Florin Rotariu s-a certat cu mai mulţi clienţi ai unui bar din Iaşi din cauza unei dedicaţii muzicale pe care voia să o facă grupării Corduneanu. Ieri, acesta a fost condamnat.
Magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au decis ieri să condamne la un an şi trei luni de închisoare un interlop din oraş acuzat de ultraj contra bunelor moravuri. Florin Rotariu, zis „Cap de Porc“ a fost judecat după ce a făcut scandal într-un bar din Iaşi din cauza unei dedicaţii muzicale. Potrivit rechizitoriului, totul s-ar fi petrecut în seara zile de 24 noiembrie 2012, atunci dând interlopul se afla în restaurantul Selya din CUG şi a consumat atunci mai multe sticle de vin cu câţiva cunoscuţi, după care a mers la formaţia din local pentru a-i cere solistului să cânte o piesă dedicată fraţilor din gruparea Corduneanu. „În restaurant se aflau mai mulţi tineri din cartierul Păcureţ, care au solicitat formaţiei muzicale să cânte mai multe melodii, ca dedicaţii, pentru numitul Cosmos Tănase. Fiind în stare de ebrietate, inculpatul a cerut şi el formaţiei să cânte pentru gruparea Corduneanu. Pentru a fi mai convingător, s-a apropiat de solistul formaţiei, martorul M.M., a scos de la brâu un cuţit, pe care l-a fluturat deasupra capului, şi a început să râdă“, se menţionează în rechizitoriu. Speriat, solistul a fugit lăsând o colegă de formaţie să întreţină atmosfera în continuare. Între Rotariu şi alţi tineri prezenţi a urmat apoi un schimb neortodox de replici. Mărul discordiei: tot dedicaţiile muzicale. În cele din urmă, „Cap de Porc“ a ieşit din restaurant. Nu s-a liniştit însă. Înainte de a pleca, a scos din nou cuţitul şi i-a ameninţat pe tinerii din Păcureţ cu care se afla în conflict că îi va tăia. S-a urcat apoi într-un taxi şi în scurt timp a observat că pe urmele sale se aflau într-o altă maşină combatanţii săi. Rotariu i-a zis atunci taximetristului să meargă cu viteză mai mare, însă, la un moment dat, maşina în care se aflau ceilalţi tineri a ajuns taxiul din urmă şi l-a blocat. „Tinerii cărora inculpatul le adresase injurii în faţa restaurantului au plecat în urmărirea acestuia, reuşind, la un moment dat, să blocheze autoturismul în care se afla inculpatul. De frică, conducătorul taximetrului a abandonat maşina, fugind spre un echipaj de poliţie. Inculpatul, deşi era în stare de ebrietate, s-a urcat la volanul taxiului, şi s-a deplasat la sediul Poliţiei Municipiului Iaşi, reclamând acest din urmă incident descris“, au mai spus procurorii.