După apele spaniole ale portului Rota, de unde a plecat distrugătorul de clasă Arleigh Burke USS Donald Cook, care asigură gurile de foc pentru sistemul Aegis din scutul antirachetă european al NATO, marinarii americani au ajuns luni într-o altă parte a Europei: Constanţa, România. Aici nava va staţiona patru zile înainte să înceapă exerciţii comune cu forţele navale româneşti, în largul Mării Negre. Este al treilea distrugător şi a patra navă de război americană care intră în apele Mării Negre de la începutul crizei din Ucraina (după distrugătoarele USS Mount Whitney, USS Truxtun şi fregata USS Taylor).
Gri ca betonul, lungă de peste 150 de metri, înarmată până în dinţi cu lansatoare de rachete Tomahawk şi de rachete de interceptare a celor balistice, cu lansatoare de rachete Harpoon şi pe deasupra cu un tun de artilerie navală de calibrul 54, precum şi două arme Phalanx împotriva torpilelor submarine, nava de război americană ascunde o forţă de foc imensă. Luni, însă, a primit la bord cel dintâi civil al României, pe preşedintele Traian Băsescu, precum şi un alai întreg de ziarişti, acostată cuminte la dana 0 a Terminalului de pasageri din Portul Constanţa.