spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Sãnãtatea în grevã de avertisment: urmeazã greva generalã!

- Advertisement -

SOLIDARITATE Aproximativ 620 de cadre medicale de la Spitalul de Urgentã „Elena Blediman” din Bârlad, membre ale Sindicatului Sanitas, au fost, ieri, în grevã de avertisment timp de douã ore. Acestora li s-au adãugat si o parte din medici care au vrut sã arate cã sunt solidari cu ai lor colegi. Anuntatã încã de acum douã sãptãmâni, greva de avertisment a cadrelor medicale medii a durat de la orele 8.00 la 10.00, timp în care Ambulatoriu de specialitate a fost închis. În spital au fost consultate doar urgentele, iar medicii chirurgi bârlãdeni nu au operat decât o singurã urgentã, ei fiind solidari cu colegii lor. Joi, 28 noiembrie, ar putea fi grevã generalã. Medicii vor salarii mai mari, iar cadrele medicale medii cer minim 6% din PIB, pentru ca pacientii sã nu-si mai aducã de acasã medicamente si mâncare.

Ieri, timp de douã ore, între 8.00 si 10.00, cele peste 600 de cadre medicale din spitalul bârlãdean au fost în grevã de avertisment. Spre deosebire de colegii lor din alte spitale similare din judet si din tarã, cadrele din Bârlad nu au iesit pe holuri si nici în curte, nu au cerut demisia nimãnui, ci au stat la locurile de muncã asigurând doar urgentele. Cristi Puteanu, liderul sindicatului din spitalul bârlãdean afiliat la „Sanitas” a precizat cã nu a fost cazul sã iasã din saloane sau din cabinete, grevistii asigurând totusi urgentele. „Fiind spital de urgentã am stat la locurile de muncã, dar am afisat peste tot cã suntem în grevã de avertisment, a fost suspendatã activitatea ambulatoriului de specialitate, iar câtiva medici au fost alãturi de noi, în special chirurgii, care nu au operat timp de douã ore. A fost folositã o singurã salã de operatii pentru un pacient care trebuia operat de urgentã, în rest toatã lumea a intrat în salã dupã orele 10.00. Greva ar putea fi reluatã joi, 28 noiembrie, depinde de cum decurg negocierile sindicatului central cu cei din Ministerul Sãnãtãtii. Greva nu este împotriva pacientilor ci pentru ei, ca sã avem bani suficienti sã nu-si mai aducã de acasã medicamente si mâncare. Medicii, chiar dacã nu au sindicat, au fost solidari cu noi, pentru cã si ei vor salarii decente. Noi cerem cel putin 6% din PIB pentru sãnãtate, o legislatie care sã garanteze independenta profesionalã a celor care lucreazã în sistemul public si privat, o lege a salarizãrii specificã sistemului de sãnãtate, apãrarea demnitii si renuntarea la denigrarea profesionistilor de cãtre autoritãti, organizarea unitãtilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte si de calitate pentru pacienti, precum si consultarea realã a Coalitiei Profesionistilor din Sãnãtate cu privire la orice mãsurã ce poate afecta functionarea sistemului de sãnãtate”, a spus Cristi Puteanu.

Ministrul Sãnãtãtii vrea sã facã plângere

Ieri, Eugen Nicolãescu, ministrul sãnãtãtii, a dat de înteles cã greva ar fi ilegalã si a cerut DSP-urilor din tarã sã facã liste cu participantii la grevã, în special cu medicii care s-au solidarizat cu grevistii. Liderii Federatiei Sindicale „Sanitas” spun însã cã si în eventualitatea în care greva va fi declaratã ilegalã, angajatii din sistemul sanitar vor depune cereri sã primeascã toate liberele restante din acest an, pentru zilele suplimentare lucrate. Deocamdatã nu se stie dacã se va ajunge la greva generalã: ieri dupã-amiazã vor fi reluate negocierile cu Ministerul Sãnãtãtii, în vederea semnãrii contractului colectiv de muncã la nivel de sector. Federatia urmãreste sã obtinã cresterea veniturilor pentru personalul medico-sanitar si deblocarea a peste 1.200 de posturi în sistem. Negocierile vor continua marti si miercuri si în functie de rezultate, angajatii din sistem ar putea intra de joi în grevã pe termen nelimitat.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.