Cel mai frumos mãrtisor pe care îl pot primi vasluiencele, astãzi, de ziua lor, este un poem plin de emotie, în versurile cãruia licãreste admiratia nesfârsitã pentru toate femeile lumii, fie ele mame, bunici, iubite sau surori. Poemul apartine huseanului Nicusor Darabanã, un poet foarte talentat, cãruia îi place ca, din când în când, sã îsi surprindã cititorii cu creatii de-o duiosie si de-o sinceritate aparte, scrise anume pentru a marca asemenea momente speciale!
Poemul ofrandei
Din vremuri strãvechi esti cântatã, femeie !
Omagii primesti numai aur si sânge,
Dar timpul n-a sters nici mãcar o scânteie
Din ochii tãi fragezi de vultur pursânge.
Privirea-ti gingasã ascunde o pândã
Iar gura-ti de foc, ca o rodie coaptã,
Descântã vânatul c-o singurã soaptã,
Ca apoi, lupoaicã, sã-l mistui flãmândã …
Rãzboaie dezlãntui din purã plãcere,
Ce-ascund rãzbunãri îndelung cumpãtate,
Candori îti revarsã tãcuta durere
De-a merge-n trecut cîtiva pasi mai în spate.
Din vremuri strãvechi esti cântatã, femeie !
De-a pururi rãmâi pe pãmânt dumnezeie !
Versul meu nu-i decât un discret trecãtor
Ce se-nchinã supus, admirând visãtor…
