Un accident rutier, soldat cu trei victime, a avut loc în dimineaţa zilei de luni pe Podul Alexandru, implicate fiind mai multe maşini şi un tramvai. Mijlocul de transport în comun cobora înspre Podul de Piatră şi s-a izbit de un taxi, care se afla staţionat pe linia de tramvai, iar ambii conducători au susţinut că vina nu le aparţine. În realitate însă vina pare a fi a amândurora.
Ce vină are fiecare
Autoturismul lovit de tramvai, un taxi marca Dacia Logan, a ricoşat în alte două maşini care circulau regulamentar, dintre care una se afla tot pe calea de rulare a tramvaiului, în faţă. Doi clienţi care se aflau în taxi şi unul dintre şoferi au fost răniţi şi au fost transportaţi cu un echipaj SMURD în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon“. Conform precizărilor directorului RATP, Maricel Ghercă, accidentul ar putea avea drept cauză o culpă comună. Taximetrul lovit de tramvai ar fi staţionat pe şină, posibil vrând să facă neregulamentar la stânga înspre strada care duce la Kaufland (acolo virajul la stânga fiind interzis), iar vatmanul nu ar fi apreciat corect distanţa de frânare. Indiferent însă de motivul staţionării taximetrului acolo, potrivit Codului Rutier este interzisă circulaţia pe linia de tramvai dacă pe acelaşi sens de circulaţie există cel puţin două benzi, în afara benzii cu linie de tramvai. Or pe Podul Alexandru fiecare sens are trei benzi, din care una cu linie de tramvai. „La primele verificări, am constatat că toate cele trei sisteme de frânare ale tramvaiului erau funcţionale, deci este exclusă o problemă tehnică. Pe de altă parte, pe şină am găsit mâzgă, a cărei prezenţă modifică distanţa de frânare. Dacă pe şină uscată, la 40 km/h, distanţa de frânare este de 24 metri, în condiţii de şină umedă ea poate ajunge la 40-50 metri. E un exemplu, nu ştim deocamdată ce viteză avea tramvaiul“, a explicat Ghercă. La faţa locului, inspectorii RATP au identificat urme de frânare pe o distanţă de 15-16 metri, ceea ce ar sugera faptul că vatmanul a frânat prea târziu, mai ales în condiţiile în care şina era umedă.
Starea victimelor
Poliţiştii trebuie să stabilească acum circumstanţele în care s-a produs incidentul şi cine trebuie să fie tras la răspundere. S-au luat în vedere două variante. Pe de o parte, vina poate fi a vatmanului, care nu a apreciat corect distanţa de frânare, iar pe de altă parte a taximetristului, care a intrat brusc în faţa tramvaiului, fără ca vatmanul să mai aibă timp să frâneze. Ambii şoferi au fost testaţi alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ. „Am fost sesizaţi prin 112 cu privire la un accident care a avut loc pe raza municipiului Iaşi, iar poliţiştii s-au dus la faţa locului. Un tramvai a acroşat un autoturism Dacia Logan ce se deplasa pe linia tramvaiului, fiind proiectat în alte două autoturisme. Se fac cercetări pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs accidentul şi a se lua măsurile care se impun“, a precizat subinspector Alexandru Chelaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. Cele trei victime nu au leziuni care să le pună viaţa în pericol şi au fost diagnosticate cu contuzii, starea lor fiind stabilă.
Încă un accident
Un alt accident a avut loc ieri în localitatea Osoi, în care au fost implicate trei maşini. Din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, şoferii au pierdut controlul volanului şi au ieşit de pe partea carosabilă, izbindu-se de gardurile unor case. Nu s-a înregistrat nicio victimă. (Claudia PĂDURARU, Alex ZANOAGĂ)