spot_img
19.7 C
Vaslui
27-iun.-2024
spot_img

Sora Aurei Ion: „Sistemul din ţara asta este defect. Luaţi măsuri ca să se schimbe ţara”

- Advertisement -

Mariana Ciucă, sora mai mare a Aurei Ion, tânăra care şi-a pierdut viaţa în accidentul aviatic din Apuseni, le-a mulţumit sătenilor din comuna Horea pentru ajutorul pe care l-au dat operaţiunilor de salvare.
„Jumatate din sufletul meu a murit in acest moment! Am pierdut cea mai buna sora. Chiar daca eu eram sora mai mare, ea a fost pentru mine un real ajutor. Ma aflam in India cu serviciul. Am aflat luni seara de cele intamplate. disperata, am sunat la toate spitalele din Cluj ca sa aflu ceva. N-au fost foarte de ajutor asistentele de acolo. Am primit un mesaj de la familia mea, de la sora mea, in care mi s-a spus ca Aura s-a prabusit. Am plecat la o ora dupa ce am aflat vestea. Am mers in Mumbai si am luat primul zbor. Am facut aproape 23 de ore, a fost groaznic. Nu stiam ca ea este cea inconstienta sau cea ranita”, a spus sora Aurei Ion pentru Wowbiz.

„Ultima data am vazut-o in septembrie, cand am facut o vizita scurta. am petrecut o zi intreaga numai cu ea. Chiar daca avea numai 23 de ani, era mereu cu capul pe umeri. Nu am pierdut numai o sora, am pierdut persoana de care eram atat de mandra. Eram in tara cand a aplicat la Universitate. Si-a dorit foarte mult sa se faca medic. Am sustinut-o financiar ca sa isi realizeze aceasta dorinta. E multa durere. Abia am reusit sa planga. Ieri am reusit sa plang. Nu vrem sa invinovatim pe nimeni, dar eu detest sistemul din aceasta seara. Am aceasta mahnire fiindca a suferit cumplit. De asta incerc sa gasesc vinavatii, ea nu a gresit cu nimic. Voi face dreptate! tot ce am citit despre accident m-a ingrozit. Au fost 6 ore, eu am stat 6 ore in avion si m-am plictisit. Nu mai puteam de disperare. Ma gandeam oare cum au fost cele 6 ore pe care ea si le-a petrecut afara, in frig, disperata”, a mai precizat ea.

„Am vrut în special să intru în legătură doar pentru a le mulţumi dânşilor, din tot sufletul, chiar dacă sora mea nu mai este. Nu este vina dumneavoastră, eu vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut”, a spus Mariana Ciucă, la Antena 3.

„Sora mea ar fi putut fi salvată şi cu gândul asta nu pot să trăiesc. Sistemul din ţara asta este defect. Şi ştiu, eu am plecat din ţara asta pentru că am văzut că nu găsesc un loc în care să mă simt în siguranţă”, a adăugat aceasta.

„Eu nu voi lăsa să treacă pe lângă mine această tragedie, fără să iau măsuri.  Oameni, nu mai lăsaţi să treacă lucruri pe lângă. Nu vă mai supuneţi şi nu vă mai plecaţi capul. Luaţi măsuri ca să se schimbe ţara”, a completat Mariana Ciucă.

CLICK AICI PENTRU POZE DE LA LOCUL ACCIDENTULUI AVIATIC

În memoria ei, toți cei care vor să-i aducă un omagiu, se pot alătura comunității RESPECT Aura Ion.

Citiţi mai mult: Sora Aurei Ion: „Sistemul din ţara asta este defect. Luaţi măsuri ca să se schimbe ţara” – Actualitate > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/sora-aurei-ion-eu-nu-voi-lasa-sa-treaca-pe-langa-mine-aceasta-tragedie-1078586.html#ixzz2rIwp2glQ
EVZ.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.