spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

O probă-cheie din dosarul fostului prefect Radu Prisăcaru, „alterată”

- Advertisement -

Avocaţii inculpaţilor au adus ieri în discuţie o ipoteză incredibilă: există posibilitatea ca înregistrarea de pe holul Prefecturii, cheia dosarului, să fie „alterată“.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a continuat ieri procesul din dosarul „Mită la prefect“. La fel ca şi la termenele precedente, s-a pus în discuţie situaţia CD-urilor cu interceptări din dosarul cauzei, mai multe discuri ne­fiind prezentate nici acum de către pro­cu­rori. Mai mult decât atât, s-a adus posibilitatea ca un CD ce conţine interceptarea făcută de No­rina Forna pe holurile Prefecturii Iaşi să fi suferit modificări. „Am ridicat chestiuni de procedură referitoare la faptul că CD-ul ce se presupune că ar conţine înregistrarea conver­saţiei centrale reţinute de acuzare nu se re­gă­seşte printre mijloacele de probă indicate în rechizitoriu şi nici în cuprinsul procesului ver­bal de redate a înregistrărilor aflate la do­sa­rul cauze. Totodată, am reliefat că această conversaţie cuprinde foarte multe pauze, precum şi menţiunea «neinteligibil» în mod re­pe­tat punând în discuţie posibilitatea unor eventuale intervenţii asupra înregistrării“, ne-a spus Sandra Grădinaru, avocata lui Radu Prisăcaru.

Tot ieri, conform Noului Cod de Procedură Penală, recursul din dosarul „Mită la Prefect“ s-a transformat în apel (ultima cale de atac po­trivit noilor reglementări) şi s-a dat termen avo­caţilor pentru a prezenta în scris motivele de apel. „Instanţa de judecată a respectat noile dispoziţii legale intrate în vigoare de la 1 februarie conform cărora înainte de orice activi­tate din dosar trebuie depuse motive de apel în scris“, ne-a spus şi Marius Striblea, avocatul omului de afaceri Cristian Maftei. Următorul termen de judecată a fost stabilit pe 20 februarie.

Radu Prisăcaru a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare în 2011, în timp ce afaceristul Cristian Maftei a primit cinci ani de închisoare în regim de detenţie. Ceilalţi in­culpaţi din dosar, Flavius Ioniţă şi avocatul Toni Baltag, au fost achitaţi.

Dosarul „Mită la prefect“ a fost construit în urma unui denunţ al familiei Forna. Potrivit pro­curorilor, inculpaţii din dosarul „Mită la prefect“ ar fi solicitat de la soţii Dorin şi Norina Forna trei hectare pentru retrocedarea unui te­ren de 16 hectare. Două hectare dintre acestea ar fi urmat să ajungă la Prisăcaru, în timp ce un hectar în posesia şefului de atunci a Agenţiei Domeniilor Statului Iaşi, Flavius Ioniţă. Totul ar fi trebuit să se realizeze prin intermediul lui Cristian Maftei, soţului notarului public Ioana Beldeanu din Iaşi.

După ce a fost suspendat din funcţie, Radu Prisăcaru s-a mutat în Anglia, el fiind totuşi pre­zent la mai multe termene de judecată de la Curtea Supremă. Până acum au fost audiaţi toţi inculpaţii din dosar, dar şi mai mulţi martori. Radu Prisăcaru este primul prefect din ţară ca­re a fost arestat pentru fapte de corupţie, dosa­rul său fiind trimis în instanţă încă din iarna anului 2006.

http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/o-proba-cheie-din-dosarul-fostului-prefect-radu-prisacaru-alterata–39072.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.