spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Consiliul de Securitate ONU s-a reunit DE URGENŢĂ, noaptea trecută, pe tema situaţiei din Ucraina. Ianukovici: Ucraina a intrat în război civil

- Advertisement -

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite s-a reunit de urgenţă, noaptea trecută, într-o şedinţă cu uşile închise pe tema situaţiei din estul Ucrainei. Reuniunea a fost solicitată de Rusia, membru permanent al Consiliului de Securitate, care a vrut consultări informale cu uşile închise. Franţa, Statele Unite şi Marea Britanie au insistat ca întâlnirea să fie publică şi reprezentantul Ucrainei la ONU Iuri Sergheev să poată astfel participa, potrivit unor diplomaţi din Consiliu.
”Va fi o constatare a dezacordului”, a prezis un diplomat occidental. ”Ruşii îşi vor prezenta argumentele şi noi le vom spune că această criză este controlată de Moscova şi că manevra este aceeaşi ca în Crimeea”, a mai spus acesta.

Rusia a cerut această reuniune a Consiliului după declaraţiile preşedintelui ucrainean interimar Oleksandr Turcinov anunţând o ”operaţiune antiteroristă majoră cu forţele armate” împotriva insurgenţilor înarmaţi proruşi din estul Ucrainei.

„Partea rusă va prezenta situaţia de criză din sud-estul Ucrainei în regim de urgenţă în faţa Consiliului de Securitate al ONU şi pe lângă OSCE”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse Aleksandr Lukaşevici.

Diplomaţia rusă a făcut apel duminică la autorităţile de la Kiev să oprească ”războiul împotriva propriului popor”, exprimându-şi indignarea faţă de ameninţările guvernului de a recurge la armată pentru a pune capăt tulburărilor din estul ţării.

Cititi: http://www.evz.ro/consiliul-de-securitate-onu-se-va-reuni-de-urgenta-luni-dimineata-pe-tema-situatiei-din-ucraina.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.