În urma unui tragic accident rutier, doi bãrbati care se aflau pe o motocicletã si-au pierdut viata. Au fost descoperiti în cursul diminetii de un cetãtean din comuna Zorleni.
În aceastã dimineatã, politistii din cadrul Postului de Politie Zorleni au fost sesizati de cãtre conducãtorul unui tractor cu privire la faptul cã, pe marginea unui canal de acumulare a apei de lângã DN 24 este rãsturnatã o motocicletã, iar în apa acumulatã în canal se aflã obiecte de îmbrãcãminte. Politistii deplasati la fata locului au observat douã persoane în apã si au solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situatii de Urgentã Vaslui. Pompierii au reusit sã scoatã persoanele din canal, iar cadrele medicale au constatat decesul acestora. În urma investigatiilor efectuate, politistii din cadrul Biroului Drumuri Nationale si Europene au stabilit cã a avut loc un accident de circulatie, cel mai probabil în cursul noptii trecute. Motocicleta circula pe DN 24, din directia Bârlad spre Vaslui, iar la iesirea dintr-o curbã la stânga, conducãtorul acesteia, un bãrbat în vârstã de 32 ani, din comuna Zorleni, din cauza neadaptãrii vitezei, a pierdut controlul asupra directiei de deplasare. Motocicleta a pãrãsit partea carosabilã, a rulat pe spatiu verde pe o distantã de aproximativ 80 metri, dupã care s-a rãsturnat. Conducãtorul auto si pasagerul, un tânãr în vârstã de 24 ani, din comuna Zorleni, au fost proiectati în canalul de colectare a apei, de pe partea dreaptã a pãrtii carosabile. Politistii continuã cercetãrile, pentru clarificare tuturor împrejurãrilor în care s-a produs acest grav accident de circulatie. vom reveni cu amânunte în numãrul de mâine al cotidianului nostru.