spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

BARIERA MORTII

- Advertisement -

Câti oameni rebuie sã-si mai piardã viata?

TRAGEDIE Familia strivitã de tren, duminicã seara, la iesirea din Vaslui, mergea în vizitã la rude, în comuna Gârceni. Dupã un drum de câteva ceasuri, obosit si neatent, soferul în vârstã de 54 de ani, din judetul Tulcea, si-a dus la moarte fiica, sotia si cumnatul. Rudele sunt în stare de soc. Astãzi, victimele groaznicului accident feroviar vor fi ridicate de la Morgã. Este de neînteles indiferenta celor de la CFR, care refuzã sã punã în functiune o barierã care ar salva vietile atâtor oameni. Trei persoane au murit în acelasi loc, anul trecut. În dimineata zilei de 30 iulie 2013, cu putin dupã miezul noptii, la ora 00.30, o masinã cu numere de Italia a fortat bariera la trecerea de cale feratã de la intrarea în Vaslui, desi semnalele acustice si sonore erau în functiune, anuntând trecerea unui tren. Crezând probabil cã are timp sã treacã, soferul nu a oprit la barierã si a fost lovit în plin de trenul InterRegio Iasi-Bucuresti Nord. Douã persoane, sot si sotie, au murit pe loc, în timp ce copilul lor, o fetitã de 15 ani, a fost dusã la spital, la Iasi, murind în chinuri. În 2009, tot în acelasi loc au mai murit alte douã persoane, ceea ce pune un semn de întrebare : câti oameni trebuie sã mai moarã, pentru ca un sistem bolnav sã se punã în miscare?

La volanul masinii mortii se afla Ilie Tãnase (54 ani). Alãturi i-au fost sotia Sânziana (49 ani), fiica Dana (25 ani) si cumnatul Vasile Bostan (40 ani). Duminicã au pornit cu totii cãtre satul Racova, în judetul Vaslui. Sânziana si Vasile urmau sã-si viziteze familia. Tatãl lor a fost internat în urmã cu ceva timp într-o clinicã din Iasi, dupã ce a cãzut si s-a lovit la cap. Planul era sã ajungã în sat, sã-si ia si mama în vizitã la bolnav. „Trebuiau sã ajungã în sat în jurul orei 16. Bãtrâna simtea cã ceva nu e în regulã. Mereu întreba unde sunt bãietii, de ce întârzie. Nu am vrut sã o speriem, cã e bãtrânã si bolnavã. Am încercat sã o protejãm, dar inima unei mame stie, nu trebuie sã îi spui cã s-a întâmplat o tragedie. Am dus-o cu vorba, i-am zis cã întârzie pentru cã au mers direct la Iasi, sã-l viziteze pe bãtrân, dar nu a fost cu putintã sã o potolim. A vãzut stirea la televizor, dar i-am spus cã nu sunt ei implicati în accident. Nu a dormit toatã noaptea. Am pãzit-o cu rândul. Dimineatã au dus-o rudele la Vaslui. Nici nu vreau sã îmi imaginez ce e în sufletul bietei bãtrâne. Si-a pierdut copiii, nepoata, ginerele. Parcã e un vis urât din care nu ne putem trezi. Sânziana si familie ei sunt din Sulina, Fratele era din Galati. Probabil cã acolo vor fi înmormântati! Dumnezeu sã îI odihneascã!”, a declarat un vecin al familiei Bostan. Oamenii au lacrimi în ochi. „Sunt o familie foarte unitã. Se ajutã, au grijã unul de altul. Mi se rupe sufletul când mã gândesc la bãtrânii ãstia, care au crescut copii sã aibã cine îi duce la cimitir, când o veni vremea. Si uite ce s-a întâmplat! Vã dati seama, ce va simti bãtrânul lor tatã, când va afla cã i-au murit copiii! Trebuiau sã ajungã la el, la spital, la Iasi, sã stea de vorbã cu medicii, sã vadã ce e cu nea Sava… E prea aspru ce s-a întâmplat în familia asta! Sã le fie tãrâna usoarã!”, a spus Axinia Crãciun, rudã.

„Nici acum nu îmi vine sã cred cã oamenii ãstia au murit!”

Cumplita veste a tulburat întreaga comunitate din localitatea Racova, acolo unde se grãbea sã ajungã familia Tãnase. „Nici acum nu îmi vine sã cred cã oamenii ãstia au murit! Este îngrozitor ce s-a întâmplat! Graba, neatentia…asa a fost sã fie! Dumnezeu a vrut sã ia patru membri din aceastã familie! Noi am vãzut la televizor nenorocirea, dar nu am stiut cã sunt ei. Dimineatã am aflat! Sunt oameni gospodari, cuminti, care au ajutat pe toatã lumea! Noi ne gândeam cã se duce bãtrânul, nea Sava, cã e în stare gravã la Iasi. Au murit fiica, fiul, ginerele si nepoata. Si ce moarte! Este dureros! Dumnezeu sã-i odihneascã!”, a spus Gheorghitã Armeanu. Cu totii admit cã soferul a fãcut o gresealã fatalã, dar sunt de pãrere cã o barierã în zona cunoscutã drept una a mortii, ar fi mai mult decât indicatã. „Nu stim ce s-a întâmplat, de fapt. Nu stiu nici ce a fost în mintea soferului, cum de nu a vãzut semnalele luminoase! Am înteles cã pe celãlalt sens de mers erau douã masini oprite. El nu a fost atent, o fi fost obosit dupã un drum atât de lung, de la Sulina… Dacã acolo erau baiere, nu se întâmpla asa ceva. Mereu mor oameni acolo. Unii nu cunosc zona, e întuneric, sunt obositi, se grãbesc. Sã se punã bariere, sã se termine odatã cu tragediile la iesirea din Vaslui! Trenul nu iartã pe nimeni! Am înteles cã nu era nicio masinã opritã la trecerea de cale feratã. Ei erau prima masinã, pe banda lor. S-a dus direct! I-a târât trenul sute de metri…Doamne, de ce moarte au avut parte oamenii ãstia! Ne pare rãu si suntem alãturi de familie!”, au spus localnicii. Ieri, legistii au fãcut necropsia cadavrelor, iar în cursul acestei zile, familia va lua sicriile de la Morgã. Cumplitul accident s-a petrecut duminicã dupã-amiazã, la trecerea de cale feratã de la iesirea din Vaslui. Bãrbatul care se afla la volanul autoturismului marca Logan nu a fost atent, în ciuda faptului cã semnalele luminoase si acustice erau în functiune si si-a dus familia la moarte. Masina a fost izbitã violent de locomotiva trenului accelerat Iasi-Bucuresti Nord si târâtã aproximativ 300 de metri. Cei patru au murit pe loc. Medicii care au ajuns la fata locului nu au mai putut face nimic. Impactul a fost devastator, iar victimele nu au avut nicio sansã de supravietuire. Vasluienii sunt supãrati cã în zona respectivã nu se monteazã bariere, în ciuda tragediilor care au loc aici. „Sã se monteze bariere, e singura solutie! Mor oameni cu zile! E si greseala lor, cã nu sunt atenti, se grãbesc, dar barierele sunt sfinte! Faceti ceva, nu se mai poate sã asistãm la asemenea nenorociri!”, sunt de pãrere localnicii.

Sefi din CFR, treziti-vã: mor oameni la aceastã trecere blestematã !

Trei persoane decedate si mai multe familii din Republica Moldova în lacrimi. Este bilantul unui tragic accident rutier în care a fost implicat un autoturism cu numere de Italia, anul trecut, la aceeasi trecere la nivel cu calea feratã aflatã la intrarea în municipiul Vaslui dinspre Bacãu. În noaptea de 29 spre 30 iulie 2013, în jurul orei 00.30, o masinã în care se aflau trei persoane a ajuns la trecerea la nivel cu calea feratã din zona depozitelor Leguvas. Semnalele acustice si sonore erau în functiune, însã soferul, care se grãbea, dupã un drum lung, tocmai din Italia, a crezut cã are timp sã treacã. O decizie fatalã, pentru cã în momentul în care autoturismul a ajuns pe calea feratã a fost lovit în plin de trenul InterRegio Iasi-Bucuresti Nord. Doi dintre ocupantii masinii, Vasile Lisenco, si sotia acestuia, Svetlana Bâtcã, au murit pe loc. O minorã de 15 ani, Daniela Lisenco, a fost scoasã de echipele de la ISU, venite de urgentã la fata locului. Fata a fost preluatã de ambulantã si transportatã la Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui, cu diagnosticul „comã gradul IV”. În aceeasi noapte, a fost transferatã la Spitalul „Sfânta Maria” Iasi, unde a decedat. Trenul Inter Regio a oprit în Gara Vaslui, aflatã la o distantã de aproximativ 1 km de locul accidentului si a plecat cu o întârziere de 47 de minute, din cauza acestui accident. Cu douã zile înainte de Crãciunul 2009, fostul viceprimar al comunei Ivãnesti, Titi Enutã, a murit într-un groaznic accident de circulatie, în acelasi loc blestemat. La miezul zilei, masina Volvo, condusã de Titi Enutã, nu a oprit la bariera de cale feratã, desi se apropia acceleratul Iasi-Brasov. Enutã a depãsit coloana de masini, încercând sã ajungã mai repede în oras. În momentul în care a ajuns pe calea feratã, a fost izbit în plin de acceleratul Iasi-Bucuresti. într-o fractiune de secundã, soferul masinii a murit strivit de tampoanele locomotivei. Masina Volvo a fost târâtã aproape 300 de metri de cãtre locomotivã, oprindu-se în dreptul unor depozite. Desi echipajele SMURD si ale Ambulantei au ajuns în timp scurt, nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva pe cei doi ocupanti ai masinii.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.