spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Un sofer grãbit a nimerit cu autoutilitara în sant, pe DE 581!

- Advertisement -

NEATENTIE O autoutilitarã, încãrcatã cu produse electro-casnice, s-a rãsturnat ieri, în jurul orei 14,00, la intrarea în municipiul Husi, dinspre Albita. În urma evenimentului rutier, un bãrbat în vârstã de 32 de ani, pasager în autoutilitarã, a fost rãnit, suferind o fracturã a femurului stâng. El a fost transportat în cel mai scurt timp la spitalul municipal „Dimitrie Castroian”, de un echipaj al Serviciului Judetean de Ambulantã. La fata locului, de asemenea, au fost prezenti si politistii huseni, precum si „Descarcerarea” din cadrul ISU, sectia Husi. Autoutilitara era condusã de un bãrbat în vârstã de 44 de ani, care a scãpat cu rãni superficiale. El a fost testat cu aparatul alcooltest, însã rezultatul a fost negativ. „Cauza producerii accidentului a fost neadaptarea vitezei, iar într-o curbã la stânga, autoutilitara a intrat în tangaj, pãrãsind partea carosabilã si ajungând într-un sant. Pasagerul în vârstã de 32 de ani a fost transportat la spital, cu fracturã femur stâng. Atât soferul, cât si pasagerul care a fost rãnit, sunt domiciliati în Bacãu. În autoutilitarã se transportau produse electrocasnice”, a declarat Mihaela Straub, purtãtor de cuvânt al Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.