ISTORIE Cunoscutã si sub denumirile de „Tovarãsa Ana”, „Stalin cu fustã”, „Doamna de fier a României”, „omul Moscovei” sau „Passionaria”, Ana Pauker a rãmas în istoria românilor si în istoria universalã drept prima femeie ministru de externe din lume, si cea care, timp de câtiva ani, a avut în mâini frâiele României. Dacã activitatea sa politicã este cunoscutã publicului larg, putini stiu amãnunte din viata personalã a Anei Pauker, mamã a patru copii, o femeie care, desi nu excela prin frumusete, era foarte cochetã, potrivit declaratiilor fiicei sale Tatiana Brãtescu, si …senzualã, asa cum îi mãrturisea Corneliu Coposu lui Vartan Arachelian.
Ana Pauker s-a nãscut la Codãesti în judetul Vaslui, la 13 decembrie 1893, într-o familie de evrei ortodocsi sãraci, primind numele de Hanna Rabinsohn. Dacã ascensiunea politicã si decãderea primei femei ministru de externe din lume sunt mai cunoscute, nu multi oameni stiu amãnunte depre viata privatã a Anei Pauker. Vom încerca sã prezentãm pe scurt câteva dintre cele mai interesante aspecte din viata personalã în urmãtoarele rânduri.
Sotia si mama Ana Pauker
Pe Puiu, asa cum îi zicea lui Marcel Pauker, cel care îi va deveni sot, l-a cunoscut în anul 1918, fiind colegi de partid. În ceea ce priveste întâlnirea propriu-zisã cu acesta, Corneliu Coposu, care a întâlnit-o de douã ori pe parcursul vietii, în închisoarea Dumbrãveni, ulterior în 1945, prezintã o adevãratã telenovelã. Potrivit declaratiei lui Coposu, Ana Pauker, lucra ca femeie de serviciu în sediul ziarelor „Adevãrul” si „Dimineata”, ziare care se bucurau de cel mai mare tiraj în perioada respectivã. Marcel Pauker, fiul renumitul actionar si patron al editurii celor douã ziare, abia întors de la studii din Paris unde îsi obtinuse doctoratul în Drept, a întâlnit-o pe cea care avea sã-i devinã sotie, în jurul anului 1918. Potrivit relatãrilor lui Corneliu Coposu, Marcel Pauker a devenit interesat de ea în momentul în care i-a declarat cã este comunistã. Cunoscut de Sigurantã pentru ideile lui comuniste pe care le propaga prin cafenele, considerat un trãznit tocmai din cauza faptului cã era fiul unui milionar care milita împotriva capitalismului, acesta a ajuns sã se ancoreze în discutii zilnice cu Ana, completându-se reciproc, în cele din urmã cãsãtorindu-se cu ea, spre disperarea tatãlui sãu, care avea cu totul alte planuri. Cu toate cã au existat numeroase bãnuieli asupra faptului cã l-ar fi trãdat, denuntându-l Moscovei ca fiind trotkist, ultimele cercetãri tind sã înlãture definitiv aceste supozitii. Gheorghe Brãtescu, ginerele primului ministru de externe femeie din lume, sustine nevinovatia acesteia în ceea ce priveste o eventualã implicare în lichidarea sotului ei. În perioada respectivã, aceasta era închisã la Dumbrãveni, sarcina de a-si anunta tovarãsele cu privire la crimele politice comise de Puiu, fiind una dificilã pentru ea, drept dovadã amânând sedinta cu câteva zile. De asemenea, pozitia Anei Pauker cu privire la acest eveniment reiese inclusiv din documentele de arhivã. În ceea ce priveste statutul de mamã, acesta a ocupat un rol secundar întreaga viatã. Ana Pauker a avut 4 copii: Tanio, Vlad, Tatiana si Marie, înfiind alti 2 copii, dupã unele surse. Primii trei au fost conceputi cu Marcel Pauker, ultima fiicã fiind rezultatul unei relatii extraconjugale cu Eugen Fried. Din cauza faptului cã idealurile comuniste au fost mereu primele pe lista ei de prioritãti, nu a reusit sã aibã o cãsnicie de succes si nici sã ofere copiilor un cãmin normal. Prima fiica, Tanio, a fost nãscutã în 1921 la Bucuresti. În perioada respectivã situatia celor doi soti nu era tocmai roz, aflându-se în declin mai ales din punct de vedere financiar. Dupã demiterea din functia de inginer a lui Marcel Pauker, a cãrei principalã cauzã a fost activitatea comunistã, Ana a fost nevoitã sã îsi caute loc de muncã în ciuda faptului cã încã alãpta copilul. Fiu de milionar, Marcel nu a cerut ajutorul pãrintilor, din orgoliu. Punctul culminant a fost atins în momentul în care Tanio a contractat o formã gravã de dizenterie si cu toate cã a fost tratatã, a decedat în iulie 1922, în chinuri. Dintr-o scrisoare adresatã de Marcel pãrintilor reiese clar faptul cã decesul pruncului i-a afectat profund. În scrisoare el vorbeste despre starea de spirit a sotiei care suferise lesin dupã lesin, divagând deseori, fiind slabã si prãpãditã. Al doilea copil, un bãiat pe care l-au numit Vlad, s-a nãscut la Viena, în anul 1926. Potrivit declaratiei Tatianei Brãtescu, Vlad a trãit pânã la vârsta de 4 ani ca un tigan nomad, cãlãtorind alãturi de mama sa, de la Viena la Berlin, apoi poposind, la 4 ani si jumãtate, la Moscova. Pe Tatiana a nãscut-o la Moscova în 1929, unde urma cursurile Scolii Staliniste. Dupã ce a stat 9 zile cu nou-nãscutul la spital s-a întors la scoalã, fiica ei fiind trimisã la o cresã. Copiii rezultati din relatiile revolutionarilor erau obligati sã trãiascã precum niste orfani. Desi fanatismul revolutionar, asa cum l-a numit Tatiana, a tinut-o departe de copii, nu era indiferentã fatã de soarta acestora. Drept dovadã stã o scrisoare pe care a trimis-o din închisoarea Dumbrãveni, dar pe care cei doi nu au reusit sã o citeascã decât în momentul în care au vãzut dosarele Comintern-ului. Tatiana Brãtescu sustine cã scrisoarea era plinã de dragoste, sfialã si cãldurã, Ana punându-si întrebãri pe care si le-ar fi pus orice mamã obisnuitã- cum se simt, ce mãnâncã. Al patrulea copil al Anei Pauker, rezultat dintr-o legãturã extraconjugalã cu Eugen Fried, a fost Marie, nãscutã la Moscova în 1932. Pe Eugen Fried l-a cunoscut în toamna anului 1930 în Franta, unde fusese trimisã de Dmitri Manuilski, cel cu care va lega o stânsã amicitie si care îi va deveni mentor, ca instructor special organizatoric al Comitetului Executiv al Comintern-ului. Încetase sã mai locuiascã alãturi de sotul ei încã din momentul în care fusese acceptatã la Scoala Leninistã si se înstrãinase de el dupã ce primise vestea cã avusese în 1931 un copil cu o basarabeancã. Marie a fost crescutã la Paris de cãtre Aurore Thorez alãturi de ceilalti doi copii ai acesteia. În anul 1945, Ana a luat-o cu forta de la Paris pe fiica ei cea micã, despãrtind-o de singura mamã pe care o cunoscuse pânã în acel moment. Si-a încãlcat promisiunea de a o lãsa sã o viziteze pe Aorore în fiecare varã, încã din anul urmãtor. Marie a povestit cã a fost obligatã de mama ei naturalã sã rupã toate legãturile cu familia ei din Franta, sub pretextul dubios cã, refuzând sã-i acorde lui Maurice Thorez divortul, Aurore ar fi vãtãmat politic, Partidul Comunist Francez, dar si sub pretextul cã Aurore devenise „prea burghezã”, având în proprietate un hotel. Un amãnunt necunoscut din viata Anei Pauker este cã în 1951 a înfiat un bãiat. Era atunci în plinã putere politicã si avea trei copii mari si nepoti. Alexandru (Sandu) Pauker locuieste acum la Brasov si este pensionar.
Femeia Ana Pauker
Desi nu era o femeie foarte atrãgãtoare, Ana Pauker era, potrivit declaratiei lui Corneliu Coposu si a fiicei ei Tatiana, o femeie foarte cochetã. A doua întâlnire dintre Corneliu Coposu si Ana a avut loc în iarna anului 1945, la o receptie de la legatia britanicã. Printre fruntasii comunisti prezenti se afla si Ana Pauker, foarte elegantã, îmbrãcatã cu o rochie de mãtase neagrã, dantelatã, purtând un colier de perle, aceasta fiind o mare amatoare de bijuterii, colier pe care îl cumpãrase de la sotia fostului ambasador al Argentinei. De asemenea, acesta sustine cã desi nu era o femeie frumoasã era o femeie senzualã, si cu toate cã nu avea o culturã scolarã importantã, citise enorm, având o culturã livreascã foarte bogatã. Vorbea fluent cinci limbi strãine printre care si francezã si germanã, fiind o bunã sustinãtoare a ideilor marxiste, având argumente pentru a suporta un dialog în contradictoriu.
Ana Pauker în ochii contemporanilor
Toate persoanele care au intrat în contact cu Ana Pauker au fost profund impresionate de personalitatea acesteia. Printesa de Romania Ileana, Arhiducesã de Austria, nota în memoriile sale intitulate Trãiesc din nou, urmãtoarele cuvinte cu privire la Ana Pauker: „De fiecare datã când mã aflam în preajma ei mi se pãrea cã era asemenea unui sarpe boa care tocmai fusese hrãnit si nu te-ar fi mâncat – pentru moment. Greoaie si înceatã cum pãrea, avea tot ceea ce este respingãtor si în acelasi timp teribil de fascinant la un sarpe”. Gheorghe Gheorghiu Dej, adversarul Anei, era constient cã aceasta conducea din umbrã, descriind sedintele din anii în care Ana Pauker a fost ministru de externe astfel: „Desi eu eram secretar general, ea, Ana Pauker, conducea, împreunã cu Vasile Luca si Teohari Georgescu. Aceasta era o factiune permanentã…în sedintele noastre, primul care lua cuvântul era Luca; parcã era un fãcut. Si tinea un discurs de un ceas. Când începeam discutiile, intervenea Ana si spunea ceva cu hocus- pocus, cu autoritatea ei. Eu prezidam foarte frumos: <<Cine mai doreste sã ia cuvântul?>>, iar Teohari spunea: <<Eu sunt de acord cu tovãrasa Ana>>”. Ana Toma, secretara sa personalã, a dezvãluit cã aceasta a cultivat „relatii cu straturile superioare ale burgheziei române, pe ai cãrei membri îi primea oricând doreau… se duceau la ea dacã aveau vreo problemã, iar Ana voia sã-i castige pe acesti oameni de partea partidului…Ana primea pânã si generali din armatã, chiar dacă acestia nu erau membri de partid, dacã aveau vreo problemă”. Presa internationalã nu a rãmas indiferentã fatã de ascensiunea fulminantã a Anei Pauker, în anul 1948 pe coperta revistei Time apãrea portretul acesteia numitã sugestiv „cea mai puternicã femeie din lume”, dupã doar câteva luni Life o descria astfel „o putere de netãgãduit… Vocea îi este profundã, tonul încrezãtor, maniera energicã. Este o femeie extraordinar de dinamicã”.
Sfârsitul Anei Pauker
Ministru de externe între 1947 si 1952, aceasta a fost în cele din urmã înlãturatã. La sfârsitul lunii august 1951, Dej si Iosif Chisinevschi au avut o întalnire cu Stalin, obtinând aprobarea pentru lichidarea factiunii Pauker. A fost arestatã în februarie 1953, fiind supusã unui interogatoriu dur. Dupã eliberare a rãmas în arest la domiciuliu pânã în iunie 1960 când a murit. Ana Pauker si-a dedicat întreaga viatã luptei pentru îndeplinirea visului de a pune bazele unei noi ordini, cea socialistã, sacrificându-si viata personalã, care a ocupat îndotdeauna locul al doilea pe lista ei de prioritãti. În constiinta Tatianei Brãtescu, cea care a rãmas alãturi de ea pânã la moarte, „tovarãsa Ana” si-a irosit viata: „Cu energia, curajul si inteligenta ei, cred cã ar fi putut face orice. Le-a ratat”.
Bibliografie:
Levy, Robert, Gloria si decãderea Anei Pauker, trad. de Cristina Pupeza si Ioana Gagea, Iasi, Editura Polirom, 2002
Memorii:
Brãtescu, Gheorghe, Lichidarea lui Marcel Pauker, Bucuresti, Editura Univers Enciclopedic, 1995
Ibidem, Ce-a fost sã fie – notatii autobiografice, Bucuresti, Editura Humanitas, 2003
Vartan, Arachelian, Dialoguri cu Corneliu Coposu, Bucuresti, Editura Anastasia, 1991.
Periodice:
„Jurnalul National”
