Elena Raiciu studiază Arta actorului şi este deja în anul al II-lea * „Mă îmbogăţesc, trăiesc frumos, trăiesc altfel”, spune femeia
Viaţa nu a lăsat-o să facă facultatea la timp, dar Elena Raiciu a considerat că nu e deloc târziu să se apuce să studieze la 62 de ani. Acum are 64 de ani şi este în anul al II-lea la Facultatea de Arte a Universităţii „Dunărea de Jos”. Urmează Arta actorului cot la cot cu proaspeţii absolvenţi de liceu şi nu o deranjează câtuşi de puţin că este mai vârstă chiar şi decât profesorii.
„Pur şi simplu o încântare”
În timp ce colegii ei generaţie se plâng de pensii, de probleme de sănătate sau de cine ştie ce alte neajunsuri, Elena Raiciu are grijă să nu facă absenţe la cursuri, îl aprofundează pe „Faust” şi îl descoperă cu uimire pe Cehov. „Eu încercam să îi conving pe tinerii din jurul meu să aleagă Actoria, iar în sesiunea din toamnă a admiterii mi-am spus să încerc eu însămi. Am dat un fel de audiţie. Am început să recit „Luceafărul”. Am recitat doar puţin, dar să ştiţi că îl ştiu pe tot, l-am reţinut din tinereţe, fără mare efort. La primele cursuri din anul I eram puţin speriată, dar apoi totul a fost foarte bine”, ne-a istorisit studenta. La seminarii a jucat deja în câteva improvizaţii teatrale, împreună cu colegii ei, şi se pregăteşte să îl joace, în travesti, pe Ipingescu al lui Caragiale.
Şi pensionară, şi bursieră
Pentru că a lucrat o bună bucată de vreme la fosta Librărie Centrală, Elena Raiciu a fost întotdeauna în preajma cărţilor. Niciodată însă nu a avut timp destul să citească atât cât citeşte acum. „La vârsta mea, mulţi se plâng de insomnii. Eu le spun că n-am dormit azi-noapte pentru că am învăţat la engleză. Sunt absolut încântată că citesc, că descopăr cu adevărat teatrul! Pentru mine, facultatea asta este pur şi simplu o încântare, sunt impresionată de relaţiile pe care le stabilesc cu cei din jurul meu, mai ales că sunt tineri”, ne împărăşeşte, cu entuziasm, Elena Raiciu. Dincolo de entuziasm, studenta se apleacă serios şi spre studiu, de vreme ce, în anul I a primit, timp de un semestru, bursă de merit. Iar cei 300 de lei (cât o pensie, pentru alţii!) primiţi lunar, i-au rotunjit frumos pensia de aproape 900 de lei.
„Bătrâneţea, o stare programată”
Deşi viaţa i-a oferit şi încercări – şi-a crescut singură unica fată, iar acum zece ani a depăşit un cancer în metastază -, gălăţeanca vrea să dea uitării partea urâtă. Zilele trecute a mers la o conferinţă despre medicina neconvenţională, iar săptămânal se duce la zumba. „De fiecare dată, singurul motiv de a merge mai departe a venit din interior. Acum, simt că nu-mi ajunge timpul să citesc sau pentru tot ce mai vreau să fac. Mă îmbogăţesc, trăiesc frumos, trăiesc altfel. Cred că bătrâneţea e o stare programată şi că nu e niciodată prea târziu să te redescoperi”, spune, cu o energie debordantă, doamna în faţa căreia nu putem decât să ne scoatem pălăria.
