spot_img
19.7 C
Vaslui
27-iun.-2024
spot_img

Florinel Enache, vranceanul anului 2013

- Advertisement -

Militarul din comuna Gura Caliţei le-a dat o lecţie de viaţă tuturor celor care nu i-au mai dat nicio şansă de a trăi după ce a rămas fără mâna stângă şi fără picioare în războiul din Afganistan.După atata suferinţă, militarul erou şi-a petrecut sărbătorile de iarnă acasă, alături de cei dragi.Florinel Enache, Echipa Ziarului de Vrancea îţi urează La mulţi ani!

Soldatul vrancean Florinel Enache ne-a demonstrat tuturor în 2013 că este un exemplu de voinţă pentru cei ce au renunţat să mai lupte pentru propria viaţă! Venirea în ţară a militarului erou, în fotoliul motorizat fără de care nu se poate deplasa, a fost un moment mult aşteptat şi încărcat de emoţie pentru toţi cei ce l-au cunoscut pe soldatul roman trimis în operaţiunea de menţinere a păcii din Afganistan, sub egida NATO. Originar din localitatea Gura Caliţei, judeţul Vrancea, Florinel Enache a dat o lecţie de viaţă tuturor celor care nu i-au mai dat nicio şansă de a trăi după ce a rămas fără mâna stângă şi fără ambele picioare în urma exploziei violente a unei bombe artizanale. Astfel, anul 2013 a reprezentat pentru plutonierul adjutant principal Florinel Enache, încadrat la Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” Focşani, momentul revenirii în ţară după marea cumpănă a vieţii sale. După un lung tratament în Statele Unite ale Americii (SUA), după un an departe de ţară, de prieteni, de familie şi de foştii camarazi, Florinel a fost primit în patrie ca un adevărat erou, chiar dacă viaţa acestuia s-a schimbat pentru totdeauna. A fost decorat pentru faptele sale şi „în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru devotamentul excepţional dovedit în timpul executării unei misiuni în Teatrul de operaţii din Afganistan, în timpul căreia a fost rănit”, a primit Medalia Naţională „Serviciul Credincios” – clasa I, cu însemn de război, pentru militari. A fost decorat şi de Ministerul Apărării Naţionale (MApN) „pentru merite deosebite care au dus la ridicarea prestigiului Armatei Romaniei” cu Emblema de Onoare a Armatei Romaniei în Semn de Război.
Romanii din America, aproape de militarul erou

Aproape un an de zile, Florinel a fost internat la Centrul Naţional Militar Medical ”Walter Reed” din SUA, unde medici specializaţi în recuperarea militarilor mutilaţi pe front l-au învăţat practic cum să trăiască în noua sa condiţie fizică. A luptat zi de zi cu durerile şi neputinţa. Pentru puterea, forţa de a merge înainte şi demnitatea de care a dat dovadă a devenit un  model de luptă pentru viaţă şi pentru comunitatea de români din America. În semn de preţuire şi respect, militarul nostru a fost vizitat în spital chiar de preşedintele SUA, Barack Obama, primul om al planetei, şi de soţia acestuia, Michelle Obama. Alături de militar s-a aflat în permanenţă voluntara Lilly Pierce, care a fost atat translatorul cat şi asistenta personală a vranceanului nostru. Romancă emigrată peste Ocean, doamna Lilly Pierce apare şi în fotografiile făcute de Petre Souza, fotograful oficial de la Casa Albă, în timpul vizitei preşedintelui Obama, imagini care au făcut înconjurul lumii. Lilly Pierce manageriază o fundaţie umanitară care a lansat şi un apel de ajutorare a lui Florinel Enache şi în cele mai importante momente a fost alături de militarul erou al Romaniei. Comunitatea de romani nu l-a uitat pe Florinel Enache nici după revenirea în ţară şi a încercat să atragă atenţia asupra nevoilor speciale ale acestuia.

Sărbătorile în familie

După atata suferinţă, militarul erou şi-a petrecut sărbătorile de iarnă alături de cei dragi, în comuna Gura Caliţei. Plutonierul adjutant principal Florinel Enache a fost externat de la Spitalul de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” din Capitală după mai multe luni de tratament. Externarea a fost făcută numai după ce Florinel a primit proteza bionică promisă de Ministerul Apărări, care îi asigură o anumită independenţă personală. Militarul a putut veni acasă şi pentru că lucrările începute la locuinţa familiei au fost finalizate. Oficialităţile militare au promis anul trecut, la revenirea militarului în patrie, că vor amenaja un spaţiu adecvat pentru necesităţile medicale ale lui Florinel Enache, care în acest moment se poate deplasa doar cu ajutorul căruciorului electric. Primarul din Gura Caliţei, Nicolae Ţandără, ne-a declarat înainte de Anul Nou că Florinel se simte bine în mijlocul familiei, iar la ultima întalnire chiar i-a făcut nişte recomandări pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai din localitate. Situaţia sa este departe de a fi stabilă, însă acest roman deosebit are nevoie de toată încurajarea noastră pentru a-şi trăi în continuare viaţa cu fruntea sus. La mulţi ani, Florinel Enache şi un an mai bun! (Raluca MANOLACHE)

Cititi: http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/101422-florinel-enache-vranceanul-anului-2013.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.