Feribotul care a naufragiat miercuri în largul Coreei de Sud nu era condus de căpitan, ci de un ofiţer subaltern în momentul tragediei, transmite AFP. La bord se aflau 477 de pasageri.
Deşi iniţial autorităţile sud-coreene au anunţat salvarea a 368 de pasageri, dintre care 13 răniţi, ulterior, au precizat că dintre cele 475 de persoane care se aflau la bord, dintre care peste 300 de liceeni, 179 au fost salvate. Sunt dispărute 271 de persoane. Potrivit bilanţului oferit în cursul nopţii de paza de coastă până în prezent au fost găsite 25 de cadavre
Căpitanul a precizat că ambarcaţiunea nu s-a lovit de o stâncă, aşa cum se vehiculase ideea: „Îmi pare într-adevăr rău pentru pasageri, pentru victime şi familii”.
Părinţii celor 325 liceeni aflaţi pe feribot în momentul naufragiului acuză de incompetenţă Guvernul, echipele de salvare şi echipajul feribotului.