La sfârsit de an 2013,
BILANT Pentru sistemul de sãnãtate Vaslui, gestionat de CJAS, anul 2013 a fost unul pozitiv, sumele intrate în sistem acoperind nu doar buna functionare a serviciilor medicale, dar si plata arieratelor existente, existând speranta ca de anul viitor sã se intre într-o stare de normalitate. Conform presedintei- director general al CJAS Vaslui, Simona Polak, din punct de vedere al serviciilor medicale, anul 2013 a fost mai bun ca anul anterior.
La nivel national, Casa Nationalã de Asigurãri de Sãnãtate a reusit ca, pe parcursul anului 2013, sã fie aduse la zi plãtile cãtre furnizorii de medicamente si materiale sanitare, si, începând cu luna febriuarie a anului 2014, facturile se vor plãti la 60 plus 30 de zile, pânã atunci urmând a se rezolva situatia actualã, când, încã se plãtesc câte douã facturi, efortul financiar aferent fiind imens. În plus, listele de asteptare pe diferite programe nationale au fost aduse la zi, în ceea ce priveste tratamentul oncologic, acolo unde sunt pe liste peste 7500 de pacienti, dar si pentru bolnavii cu hepatitã B sau C, sau pentru beneficiarii de dispozitive medicale. Spitalele au fost finantate mai bine ca în 2012, suma alocatã în acest an fiind de 8,3 miliarde lei, fatã de 8 miliarde anul trecut. În ceea ce priveste cardul national de sãnãtate, în 2013 au fost distribuite peste 4 milioane de carduri, actiunea urmând a fi finalizatã în prima jumãtate a anului 2014, cu atât mai mult cu cât distribuirea se va face si prin serviciile postale. Aceastã actiune, de implementare a cardului national de sãnãtate, este deosebit de importantã, dat fiind cã decontarea serviciilor medicale se va face doar pe baza acestui card, astfel urmând a se urmãri mai bine felul în care vor fi tratati pacientii, si se vor reduce fraudele din sistemul de sãnãtate.
Raport pozitiv
La nivelul judetului Vaslui, în toate privintele, anul 2013 a fost mai bun decât anul precedent. Astfel, fãcând o paralelã, în 2013 sunt încheiate 175 contracte cu medici de familie, cu unul mai mult ca anul trecut, în total, la nivelul CJAS Vaslui fiind încheiate un numãr de 439 contracte cu prestatori de servicii medicale, în conditiile în care, începând din luna aprilie, medicii stomatologi au rãmas fãrã fonduri. Finantarea acordatã prin intermediul CJAS Vaslui în anul 2013 a fost de circa 257.793.000 lei, fatã de 252,8 milioane lei în 2012, dar cresterea realã a fost de peste 30 milioane lei, dat fiind cã, din luna aprilie a acestui an, unele segmente de servicii medicale, cum ar fi medicina dentarã, HIV / SIDA sau TBC, nu au mai primit finantare prin intermediul CNAS. „Este pentru prima datã, în ultimii ani, când bugetul pentru anul urmãtor nu va mai fi grevat de datorii din anul precedent, lucru îmbucurãtor pentru beneficiarii de servicii medicale. Mai mult decât atât, finantarea primitã de CJAS Vaslui în acest an a permis plata unor arierate, în ceea ce priveste atât medicamentele, cât si serviciile medicale. Prin activitatea desfãsuratã la nivelul controlului operatorilor de servicii cu care CJAS Vaslui are contracte- 198 controale efectuate în 2013 de angajatii CJAS Vaslui, s-a reusit recuperarea a 207.000 lei, la care se adaugã alte sume, circa 160.000 lei recuperate de Curtea de Conturi. De la 1 ianuarie 2014 va lua fiintã Directia Antifraudã a CNAS, care va verifica activitatea atât a furnizorilor de medicamente, echipamente sau servicii medicale, cât si a caselor judetene de sãnãtate”, a declarat Simona Polak, presedinte- director general al CJAS Vaslui. Conform acesteia, finantarea pe diverse programe de sãnãtate primitã de CJAS Vaslui a fost peste nivelul anului 2012, astfel asistenta medicalã primarã din judetul Vaslui a beneficiat de peste 1,266 milioane lei suplimentar în acest an, centrele de permanentã au primit în plus 480.920 lei, asistenta medicalã ambulatorie pentru specialitãtile clinice a beneficiat de peste 1,4 milioane lei în plus fatã de anul trecut, în timp ce laboratoarelor de analize si imagisticã medicalã li s-a alocat cu 256 mii lei mai mult ca în 2012. Peste 10,2 milioane de lei s-au alocat în plus în acest an fatã de anul 2012, la nivelul judetului Vaslui, pentru acordarea medicamentelor compensate si gratuite, alte 1,375 milioane lei fiind suplimentãri de fonduri în 2013 pentru dispozitive medicale destinate recuperãrii unor deficiente organice sau fiziologice. În ceea ce priveste programele de sãnãtate derulate la nivel national, CJAS Vaslui a asigurat servicii medicale pentru un numãr de 749 persoane suferinde de cancer, cu un cost mediu lunar de 7.500 lei/persoanã, 9966 persoane suferinde de diabet, la un cost lunar per pacient de 839 lei, tratament pentru boli rare, cum ar fi hemofilie sau talasemie, pentru un numãr de 22 pacienti, 269 persoane suferinde de boli renale si, cel mai important, tratamente posttransplant pentru un numãr de 40 persoane. „În acest ultim caz, al tratamentelor posttransplant, dacã pânã nu de mult, era ceva special pentru cineva sã apeleze la un transplant de organe, iatã cã acum acest lucru a devenit ceva obisnuit, în evidentele CJAS Vaslui figurând nu mai putin de 40 de persoane care au suferit o asemenea interventie chirurgicalã. Pentru acestia, asigurarea medicamentatiei posttransplant este deosebit de importantã, tratamentul trebuie luat fãrã întrerupere, si, în cazul în care apar disfunctionalitãti în asigurarea finantãrii pentru acest tip de medicamente, rugãm bolnavii sã le procure individual, ulterior putând cere decontarea contravalorii”, a anuntat presedinta CJAS, Simona Polak. „În luna decembrie au fost alocate fondurile necesare pentru spitalele din judetul Vaslui, pentru ca acestea sã-si facã plãtile si sã functioneze la un nivel decent. Începând de anul viitor, se va schimba politica vis-a-vis de medicamente, spitalele urmând a primi buget strict în acest sens. Începând din luna ianuarie sunt promisiuni de acordare de buget, prin casa Judeteanã de Sãnãtate, pentru ca spitalele sã-si achite datoriile. Din pãcate, multi dintre pacienti nu stiu cã fiind internati în spitale, si cumpãrând medicamente, au dreptul la decontarea, de cãtre unitatea spitaliceascã respectivã, a contravalorii medicamentelor. Este adevãrat cã si spitalele au probleme cu rambursarea cãtre pacienti a banilor pentru medicamente, dar deja lucrurile se aflã pe un fãgas bun. Astfel, Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui avea o datorie de 23.205 lei în acest sens, din care au fost rambursati 17.300 lei, diferenta de 5.800 lei fiind doar pentru diverse proteze. La fel, la spitalul din Bârlad, au fost rambursati în ultima perioadã 18.377 lei pentru medicamente si materiale sanitare achizitionate de pacienti în timpul spitalizãrii. Din pãcate, la Bârlad este o situatie mai specialã, dat fiind arieratele mari pe care aceastã institutie le înregistra. Chiar azi, (ieri, 19 decembrie, n.red) CJAS Vaslui a virat cãtre Spitalul municipal din Bârlad suma de 500.000 lei, însã aceastã unitate va mai rãmâne cu arierate de circa 900.000 lei. Trebuie mentionat cã spitalul din Bârlad a fost, în ultima perioadã, o prioritate a noastrã, acestei institutii alocându-i-se fonduri comparabile cu cele acordate Spitalului Judetean de Urgentã Vaslui”, a declarat Simona Polak. În conditiile în care spitalul din Bârlad înregistreazã astfel de datorii, nu este de mirare cã, în perioada 24 decembrie – 6 ianuarie, posibilii pacienti, cu exceptia celor care apeleazã la serviciul de primiri urgente, au fost atentionati sã vinã cu medicamente de acasã, spitalul neavând posibilitatea sã le asigure medicatia necesarã tratamentului.