Solutionarea a douã dosare având ca motiv explorarea si exploatarea gazelor de sist la Pungesti au fost amânate pentru data de 24 februarie, pentru studierea cererilor de interventie accesorie în favoarea pârâtilor formulate de Asociatia “Salvati Bucurestiul”. Judecãtorii au acordat acest termen pentru verificarea legalitãtii cererii de interventie, cerere care este practic împotriva începerii activitãtii firmei Chevron pentru explorarea zãcãmântului de gaze de sist din perimetrul Silistea, comuna Pungesti.
Pe rolul Tribunalului Vaslui au fost azi douã dosare care au legãturã cu intentia Chevron de a explora, si, ulterior, exploata, zãcãmintele de gaze de sist de la Pungesti. Unul din dosare are ca reclamanti membrii GISC Bârlad, având ca obiect suspendarea executãrii autorizatiei de mediu acordate de APM Vaslui pentru explorarea gazelor de sist în perimetrul Silistea, comuna Pungesti. Al doilea dosar aflat pe rolul Tribunalului Vaslui a fost cel în care reclamant este Prefectul Judetului Vaslui, cu privire la anularea actului administrativ, respectiv HCL 42/2013, adoptat în unanimitate de Consiliul Local al Comunei Pungesti, cu privire la interzicerea explorãrii si exploatãrii gazelor de sist prin metoda fracturãrii hidraulice pe teritoriul comunei. Respectiva hotãrâre a fost reiteratã, tot în unanimitate, de consilierii locali în sedinta CL Pungesti din data de 31 octombrie, în urma respingerii de cãtre forul local a cererii prefecturii de anulare, pe considerente de nelegalitate, a HCL 42/2013. Si în acest caz, datoritã cererii de interventie a Asociatiei “Salvati Bucurestiul”, care a adus argumente consistente asupra competentei comunitãtii de a se opune pericolelor cu privire la impactul asupra mediului datorat explorarãrii si exploatãrii gazelor de sist prin metode încã considerate a fi neconventionale, instanta cerut termen pentru a se pronunta cu privire la aceastã interventie. Urmãtorul termen de judecatã, în ambele dosare, este în data de 24 februarie, datã la care, pe rolul Tribunalului Vaslui, mai este pe rol un dosar al GISC Bârlad cu privire la nelegalitatea acordãrii, de cãtre APM Vaslui, a autorizatiei de mediu cãtre Chevron SA pentru începerea explorãrii în perimetrul Pungesti a zãcãmintelor de gaze de sist.