Un caz ieşit din comun se află în atenţia oamenilor legii. O ieşeancă din cartierul Mircea cel Bătrân a încercat să se omoare cu barbiturice, iar pe lumea cealaltă a vrut să-şi ia şi copilaşul în vârstă de numai opt ani. Pentru a fi sigură că o va însoţi după moarte, femeia i-a pregătit un cocktail ucigător. Tentativa de suicid nu a reuşit în privinţa ei, copilul însă se zbate să trăiască. Un miracol a fost că bunicul nepoţelului a intrat în camera în care erau mama cu fiul şi a văzut că cei doi sunt în agonie. El a sunat imediat după ajutoare. Femeia a decis să-şi pună capăt zilelor din cauza depresiei, cauzată de despărţirea de soţ. Elev eminent în clasele primare, minorul a fost însă forţat pur şi simplu de mamă să se sinucidă, şi doar o minune îl mai ţine acum în viaţă.
Potrivit medicilor, atât mama, cât şi fiul ei au ingerat mai multe medicamente puternice, sedative hipnotice pe care femeia le avea în casă, pastile prescrise de medici celor cu probleme emoţionale, insomnie sau chiar cu epilepsie. Mama şi-a revenit, dar ar putea trăi pentru totdeauna cu moartea singurului său copil pe conştiinţă. Poliţiştii au început o anchetă pentru a cerceta cauzele care ar fi putut duce la o asemenea tragedie.
Depresia Cristinei Benchea care a culminat cu actul suicidar a început în 2007, când s-a despărţit de soţ. Acesta şi-a luat lumea-n cap, plecând în Italia şi uitând de familie. Ajuns acolo, el a rupt orice legătură cu soţia şi copilul. În acest timp, mama a încercat să îl contacteze, fără succes. Femeia s-a adâncit şi mai mult în depresie în momentul în care i-a murit şi mama, bolnavă, de care avusese o grijă deosebită. Femeia în vârstă de 36 de ani a devenit tot mai retrasă şi mai tristă, iar în cele din urmă a decis să-şi ia viaţa. Îngrozitor este că în lumea de dincolo a vrut să îşi ia şi copilul.
Cei doi locuiesc împreună cu fratele mamei şi cu tatăl ei, bunicul copilului, într-un apartament din zona Mircea, situat într-un imobil de pe strada Anton Crihan. Întâmplarea a avut loc vineri, când, în jurul orei 12, femeia şi-a luat copilul de mânuţă şi a mers într-o cameră a apartamentului, sub pretextul că vrea să se odihnească. Presimţind parcă ceva rău, în jurul orei 14, bunicul copilului a intrat în cameră şi a văzut că nepotul voma. Imediat a sunat la 112, iar un echipaj SMURD i-a transportat pe cei doi la spital în stare critică. În acelaşi timp, poliţiştii au deschis o anchetă.
„Dosar penal pentru tentativă de omor“
„Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie, Cristina B., în vârstă de 36 de ani, din Iaşi, s-ar fi intoxicat cu medicamente, atât ea, cât şi copilul. Pe numele acesteia a fost deschis un dosar penal pentru tentativă de omor“, a precizat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt în cadrul Poliţiei. Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele femeii, dar încă nu au audiat-o pe mamă, deoarece încă se resimţea după tentativa de suicid
„A spus de multe ori că vrea să moară, dar nu am crezut-o. Copilul este în clasa a doua şi învăţa bine, are numai «bine» şi «foarte bine» la şcoală. Ea plângea permanent“, a povestit bunicul copilului, cel care i-a găsit în cameră aproape morţi.
Femeia nu a dorit să audă de ajutor specializat la Spitalul de Psihiatrie „Socola“. Nici la cabinetele private nu pare să fi apelat, având în vedere că sindromul depresiv netratat a făcut-o să ia o decizie şocantă. A ales ca ea şi fiul ei să moară, fără a se gândi la răul pe care-l provoacă copilului. Ieşeanca a luat mai multe medicamente, iar mai apoi i-ar fi preparat şi copilului un puternic cocktail cu sedative.
Copilul este în comă de gradul III
Printr-un miracol, parcă presimţind ceva rău, bunicul nepoţelului a mers în camera în care se retrăseseră cei doi şi s-a uitat înăuntru. A constatat cu groază că femeia este inconştientă, iar copilul voma. Au fost găsiţi la timp, înainte ca drogurile ingerate să cauzeze moartea. Copilul regurgita medicamentele şi era foarte ameţit. Supradoza l-a afectat însă foarte tare pe minor, care după puţin timp a devenit inconştient şi a ajuns în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic de Copii „Sfânta Maria“ în comă de gradul al treilea, cu prognostic rezervat. „Barbituricele pot duce la sedarea excesivă şi pot cauza anestezie, comă şi chiar moarte, atunci când se iau în doză mult prea mare. Pacientul este internat pe Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, având acum o evoluţie favorabilă. Starea sa rămâne în continuare gravă, dar există şanse să se recupereze. Nu este încă conştient, nu poate povesti ce s-a întâmplat şi rămâne în unitatea sanitară pentru a beneficia de asistenţă spitalicească, de îngrijiri şi de tratament“, a precizat dr. Florian Cristogel, medic primar pediatru în cadrul Secţiei de Reanimare de la Spitalul de Pediatrie.
Mama copilului a fost dusă cu un echipaj SMURD în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon“, unde a primit îngrijiri de prim ajutor. Potrivit cadrelor medicale, la scurt timp şi-a revenit şi a fost internată la Clinica de Toxicologie, pentru tratament şi monitorizare. Cazul a ajuns însă în atenţia poliţiştilor ieşeni, care o cercetează pe mamă, neaudiind-o încă. Potrivit cadrelor medicale, femeia ar fi povestit faptul că ea a vrut să moară alături de fiul ei şi că ceea ce s-a petrecut nu a fost un accident.
Dacă minorul va supravieţui, cazul va fi evaluat şi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi. „Nu am primit încă nicio sesizare din partea spitalului, având în vedere că starea minorului nu este una bună şi nu se ştie cum va depăşi acest episod. Cu siguranţă, dacă-şi revine, vom începe o anchetă, vom evalua situaţia familială, pentru a se constata dacă minorul mai poate sta alături de mama sa ori este necesară instituirea unei măsuri de plasament“, au precizat reprezentanţii DGASPC Iaşi.
Psihologii: O dragoste prea mare
Psihologii susţin că tulburările depresive determină de multe ori oamenii să apeleze la tentative suicidare. „Când suferă de depresie, o persoană începe să se simtă fără valoare, rumegă la tot ceea ce merge prost în viaţa sa şi simte că nu-şi mai găseşte locul aici. O mamă ar face un astfel de lucru cu copilul său din iubire prea multă. Apare intenţia de a-l proteja, de a-l scuti de suferinţa prin care trece ea şi, paradoxal, din iubire apar astfel de convingeri iraţionale“, a precizat Cristian Grigore, psiholog clinician psihoterapeut în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Socola“.
Barbituricele reprezintă o clasă de medicamente considerate droguri puternice. Ele se consumă pentru a reduce tensiunea emoţională şi induce somnul, în unele forme de epilepsie, sau pentru a reduce frecvenţa crizelor convulsive. După ingestie, acestea sunt absorbite cu uşurinţă în stomac şi pătrund rapid în circulaţia sangvină. Administrarea excesivă determină tulburări de coordonare a mişcărilor, alterări de percepţie şi gândire, stări euforice, dezinhibiţie. Cadrele medicale cred că este posibil ca mama să fi fost sub efectul medicamentelor atunci când a luat decizia de a se sinucide şi de a-şi ucide copilul, iar în acel moment nu a mai gândit limpede. Barbituricele sunt medicamente utilizate şi pentru a face faţă stresului, ele „calmând“ sistemul nervos central, de aceea se mai numesc şi somnifere. Dacă în doze mici reduc anxietatea sau ajută la rezolvarea problemelor cu somnul, dozele mari devin letale pentru consumatori.
Claudia PĂDURARU, Andrei DÎSCĂ