spot_img
19.7 C
Vaslui
27-iun.-2024
spot_img

Deputatul PSD, Florin Pâslaru, trimis în judecată pentru conflict de interese. Acuzat că şi-a angajat fiul la cabinetul parlamentar!

- Advertisement -

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a Costin-Florin Pâslaru sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

Costin-Florin Pâslaru, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, a încheiat un contract civil şi ulterior a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă prin care fiul său a fost angajat, în perioada 2009-2012, în cadrul biroului său parlamentar, fiind remunerat din bugetul Camerei Deputaţilor. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit sesizării inspectorilor ANI, Florin Pâslaru (deputat PSD) a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea fiului său, Florin Alexandru Ioan Pâslaru, începând cu anul 2009 – prezent, în cadrul Biroului Parlamentar – Circumscripţia electorală nr. 18 Galaţi, încălcând, astfel, prevederile Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Beneficiul patrimonial obţinut, începând cu anul 2009 – prezent, de către fiul domnului Florin-Costin Pâslaru, Florin Alexandru Ioan Pâslaru, a fost de 21.662 Lei (aproximativ 5.158 Euro).

Autor:  Ionel Stoica

Citiţi mai mult: Deputatul PSD, Florin Pâslaru, trimis în judecată pentru conflict de interese. Acuzat că şi-a angajat fiul la cabinetul parlamentar! – Justiţie > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/deputatul-psd-florin-paslaru-trimis-in-judecata-pentru-conflict-de-interese-acuzat-ca-si-1075648.html#ixzz2pinx8HvW
EVZ.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.