spot_img
19.7 C
Vaslui
27-iun.-2024
spot_img

Piromanii din Ştefan cel Mare sunt…pompierii primăriei

- Advertisement -

Ca în filmele cu proşti şi găleţi

* Fraţii gemeni George şi Marius Cojocaru au fost băgaţi la arest aseară

* „Trebuie să-i dau afară, că nu înţeleg ce-a fost în capul lor”, a declarat primarul Sorin Ouatu

Surpriză de proporţii în comuna Ştefan cel Mare, unde tot ard stogurile de fân din curţile gospodarilor. Piromanii nu erau alţii decât pompierii voluntari din comună, care s-or fi „gândit” că e păcat să stea pe dreapta bijuterie de maşină de intervenţie, adusă din Irlanda, şi să nu fie folosită mai des. Plus că aveau ocazia să arate şi cât sunt de eficienţi, că dacă tot ştiau unde au pus focul, ajungeau imediat la locul faptei şi culegeau admiraţia localnicilor pentru „timpul scurt de intervenţie”. Ba îi mai lăuda şi primarul şi le mai dădea câte ceva de-ale gurii. Treaba a mers strună până ce au intrat poliţiştii pe fir să descopere care n-are de lucru de pune foc în stoguri. Şi au descoperit că fraţii gemeni George Paul şi Petrică Marius Cojocaru, în vârstă de 23 de ani, îşi făceau singuri rost de obiectul muncii. Au pus foc în 4 gospodării, dar numai în 3 situaţii au fost chemaţi pompierii militari de la Piatra Neamţ şi au stabilit că a fost vorba despre acţiune intenţionată. Cel mai mic incendiu a mistuit doar câţiva coceni şi harnicii voluntari George şi Petrică l-au lichidat imediat. Pentru căpiţele făcute scrum, pagubele sunt undeva între 80 şi 100 de milioane de lei vechi. Mult tare pentru fraţii Cojocaru care, după cum spune primarul, nici nu au după ce bea apă.

„Sunt săraci ca vai de lume, dar eu ţineam la ei că-s harnici şi mergeau la treabă şi la biserică, şi la tăiat lemne, unde îi trimiteam”, ne-a declarat Sorin Ouatu, primarul de Ştefan cel Mare. „Nu ştii niciodată pe cine ţii aproape de tine, asta este. Nu pot să înţeleg ce-au avut în cap. Că dacă voiau să se joace cu maşina de intervenţie, eu îi lăsam şi o lună de zile să stropească prin comună. Dar să dea ei foc nu m-am aşteptat. O să plătească daunele, ei ştiu cum, poate or să fie condamnaţi, dar ce e mai rău este că n-o să mai poată ieşi pe drum. Că lumea o să-i judece, iar ei sunt băieţi ruşinoşi de felul lor. Trebuie să-i dau afară, nu am cum să-i mai ţin. Mă iau oamenii la rost. Au pus foc la săteni credincioşi, care au plâns şi i-au blestemat, iar blestemul să ştiţi că e mai rău decât condamnarea…”.

La anchetă fraţii Cojocaru n-au mai fost atât de curajoşi ca în zilele în care săreau gardul în curţile gospodarilor şi se „distrau” punând foc. Au spus ceva despre nişte răzbunări personale, că nu prea aveau la ficaţi vreo doi dintre păgubiţi, şi pe urmă au dat-o în uitare, că erau cam băuţi şi nu-şi mai amintesc. Poliţiştii nu i-au crezut şi au cu totul alte variante. Inclusiv aceea că pompierii voluntari nu au privit cu ochi buni mutarea secţiei de poliţie în comună şi au fost „îndemnaţi” să facă un pic de atmosferă. Cât mai incendiară cu putinţă.

Cristina MIRCEA

Sursa: http://ziarulceahlaul.ro/piromanii-din-stefan-cel-mare-sunt-pompierii-primariei/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.