SUPÃRARE Anul acesta se vor împlini 3 ani de la o tragedie care i-a întristat pe toti husenii: într-un accident casnic de-a dreptul stupid, si-a pierdut viata preotul Alexandru Vâjian. În fond, povesteste acum sotia sa, în decursul unui singur an, s-au împletit nefast mai multe momente extrem de grele, care, într-un final, au fãcut ca atât preotul Alexandru Vâjian, cât si fiul sãu, Cosmin, de numai 33 de ani, sã fie înmormântati în curtea Bisericii „Sf. Neculai”, pe care pãrintele Vâjian a pãstorit-o ani la rând.
„M-am strãduit sã fac morminte frumoase, cã atât mi-a mai rãmas. Cine are morti, stie câtã durere este pentru oamenii pe care, oricât îi plângi, oricât te rogi, ei înapoi nu mai vin. Si vii la mormânt ca sã aprinzi câte o lumânare. Asa fac si eu în ultimii ani. M-am strãduit sã fac morminte frumoase, cu granit, cã dacã tot sunt în curtea bisericii, sã fie aspectuos, pentru cã vin atâtia credinciosi la Biserica <<Sf. Neculai>>. Dar mã doare sufletul când vãd asa ceva”, spune vãduva preotului, izbucnind în lacrimi si arãtând cu mâna spre mormintele înconjurate de un cârd de pãsãri, scurmând si ciugulind nestingherite. „Uitati-vã cum murdãresc peste tot! Au scurmat florile, au ciugulit si cununita cu ornamente pe care au pus-o de Crãciun. Stricã tot, cã asa sunt pãsãrile”, plânge preoteasa Petruta Vâjian. În fond, aceste pãsãri apartin noului preot care a venit sã slujeascã la Biserica „Sf. Neculai”, care însã, le lasã slobode prin curtea locasului. „M-am rugat de pãrintele cel nou venit sã le închidã, cã e pãcat. Nu e bine ca peste mormântul preotului si al copilului meu, sã fie mereu cârdul de pãsãri care sã scurme tot, sã murdãreascã tot. Îl mai rog încã o datã si acum. M-am adresat si Preasfintitului si sper sã se rezolve. Nu e atât de greu de închis într-un tarc aceste pãsãri nevinovate”, spune Petruta Vâjian.
„Este oare bine asa?”
De reamintit cã, în iunie 2011, preotul Alexandru Vâjian a fost victimã a unui accident casnic de-a dreptul stupid. Dupã o noapte ploioasã, acesta a mers la casa parohialã, cu intentia de a pune o tiglã pe acoperisul subred al acesteia. S-a urcat pe o scarã, dar a alunecat si a cãzut. Culmea este cã nimeni nu l-a vãzut, nici nu l-a auzit, fiind la primele ore ale diminetii, însã, dupã un timp, venind un om sã anunte preotul de decesul fiului sãu, l-a gãsit pe pãrinte într-o stare gravã, jos, plin de sânge, lângã peretele casei! A fost transportat imediat la spital, însã, cu toate eforturile medicilor, din cauza unei fracturi cervicale, nimic nu a mai fost de fãcut. Husenii stiu cã, de fapt, preotul Vâjian, de altfel un om extrem de energic, deschis si plin de viatã, s-a schimbat total dupã tragedia suferitã cu un an mai devreme, în 2010, când fiul sãu, Cosmin, preot la Constanta, a decedat, în urma unui stop cardiac. „Pãrintele nu a mai fost el, dupã moartea bãiatului. S-a stins pe picioare, ne-am topit amândoi. Niciodatã, niciodatã, nimeni, sã nu stie durerea de a-si îngropa propriul copil. Si poate cã de aceea, slãbit fiind, pãrintele a si cãzut si a murit. Eu am rãmas sã îi plâng pe amândoi. Si e dureros! Iar când vin la morminte si vãd gãinile si curcile, cum scurmã pe mormântul lor, este oare bine asa, e frumos asa sã ne purtãm unii cu altii?”, se întreabã vãduva, cu obrajii uzi de lacrimi.
