Decizia a fost luată pe 9 aprilie la Secţia a II-a Civilă a Tribunalului Vrancea, la cererea primarului u edilul spune că nu putea colabora cu aleşii locali din 2012 u cu o hotărare definitivă, Guvernul Ponta va trebui să stabilească alegeri pentru Consilul Local
Un blocaj de mai bine de un an în Consiliul Local şi Primăria Andreiaşu a adus o hotărare de dizolvare din partea Tribunalului Vrancea. “Admite cererea”, este soluţia pe scurt din 9 aprilie în dosarul în care primarul comunei Andreiaşu, Ionel Budeanu, a solicitat dizolvarea Consiliului Local pe motiv că, timp de mai multe şedinţe şi pe un interval mai mare de şase luni, aleşii locali nu au luat niciun fel de hotărare. “Eu nu am vrut să ajungem la această situaţie. La ultima şedinţă extraordinară, am solicitat aprobarea a două hotărari care aveau caracter urgent. Una dintre ele se referea la prelungirea termenului de execuţie pentru un drum comunal executat cu fonduri comunitare, iar cea de-a doua la validarea unui consilier al USL în locul celui căruia i s-a retras în 2012 sprijinul politic. Trei consilieri care au participat la acea şedinţă, din cei opt prezenţi, au susţinut ulterior că nu ar fi fost prezenţi. În urmă cu puţin timp am primit avizul de nelegalitate pentru cele două hotărari din partea Prefecturii. Am realizat atunci că nu pot lucra cu actualul Consiliu, în această formulă, aşa că am decis să-mi menţin cererea de dizolvare. Instanţa a decis în favoarea admiterii acestei solicitări. Vom comunica şi Prefecturii şi aşteptăm alegerile”, a declarat primarul Ionel Budeanu de la Andreiaşu.
Decizii de CL anulate de Prefectură
Una dintre hotărari avea ca obiect validarea consilierului Stan Busuioc în locul lui Gheorghe Damian, rămas fără sprijin politic, iar cealaltă prelungirea temenului de execuţie pentru drumul comunal 114. Subprefectul Cristi Misăilă spune că proiectele au fost introduse pe ordinea de zi fără aprobarea aleşilor locali. “Niciunul dintre proiecte nu se afla pe ordinea de zi. La momentul în care s-a votat ordinea de zi nu s-a solicitat suplimentarea acesteia de către domnul primar, iniţiatorul celor două proiecte de hotărari. Legea spune clar că orice suplimentare a ordinii de zi se face cu votul consilierilor locali”, a motivat subprefectul Cristi Misăilă. Primarul spune însă că cele două proiecte, deşi au fost introduse pe ordinea de zi ulterior celor aflate pe convocator, s-au aprobat în mod legal.
Dizolvarea CL Andreiaşu, la a doua încercare
Anul trecut, primarul Ionel Budeanu a mai solicitat instanţei să constate că aleşii locali nu au aprobat nicio hotărare de CL timp de două luni, la trei şedinţe consecutive şi, în consecinţă, să dispună dizolvarea acestui organism. Cererea a fost respinsă în toamnă de aceeaşi secţie a II-a Civilă a Tribunalului, respectiv cea de Contencios Administrativ şi Fiscal. Edilul a reclamat în permanenţă că cei cinci consilieri ai ApV, din cei 11 aleşi în 2012, au blocat activitatea Consiliului Local. Situaţia a fost posibilă după retragerea sprijinului politic al unuia dintre cei şase consilieri ai USL (la momentul respectiv), loc care nu a mai fost însă ocupat după ce acelaşi organism nu a mai dat “ok”-ul pentru validarea următorului ales pe listă. În şedinţa extraordinară din februarie, unul dintre proiecte viza tocmai validarea celui de-al şaselea consilier al defunctului USL, care a fost însă declarată nelegală de către Prefectură. Coabitarea în fosta alianţă social- liberală a fost periclitată la Andreiaşu şi după ce, în calitate de preşedinte al organizaţiei locale a PSD , pe 29 martie 2013 a fost ales Vasilică Cristian. Acesta este contracandidatul lui Ionel Budeanu la alegerile locale din 2012, scrutinul fiind disputat mai bine de un an în instanţă de cei doi, după ce Vasilică Cristian a contestat rezultatul şi legalitatea alegerilor. Legat de organizarea alegerilor pentru Consiliul Local în urma deciziei din 9 aprilie, subprefectul Cristi Misăilă a declarat că nu a fost încă informat în acest sens. Legal, după rămanerea definitivă a deciziei din 9 aprilie, Guvernul urmează să decidă data alegerilor locale de la Andreiaşu, pană atunci, deciziile urmand a fi luate la nivelul Primăriei. (M. BOICU, G. SAVA)