Stefan MÃRCULET
Sãrbãtoarea de astãzi simbolizeazã într-un mod unic unitatea crestinilor. Dupã ani de dispute între comunitãtile crestine, pe marginea „întâietãtii” ca teologi a unuia dintre cei trei ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazians si Ioan Gurã de Aur, în timpul împãratului bizantin Alexios Comnenul (1081-1118), în urma visului pe care l-a avut episcopul Ioan al Evhaitelor, s-a hotãrât ca 30 ianuarie sã fie ziua de cinstire comunã a celor trei ierarhi. De atunci si pânã astãzi, sfintenia, întelepciunea si realizãrile acestor trei mari Pãrinti ai Bisericii, sunt comemorate si oferite ca exemple pentru crestini.
Sfântul Vasile cel Mare, numit de multe ori „mâna care lucreazã”, pentru a se evidentia atât înclinatiile sale practice cât si realizãrile din vreme episcopatului sãu, s-a nãscut în jurul anului 329, într-o familie de crestini din cu zece copii. Dintre acestia, Vasile, Macrina si Grigorie au devenit sfinti, iar Petru Grigorie si Vasile au fost episcopi. În aceastã familie deosebitã, ierarhul capadocean a primit o educatie solidã, fundamentatã pe învãtãtura crestinã si a fost încã de tânãr fascinat de personalitatea episcopului Dianius de Cezareea. Mai târziu, a plecat sã studieze la Constantinopol si apoi la Atena, unde s-a împrietenit cu Sfântul Grigorie de Nazians, despre experienta academicã si legãtura sfuleteascã legatã între cei doi tineri, scriindu-se de-a lungul anului pagini întregi. Însusi Sfântul Grigorie de Nazians, într-o biografie a prietenului sãu Vasile, povesteste cum au studiat filosofia, retorica, gramatica, astronomia si medicina, sub directa îndrumare a renumitilor dascãli Proheresius, Himerius si se crede cã si renumitul Libaniu. Calitãtile sale, dar mai ales munca depusã în scoala atenianã, l-au ajutat pe Sfântul Vasile sã ajungã chiar profesor aici.
Chemarea spre monahism
Fratele sãu, Sfântul Grigorie de Nyssa, aratã într-o lucrare în care prezintã viata Sfintei Macrina, sora celor doi ierarhi, cã pentru o perioadã, Vasile a fost cuprins de faima si succesul avut la Atena, încât a uitat de cele spirituale. Reîntâlnirea cu episcopul Dianius, l-a reabilitat pe tânãrul Vasile, întors acum în Cezareea si hirotesit citet. Punctul determinant din viata sa a fost momentul în care, influentat de sora sa Macrina, întemeietoarea unui asezãmânt monahal la Annesi, s-a rugat, dupã cum el însusi mãrturiseste, pentru a fi îndrumat de Dumnezeu. Simtind chemarea spre monahism, spre ascezã si viatã retrasã, a mers în Egipt, Palestina, Siria si Mesopotamia, unde a admirat piosenia cãlugãrilor si pustnicilor de acolo. Întors în tara sa natalã, a întemeiat o mãnãstire în Pont, pe malul râului Iris, aproape de Annesi. Chiar dacã a fost initiat de Eusebiu de Sevastia în vietuirea eremitã sau retrasã, Vasile a introdus în mãnãstirea întemeiatã în Pont, viata cenobiticã sau comunã pentru cãlugãrii de aici, asa cum aratã istoricii Sozomen si Epifanius.
Episcop de Cezareea
Dupã moartea episcopului Dianius, a fost ales ca întâistãtãtor în Cezareea, episcopul Eusebiu. Acesta a încercat sã-l convingã de mai multe ori, fãrã succes, sã devinã preot. Cu toate acestea, Vasile a acceptat sã lucreze într-o functie înaltã în comunitatea crestinã din Cezareea, care l-a ajutat sã lupte împotriva arianismului si a încercãrilor împãratului Valens de a impune aceastã erezie. Mai mult decât atât, în scurt timp a devenit iubit de popor pentru cã prin influenta sa a reusit sã ajute sãracii, sã convingã autoritãtile civile sã dea legi favorabile poporului si Bisericii, astfel încât a devenit cea mai iubitã personalitate din cetate. Pe 14 iunie 370 a fost ales episcop de Cezareea, având si titulatura de mitropolit al Capadociei si exarh al Pontului. Chiar dacã unii episcopi sufragani nu l-au sustinut, el a fost ales prin ajutorul prietenului sãu, Grigorie de Nazians. Ca episcop s-a ocupat în mod special de înlãturarea simoniei si de primirea la hirotonie doar a candidatilor care îndeplineau conditiile necesare. Din scrisorile sale ca ierarh se întelege cã a fãcut vizite pastorale, a învãtat, a îndemnat, a combãtut ereticii, a ajutat sãracii. Cu toate acestea, spre sfârsitul vietii, multi episcopi, precum Antim de Tyana, i-au devenit dusmani, iar altii sustineau arianismul. La 1 ianuarie 379, a trecut la Domnul fãrã a vedea trimful dreptei credinte împotriva ereticilor, la Sinodul al II-lea ecumenic. Totusi, la Sinod a fost folositã celebra sa lucrarea, „Despre Duhul Sfânt”, pentru a-i combate pe ereticii pnevmatomahi.
Grigorie, marele teolog
Informatii despe viata Sfântului Grigorie de Nazians gãsim în autobiografia sa în versuri. Al doilea ierarh sãrbãtorit astãzi s-a nãscut în jurul anului 330, în Arianz, lângã Capadochia. Tatãl sãu fusese pãgân si a fost convertit la crestinism de sotia sa Nona. Mai târziu a fost episcop de Nazians. Tânãrul Grigorie a studiat în Cezareea Capadochiei, în Cezareea Palestinei, bogatã în biblioteca si amintirile despre Origen si în scoala Alexandriei Egiptului. Si-a completat studiile la Atena, unde a stat 10 ani si a legat o strânsã prietenie, de o viatã, cu Sf. Vasile. În 360, a venit în mãnãstirea înfiintatã de Vasile pe malul Irisului.
Aici, cei doi teologi au studiat operele lui Origen si au întemeiat „Filocalia”. A plecat apoi în Nazians, pentru a-l ajuta pe tatãl sãu si a fost hirotonit preot, chiar dacã s-a opus acestui act. A plecat pentru o perioadã în singurãtate, timp în care a scris „Apologeticus”, lucrare în care aratã greutãtile preotiei si motivele pentru care s-a ferit sã o primeascã. S-a întors, însã la tatãl sãu pentru a-l ajuta sã evite o schismã, sã facã o mãrturisire de credintã si sã readucã pacea în comunitatea respectivã, tulburatã de semiarieni.
Cele cinci cuvântãri teologice
Fiind ales episcop al Cezareei Capadochiei, Sf. Vasile, pentru a-si reafirma autoritatea sa de mitropolit, micsoratã de Antim de Tiana, îl consacra episcop pentru nou înfiintatã episcopie a Sasimei pe Sf. Grigore. În 371, Sfântul Vasile l-a ales episcop de Sasima, dar Grigorie a considerat cã alegerea sa a fost fortatã si s-a retras în munti. A revenit la Nazians sã-si ajute tatãl în pastoratie, pânã la moartea lui si a mamei sale, în 374. Dupã aceastã datã s-a retras la Mãnãstirea „Sf. Tecla” în Seleucia, Isauria, dornic de viatã contemplativã. În 378 împãratul persecutor arian Valens a murit, iar credinciosii din Constantinopol îl rugarã, printr-o delegatie, sã vinã sã ridice si sã apere comunitatea lor niceeanã. La încurajarea Sfântului Vasile, a acceptat si, sosind în Constantinopol, în 379, a deschis o capelã unde oficia slujbele religioase si predica. Talentul sãu oratoric, sfintenia sa, au atras multi credinciosi din cetatea Constantinopolului, comunitatea de aici reînviind dupã 40 de ani de arianism. De aici si numele capelei: „Anastasis”- Învierea. Aici a rostit cele „Cinci Cuvântãri teologice” care i-au adus, mai târziu, numele de Teologul. lzbânda sa asupra arienilor anomei crestea, însã apãrurã si neplãcerile aduse de adversari.
„Dacã plecati, pleacã si Treimea”
Conflictele cu arienii, culminând cu incidentul din ziua Pastilor din 379, când o ceatã de arieni l-au rãnit grav pe Sfântul Grigore si au ucis un credincios, l-au determinat pe marele ierarh sã plece din capitala Imperiului.
Numai rugãmintile credinciosilor, culminând cu celebra frazã „Dacã plecati, pleacã si Treimea” l-au determinat sã rãmânã în Constantinopol. În 380, împãratul Teodosie l-a ales episcop de Constantinopol, dupã vointa poporului, lucru contestat de alti episcopi. Sinodul al II-lea Ecumenic din mai 381, pe lângã confirmarea credintei de la Niceea si elaborarea unor mãsuri de întãrire a pãcii în Bisericã a avut si scopul de a instala episcopul de Constantinopol. Conflictele si discutiile aprinse din timpul sinodului, dar si contestãrile alegerii sale, l-au determinat pe Sfântul Grigorie sã se retragã în Capadocia, la Nazians, unde a condus pentru scurt timp treburile episcopiei de Sasima, iar în 383 l-a hirotonit pe Eulalius episcop si s-a retras la mosia sa din Arianz. Aici, si-a petrecut ultimii ani în rugãciune, scriindu-si poemele. A trecut la Domnul în 389-390.
Un sfânt cu predici de aur
Al treilea mare sãrbãtorit astãzi este Sfântul Ioan Gurã de Aur. Cel mai mare predicator crestin s-a nãscut la Antiohia, în jurul anului 354. Mama sa, Antusa, s-a ocupat de educatia lui Ioan, dupã ce sotui ei, dregãtorul Secundus a murit când copilul lor avea o vârstã fragedã.
Educatia clasicã a primit-o de la retorul Libaniu si de la filosoful Andragatiu, studiind clasicii greci, retorica si dreptul. S-a cãlugãrit în 368 si a trãit într-o pesterã lângã Antiohia. A fost botezat târziu, probabil pe la 372, de Meletie, episcop de Antiohia. În 374, dupã moartea Antusei, Ioan s-a retras în muntii Antiohiei. În 380 s-a întors la Antiohia, iar în 381, Meletie l-a facut diacon. Acum a scris si celebrul sãu tratat „Despre preotie”. În 386, a fost hirotonit preot si a primit misiunea de predicator. Geniul sãu oratoric l-au fãcut celebru în scurt timp. A combãtut pe eretici, îndeosebi pe anomei si pe iudeo-crestini. La moartea patriarhului Nectarie al Constantinopolului, în 397, Sfântul Ioan a fost numit arhiepiscop al Constaninopolului prin influenta lui Eutropiu, ministrul împãratului Arcadie.
Victima comploturilor de la Curtea Imperialã
Reformele pe care le-a initiat în capitala Imperiului si mai ales critica asprã a pãcatelor si luxului de la Curtea Imperialã, au atras ura lui Eutropiu si a împãratului Eudoxia. Aceste actiuni erau secondate de dragostea sa pentru sãraci, pentru adevãr si pentru dreptate. A avut ucenici în toatã lumea crestinã, inclusiv la Marea Neagrã si Dunãre, fapt care i-au adus si mai multi dusmani. Venirea fratilor Lungi la Constantinopol, izgoniti de Teofil din Egipt ca origenisti, a provocat actul final al vietii lui Ioan. Chiar dacã i-a primit pe Fratii Lungi, nu a intrat în comuniune cu ei si nu le-a primit plângerea contra lui Teofil.
Acestia s-au adresat împãratului, care dispuse convocarea lui Teofil in fata lui Ioan. Sinodul, de la Stejar, aproape de Calcedon, prezidat de episcopul Teofil, l-a depus pe Sfântul Ioan. Acesta a fost rechemat din cauza rãscoalei poporului care-si cerea pãstorul si din cauza unui cutremur. Împãcarea n-a durat decât douã luni. Spre sfârsitul anului 403, Ioan a criticat aspru neorânduielile de la inaugurarea unei statui a Eudoxiei, aproape de Biserica unde slujea el. Eudoxia, dupã sfatul lui Teofil, a convocat un sinod în 404 care a depus a doua oarã pe Ioan. La 20 iunie 404, dupã o oprire scurtã la Niceea, Sf. Ioan a ajuns, dupã 77 de zile, la Cucuz sau Arabissos, în Armenia Mica. Dorindu-se exilarea la Pityus, un orãsel pe malul rãsãritean al Mãrii Negre, a murit pe drum spre aceasta localitate, la Comana, în Pont, pe 14 septembrie 407 cu aceste cuvinte pe buze: „Slavã lui Dumnezeu pentru toate”. Moastele sale au fost aduse în Biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol, de împãratul Teodosie al II-lea în 438. (Surse: Encyclopaedia Britannica, Vietile Sfintilor).
Mentorii si ocrotitorii scolilor teologilor
Sfintii Trei Ierarhi au rãmas cunoscuti în Istoria Bisericii nu doar prin realizãrile deosebite din timpul vietii lor. Atât Sfântul Vasile cel Mare, cât si Sfântul Ioan Gurã de Aur sunt prezenti în sufletele credinciosilor prin Liturghiile pe care cei doi ierarhi le-au alcãtuit. Pe lângã acestea, operele sfintilor prãznuiti astãzi sunt actuale si pline de învãtãturi. Celebra opera a Sfântului Vasile cel Mare, „Regulile monahale” a stat la baza organizãrii vietii monahale, iar molitfele sale sunt si astãzi citite în biserici. De asemenea, lucrãri ca „Despre Duhul Sfânt” sau „Contra lui Eunomiu” si „Comentarii la Hexaemeron” sunt cunoscute ca opere de cãpãtâi în teologia rãsãriteanã.
Primele poeme crestine
Sfântul Grigorie de Nazians este cunoscut prin celebrele „Cuvântãri teologice”, care uimeste prin profunzimea ideilor teologice. Pe lângã acestea, ne-au rãmas de la marele teolog, 507 poeme crestine, în care se îmbinã elocinta cu filosofia si teologia. De la Sfântul Ioan Gurã de Aur ne-au rãmas omilii sau predici la majoritatea cãrtilor Sfintei Scripturi, dar si celebrul tratat „Despre preotie”.
