În urma redistribuirii alimentelor oferite cu titlu de ajutor de cãtre Uniunea Europeanã pentru persoanele cele mai defavorizate, cei care au devenit eligibili pentru a primi aceste ajutoare dupã data de 1 august 2013 vor primi cantitãti mai mari decât ceilalti beneficiari. Motivul, cantitãtile rãmase în rezerva CJ se vor împãrti la mai putini beneficiari decât fusese estimat initial, respectiv la 6363 someri, pensionari si familii sau persoane singure care primesc venitul minim garantat.
Distribuirea ajutoarelor alimentare acordate sub formã de sprijin persoanelor celor mai defavorizate se apropie de sfârsit în întreg judetul, doar putini dintre cei 79433 de beneficiari initiali neprezentându-se pentru a-si ridica aceste ajutoare. Ieri, în cadrul sedintei ordinare a Consiliului Judetean Vaslui, a fost votatã o hotãrâre prin care alte 6363 persoane, devenite eligibile dupã 1 august 2013, vor beneficia, si ele, de diverse cantitãti de alimente. Printre ei, 2508 sunt someri înregistrati, indemnizati sau nu, mare parte absolventi de liceu, care au intrat în sistem, 967 pensionari intrati în sistemul public cu o pensie mai micã de 450 lei lunar, 461 persoane cu handicap accentuat si grav, dar si 2413 persoane singure sau membri ai familiilor cãrora li s-a stabilit, prin dispozitie scrisã a primarilor, dreptul la venitul minim garantat conform Legii 415/2001. Interesant este si faptul cã acesti beneficiari, care au devenit eligibili în ultimul moment, vor beneficia de cantitãti suplimentare din anumite produse, unele dintre cele mai scumpe, cuantumul alimentelor pentru fiecare în parte fiind determinat de rezervele mari rãmase la dispozitia CJ. Astfel, noii intrati pe liste vor primi cantitãti duble de ulei, 10l în loc de 5l, de sapte ori mai multe rosii în bulion, 7 cutii în loc de una, 3 kg de paste fãinoase în loc de 500 de grame si patru peturi de miere a câte 250 g, fatã de unul singur, cum au primit primii beneficiari si 10 kg de mãlai, în loc de 9 kg. În schimb, vor primi mai putinã fãinã albã, 12 kg în loc de 17, mai putin zahãr, 2 kg în loc de trei, si cu douã cutii de conservã de carne mai putin. Cei mai multi beneficiari care au devenit eligibili dupã întocmirea initialã a listelor sunt din Dragomiresti – 236, Puscasi – 188, Bãcesti – 175, Rebricea – 171, Iana – 169 si Zorleni – 125. În schimb, în mai multe comune, cum ar fi Botesti, Costesti, Deleni, Miclesti, Muntenii de Jos, Pochidia, Pãdureni, Poienesti sau Pungesti nu a mai fost inclus pe liste nici un beneficiar suplimentar. În ceea ce priveste locuitorii din mediul urban, cei mai multi noi beneficiari sunt din Vaslui, 916, Husi, 550, Negresti 272, Murgeni, 219, iar cei mai putini din Bârlad, doar 100. Potentialii noi beneficiari trebuie sã consulte listele ce urmeazã a fi afisate la sediile primãriilor, si, de îndatã ce alimentele vor fi distribuite, sã se prezinte pentru a si le ridica.