SUCCES Putini huseni stiu cã, în urmã cu o lunã, pe 19 decembrie 2013, profesorul husean dr. Theodor Codreanu a fost distins cu unul din cele mai importante premii pe care un om dedicat cuvântului scris îl poate primi: premiul „Titu Maiorescu”. Distinctia a venit pentru cartea „Ion Barbu şi spiritualitatea românească modernă. Ermetismul canonic”, publicatã în 2011, la editura Curtea Veche.
Premiul „Titu Maiorescu” este o distinctie ce vine sã încununeze activitatea acestui „mare cãrturat, frumos si timid”, cum interesant îl descria Cristinel C. Popa, recent, pe profesorul Codreanu. „Premiul <<Titu Maiorescu>> al Academiei Române mi-a fost decernat pe 19 decembrie 2013 pentru cartea mea „Ion Barbu si spiritualitatea româneascã modernã. Ermetismul canonic”, apãrutã la Editura Curtea Veche din Bucuresti, în 2011, în Colectia „stiintã, spiritualitate, societate”, patronatã de academician Basarab Nicolescu si de Magda Stavinschi. Desigur, este cea mai înaltã recunoastere a unui for stiintific din România, cu atât mai mult cu cât se acordã o singurã datã în viatã. O consider si ca o rãsplatã pentru munca mea de o viatã pe tãrâmul literaturii si culturii românesti, concretizatã în cele 45 de cãrti publicate pânã azi. E si un semn cã Academia Românã e deschisã nu numai cãtre valorile nationale din capitalã sau din marile centre culturale din tarã, ci si spre cele care se ivesc din „margine”. Celelalte premii? Sunt, fireste, importante (între care douã ale Uniunii Scriitorilor, Filiala Iasi, altul al Uniunii Scriitorilor din Moldova si al Bibliotecii Nationale de la Chisinãu), dar premiile nu trebuie sã devinã scopul creatorului de culturã, acestea fiind adesea conjuncturale. Mã gândesc, bunãoarã, cã Academia Românã nu l-a premiat pe Eminescu pentru volumul Poesii (1883) tocmai atunci când poetul ar fi avut stringentã nevoie si de o recunoastere financiarã, în anii cei mai grei ai vietii. Or, pe vremea aceea, premiile Academiei erau si consistente bãnesti”, a declarat Theodor Codreanu, în interviul acordat lui Cristinel C. Popa si publicat în Jurnalul National, pe 13 ianuarie 2014. „Tot ce am aflat „nou” despre Eminescu am consemnat în cele câteva mii de pagini pe care i le-am închinat. Am aflat, între multe altele, de pildã, cã nefastul tratament cu mercur n-a fost initiativa doctorului Iszac, la Botosani, în 1887, cum s-a spus pânã mai ieri, ci i s-a administrat „tratamentul” chiar de cãtre dr. Alexandru Sutu, în 1883, ceea ce a însemnat un adevãrat dezastru pentru starea poetului. Pe de altã parte, pãrerea mea e cã nu poti sã-l citesti pe Eminescu fãrã sã afli ceva nou, chiar reluând acelasi text, în virtutea versului sãu din Glossã: „Toate-s vechi si nouã toate”. Asa fiind, cine nu citeste cu ochi proaspãt un text, ori o face de silã, ori „e mort de viu”, ca sã folosesc tot o spusã eminescianã…E trist, spre exemplu, cã unele detalii noi despre viata lui Eminescu, îndeobste cele privitoare la ultimii ani de viatã (28 iunie 1883- 15 iunie 1889) sunt rãstãlmãcite ca „senzationale”. Ele fac parte dintr-un destin exemplar, care se iveste o datã la o mie de ani”, a mai spus, în acelasi context, Theodor Codreanu.
