune municipiuli Husi, cei mai multi localnici, în mod traditional, vor merge la slujba oficiatã la Catedrala Episcopalã, de însusi PS Corneliu al Husilor. La Vaslui, unul dintre locasurile preferate în noaptea de Înviere, rãmâne Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, întotdeauna gata sã primeascã credinciosii, oricâti ar veni, la Sfânta Slujbã. De asemenea, bârlãdenii vor umple si ei bisericile locale, însã biserica cu hramul Sfintilor Împãrati Constantin si Elena, din interiorul Cimitirului “Eternitatea”, si anul acesta, ca si pânã acum, se anticipeazã a fi una dintre preferatele celor mai multi localnici. Însã în orice locas vor merge pentru a primi în suflete marea veste a Învierii Domnului, vasluienii vor trãi o bucurie completã, întrucât, anul acesta, toti crestinii din judetul Vaslui, fie catolici, fie ortodocsi, sãrbãtorsc în acelasI timp. De mentionat cã la Husi existã cea mai mare comunitate catolicã din judet, cu peste 7000 de membri. Într-un glas, toti crestinii vor rosti la miezul acestei nopti magice: “Hristos a Înviat”, “Adevãrat a Înviat”!
Scrisoare pastorală la Sfintele Paști ale anului mântuirii 2014
† Corneliu
Prin harul lui Dumnezeu, Episcop al străvechii Episcopii a Hușilor,
Iubitorului de Hristos cler, viețuitorilor mănăstirilor și la toți dreptcredincioșii creștini: Bucurie, izbăvire de întristare de la Cel ce a biruit moartea, iar de la noi pace și binecuvântare!
Hristos a înviat!
După cele mai triste momente care s-au petrecut unul după altul, când Iisus Mântuitorul a fost părăsit, trădat, condamnat la moarte, gustând durerile suferințelor ei, înviind din morți, se arată celor care L-au urmat, suferind nedreptatea, mângâindu-i în tristețea lor de care erau cuprinși, întrebându-i „de ce plângeți?” (Ioan 20, 15).
Plânsul este expresia profundei dureri, se manifestă și nu poate fi controlat, dar el exprimă starea omului în situații diferite. Lacrimile sfintelor femei purtătoare de mir, lacrimile lui Petru cel căzut, tristețea celor doi ucenici care mergeau spre Emaus (Luca 24, 17), sunt mărturii ale durerii ce s-a consumat în cetatea Ierusalimului, locul unde neamul omenesc a fost mântuit (salvat) din marea tristețe a păcatului și a morții. Cele mai cumplite evenimente din istoria omenirii s-au petrecut când Cel fără de păcat își asumă păcatele lumii, care, pe dealul Golgotei, deasupra crucii timp de trei ceasuri vor apăsa în întunericul din mijlocul zilei vinerii celei mari.
„Săvârșitu-s-a!” (Ioan 19, 30) este glasul împlinirii misiunii pe care a primit-o Fiul lui Dumnezeu venind în această lume! Neamul omenesc a fost mântuit prin Crucea suferințelor și a bucuriei, El, cel nevinovat devine victimă și sacrificator, pentru a reda omului fericirea și viața cea veșnică.
Înviind Domnul și Mântuitorul nostru, blestemul și lacrimile cele de întristare au fost biruite.
Cât este de sfântă această noapte plină de strălucire și de mântuire, deoarece ea vestește venirea zilei celei purtătoare de lumină a Învierii, a zilei fără înserare, a izbăvirii de întristare și a gustării bucuriei cerești. Astăzi prăznuim Paștile cele noi, biruința Învierii și a vieții, taina iertării păcatelor, începutul unei vieți noi în care bucuria și viața, nu mai au sfârșit.
Învierea Domnului este singura și fără sfârșit mângâiere. Învierea Mântuitorului ne dă sens vieții și curaj trecerii din această trecătoare viață spre cea veșnică. Învierea Celui răstignit pe cruce pentru păcatele noastre ne cheamă la întâlnirea cu El în taina vieții celei veșnice, ne invită la masa bucuriei sfintei Împărtășanii: „gustați și vedeți cât de bun este Domnul”!
Omenirea de astăzi, aflată în disperarea și apogeul tristeții, caută căi de izbăvire. În tumultul și oboseala stresantă a zilei, a provocărilor, a bolilor incurabile, a neputinței, a limitelor și slăbiciunilor, a lacrimilor fără sfârșit ce curg pe fața ei tristă, din mormântul aflat în grădina evlaviosului și cu frică de Dumnezeu Iosif, biruitor a înviat Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care a mângâiat pe cei ce plângeau, aducându-le curajul biruinței și bucuria izbăvirii de întristare.
Iubiți frați și surori mărturisitori ai Învierii!
Toate cele omenești își au rostul și sensul lor. Cele văzute sunt într-o continuă și nestatornică schimbare, clipele, zilele, anii, oamenii, frumusețea și parfumul florilor, iarba câmpului, toate se schimbă urmându-și misiunea lor. Noi, creștinii care mărturisim Învierea Domnului, știm că ne îndreptăm cu pași repezi spre taina mormântului și începutul unei vieți noi fără sfârșit: „de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa credem că cei morți întru Hristos vor învia” (I Tesaloniceni 4, 14-16).
În scurta noastră călătorie pământească vedem și trăim starea de întristare și neîmplinire; în spatele fiecărei uși de la intrarea într-o casă se află multă durere și suferință. Ne întristează neputința, lipsa de curaj, singurătatea, despărțirea de cei dragi, suferința sub toate aspectele ei, nedreptatea, nerecunoștința, neîmplinirea binelui, atrocitatea răului sub toate formele lui de manifestare, necredința, ușurătatea, dorința de a fi și a deveni și neputința de a împlini; neimplicarea și nepăsarea, lipsa de problematizare a ceea ce suntem și a ceea ce trebuie să devenim; indiferența la chemarea Mântuitorului Hristos și a Bisericii Lui. Ne doare lipsa de milă și compasiune, ajutor și dorință de slujire a celor din nevoi. Ne tulbură zilele cu cele mai triste si de nedorit fapte care distrug omul, sufletul lui, făcându-l de nerecunoscut.
La toate acestea, înviind Domnul din morți ne întreabă pe toți: „De ce plângeți?” (Ioan 20, 15), nu știți oare că Eu am șters lacrima durerii de pe fața tristă a acestei lumi (Apocalipsă 21, 4), nu înțelegeți că Învierea este adevărata și singura cale, care dă tuturor prin Cruce bucurie fără sfârșit, că toate s-au înnoit, și cerul și pământul și cele de dedesupt, că cele vechi au trecut?
În taina Sfintelor Paști, a biruinței Învierii și a vieții, descoperim sensul celor ce există, se întâmplă și împlinesc spre o nouă lume, a vieții și nemuririi. Înviind Domnul din mormânt, ne-a arătat puterea vieții în moartea pe care a biruit-o. O mărturisesc toți cei care L-au văzut, au vorbit cu El, s-au bucurat de El și învierea Lui, au primit taina Botezului și a Sfântului Duh pe care și noi am primit-o mărturisind că „Hristos a înviat din morți fiind început al învierii celor adormiți” (I Corinteni 15, 20).
Sfintele Paști care ne încredințează de lumina și viața cea veșnică, ne cheamă în acest an să comemorăm 300 de ani de când sfântul martir al lui Hristos, Constantin Basarab voievod Brâncoveanul, împreună cu cei patru fii ai săi, mărturisind cu prețul vieții și al sângelui credința în Învierea Domnului, s-au izbăvit pentru totdeauna de întristare. Martiriul lor este exemplul pe care suntem chemați să-l urmăm când timpul sau vremurile nu prea îndepărtate, o vor cere și de la noi.
De Sfânta Înviere, nimeni nu trebuie să fie trist. Să ne ostenim făcând și împlinind cele pentru sufletele noastre, vizitând pe cei singuri, bolnavi, triști, uitați, părăsiți, bucuria și izbăvirea de întristare să le trăim împreună în taina Bisericii și în viața noastră.
Primăvara și frumusețea ei ne întâmpină trezindu-ne pe toți la asumarea și mărturisirea crucii și Învierii Domnului. În zilele de post și rugăciune am purtat crucea și durerea cu gândul la biruința Învierii. Acum, să ne iertăm, îmbrățișându-ne unul pe celălalt, să imităm pe Mântuitorul Cel înviat, care ne întâmpină pe toți:„Bucurați-vă!”
În această sfântă zi să redevenim purtători de lumină și bucurie veșnică, mărturisind și vestind tuturor Hristos a înviat!
Către Domnul și Mântuitorul nostru Cel ce a înviat din morți pentru voi toți, pururea rugător,
† Corneliu
Episcopul Hușilor
