INEDIT Actorii Teatrului „V.I.Popa” din Bârlad invitã bârlãdenii la o nouã piesã pusã în scenã, care va avea avanpremiera mâine, 20 martie si premiera sâmbãtã, 22 martie, de la orele 18.30. Piesa „Stele pe cerul diminetii” de Aleksandr Galin a apãrut în urma perestroikãi si a creat senzatie în lumea teatralã. Pentru prima datã în teatru rus fost încãlcat un tabu nerostit pe teme legate de sectoarele marginalizate ale societãtii sovietice. Se anuntã un spectacol extrem de interesant, având în vedere contextul poltic actual, când între Rusia si fortele NATO au apãrut disensiuni politice grave.
Joi, 20 martie, de la ora 18,30, la Teatrul „V.I.Popa” din Bârlad va avea loc avanpremiera spectacolului „Stele pe cerul diminetii”, de Aleksandr Galin, în regia lui Cristian Gheorghe si scenografia lui Sandu Maftei. Aceeasi piesã va avea premiera oficialã sâmbãtã, 22 martie, la orele 18.30, la teatrul bârlãdean. Piesa „Stele pe cerul diminetii” a creat senzatie în lumea teatralã de pe întreg mapamondul jucânduse cu succes si pe Broadway. Pentru prima datã în teatru rus fost încãlcat un tabu nerostit pe teme legate de sectoarele marginalizate ale societãtii sovietice. Destul de rapid, piesa a depasit granitele tãrii, fiind adoptatã de teatre din lume. La periferia Moscovei sunt „aruncate” împreunã, patru femei care vor descoperi cã au câte ceva în comun, toate sunt fete olimpice (prostituate), alungate din oras la ordine clare si departe de ochii sensibili ai vizitatorilor strãini ce soseau pentru Jocurile Olimpice din 1980, supravegheate fiind de o proprietarã durã si de fiul sãu. Ele doresc sã-si facã prieteni si sã lupte împotriva expulzãrii pe care au resimtit-o din partea societãtii dure, sovietice, bolnave de o mândrie incomodã a Moscovei, în sensul cã asemenea „reziduuri” nu îi apartin. În anul 1982 (an în care Galin scrie „Stele pe cerul diminetii”) situatia în Rusia este dezastruoasã: stagnarea economiei sovietice este evidentã, URSS ajunsese sã importe cereale din SUA, fãrã ca acest fapt sã schimbe ceva în sistemul economiei planificate. Acesta esta contextul istoric al piesei. Galin ne „zugrãveste” o imagine a sãrãciei lucii, a foametei.
Regizorul se destãinuie…
„În acest spatiu intermediar, al asteptãrii, în acest loc al exilului pe perioada unei olimpiade – când orasul trebuie locuit doar de cei perfecti – gãsim oameni care se redescoperã, care învatã din nou (sau pentru prima oarã) sã iubeascã, oameni cu putere de sacrificiu sau cu lasitatea de a merge pânã la capãt, actanti ai unui univers aproape purgatorial, în care visele neîmplinite capãtã valente de cosmar, în care iluziile si aparentele devin unica realitate sufocant de durã, în care destãinuirile si povestile propriilor vieti sunt singurul mijloc de eliberare, spatiu în care evadarea este doar în lumea încãrcatã de regrete a propriului „eu”. Nimeni nu accepta închiderea în baraca-puscãrie, nimeni nu accepta izgonirea, autosugestionându-se cã au venit aici de bunãvoie, cã nu i-a trimis nimeni. Toti încearcã exercitiul evadãrii în ceva: în alcool, într-o lume a spectacolului inexistentã, în cãrti, într-o lucrare de doctorat banalã, într-o iubire imposibilã, evadãri false, care îi ajutã sã facã încã un pas pe cãrarea existentei, evadãri iluzive, fãrã strãlucire, ireale, care îi transformã în niste stele pe cerul diminetii, care nu apucã sã vadã rãsãritul, fiind înghitite înapoi de noapte.”, a scris regizorul acestui spectacol Cristian Gheorghe.
