spot_img
19.7 C
Vaslui
27-iun.-2024
spot_img

DESTIN TRAGIC. Aura Ion va fi înmormântată astăzi. „Oare cum au fost cele șase ore pe care le-a petrecut în frig, disperată?”

- Advertisement -

Val de emoție uriaș pentru tânăra de 23 de ani care și-a găsit sfârșitul în accidentul aviatic din Munții Apuseni. Trupul studentei la Medicină, care era într-o misiune de voluntariat în momentul tragediei, a fost depus la Capela Militară din București, unde zeci de oameni au venit să-i aducă un ultim omagiu. Ea va fi înmormântată astăzi, la cimitirul Militar Ghencea 3.

Alături de surorile și fratele său și de părinții înmărmuriți de durere, au venit zeci de persoane care nu o cunoșteau. Pentru ei, Aura Ion a devenit o eroină.

Părinţii săi au făcut puține declarații. „Nu pot sa vorbesc, 3-4 cuvinte și îmi dau lacrimile… îmi pare rau”, a spus tatăl fetei, sfâșiat de durere.

Fratele mai mic al Aurei a povestit cum a decurs ziua fatidică ce s-a încheiat cu vestea că sora lui nu se va mai întoarce acasă așa cum o știe: blândă, veselă și iubitoare.

„Nu mai am lacrimi, niciun gând bun nu-mi mai vine în minte. Am fost şocaţi, nu ne aşteptam. Nimeni nu s-a gândit la asta. Nimeni nu poate spune în cuvinte ce simt părinţii mei: ura, regret, nedreptate. Ură faţă de viaţa care-ţi răpeşte ceva mult prea devreme. Ultima dată am vorbit cu ea duminică, atunci când ne-a spus că urmează să plece spre Oradea. Era încântată. Voia să se implice foarte mult în a fi lângă şi a observa, în a învăţa. După ce s-a confirmat decesul, după ora 2:00 noaptea au venit doi poliţişti şi ne-au anunţat oficial. Cred că s-a intervenit foarte greu şi nu şi-au dat seama de dispozitivele de care dispuneau. Totodată, s-au mobilizat 300 de persoane pentru a salva 7 persoane. Era o fată plină de viaţă, îi plăcea să trăiască. Eu şi surorile mele încercăm să ne ţinem părinţii pe linia de plutire. Era o fată blândă, bună, inteligentă. A fost…”, a spus băiatul la Pro TV.

Și una dintre surorile ei s-a arătat foarte indignată de modul în care au reacționat autoritățile, declarând că este „dezgustată de sistemul din România”.

„Jumatăte din sufletul meu a murit în acest moment! Am pierdut cea mai bună soră. Chiar dacă eu eram sora mai mare, ea a fost pentru mine un real ajutor. Ultima dată am văzut-o în septembrie, când am făcut o vizită scurtă. Am petrecut o zi întreagă numai cu ea. Chiar dacă avea numai 23 de ani, era mereu cu capul pe umeri. Nu am pierdut numai o soră, am pierdut persoană de care eram atât de mândră. Eram în țară când a aplicat la Universitate. Și-a dorit foarte mult să se facă medic. Am susținut-o financiar ca să își realizeze această dorință. E multă durere. Abia am reușit să plâng. Nu vrem să învinovățim pe nimeni, dar eu detest sistemul din aceasta țară. Am această mâhnire fiindcă a suferit cumplit. De asta încerc să găsesc vinovații, ea nu a greșit cu nimic. Au fost 6 ore, eu am stat 6 ore în avion și m-am plictisit. Nu mai puteam de disperare. Mă gândeam oare cum au fost cele 6 ore pe care ea le-a petrecut afară, în frig, disperată”, a spus sora mai mare a Aurei.

Aura Ion era medic rezident în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti şi efectua un stagiu de pregătire la Spitalul Fundeni. De-a lungul studiilor, tânăra s-a implicat voluntar în numeroase activităţi medicale.

„Avea lacrimile îngheţate”

Salvatorii au găsit-o pe tânăra de 23 de ani în stop cardio-respirator, cu o temperatură a corpului de 18,6 grade Celsius.

„Fata a fost preluată de un medic rezident şi de paramedicii care au fost primii care au ajuns la locul faptei. S-a continuat protocolul de resuscitare în condiţiile de transport. Când s-a preluat această pacientă în salvare, s-a reanalizat şi s-a efectuat tot protocolul în întregime şi s-a observat acea temperatură de 18,6 grade Celsius şi atunci s-a decis că acest protocol, sau în baza protocolului care este, trebuie întreruptă resuscitarea”, a precizat medicul Adela Golea, şeful UPU Cluj.

Un localnic a făcut declaraţii emoționante despre felul în care a fost găsit tânăra. „Fata era îngheţată cu totul. (…) Era îngheţată faţa, bobii la ochi, gura, mâinile, tot. Lacrimile erau îngheţate”, a mărturisit salvatorul.

Fata va fi înmormântată azi, în jurul orei 12.00, la Cimitirul Militar Ghencea 3, cu onoruri militare după ce MApN a decis înaintarea ei la gradul de locotenent.

În câteva ore, zeci de mii de români s-au solidarizat pe rețele sociale, pentru a-i aduce un ultim omagiu tinerei studente care și-a pierdut viața în accidentul aviatic produs luni în Munții Apuseni. Cei care au comentat spun că e revoltător modul în care a murit Aura. Tu cine crezi că este vinovat şi trebuie să plătească?

Citiţi mai mult: DESTIN TRAGIC. Aura Ion va fi înmormântată astăzi. „Oare cum au fost cele șase ore pe care le-a petrecut în frig, disperată?” – Actualitate > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/aura-ion-va-fi-inmormantata-astazi-1078414.html#ixzz2rCo8ulb6
EVZ.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.