ALÃTURI DE PUNGESTI
TOT MAI MULTE VOCI… Protestele împotriva extractiei gazelor prin metoda fracturãrii hidraulice au ajuns si la Milano. Sâmbãtã, 16 noiembrie, la ora 13.00, peste 60 de români din Lombardia au fost chemati sã protesteze în mod pasnic în Via dei Mercanti, lângã Dom. Spre deosebire de România si mai ales de Bârlad, mitingul a fost autorizat de autoritãtile italiene si a fost organizat de Roxana Macovei, asistentã medicalã la Spitalul Papa Giovanni XXIII din Bergamo, originarã din Bârlad, epicentrul protestelor contra gazelor de sist. “Locuiesc în Italia de 10 ani, dar atunci când mã întorc în tara mea, în orasul meu natal, sper sã o fac într-un mediu curat”, a declarat organizatoarea pentru o gazetã în limba românã din Italia.
Potrivit apelului de pe pagina de socializare special creatã, mitingul a fost organizat cu acordul Primãriei, a Politiei si a Prefecturii din Milano. Roxana Macovei a fost pentru prima datã organizarea unei astfel de manifestãri si a avut mari emotii privind modul cum se va desfãsura actiunea, care a fost un adevãrat succes. Au iesit peste 60 de români care s-au declarat alãturi de Miscarea de Rezistentã din Pungesti si de Rosia Montanã, lor alãturându-se apoi si mai multe persoane localnice, din Milano, care au constientizat pericolul abãtut peste România si locuitorii sãi prin aprobarea de cãtre guvern a explorãrii si exploatãrii gazelor de sist si prin folosirea cianurilor la Rosia Montanã. “A fot un miting de protest pasnic, în care am respectat toate regulile, toate legile impuse de tara gazdã. Principalele subiecte ale acestei manifestãri au fost gazele de sist si Rosia Montanã. Am vrut sã îi sustinem pe fratii nostri din România, care în acest moment duc o luptã de rezistentã împotriva contaminãrii ambientale! <<UNITI, SALVÃM ROMÂNIA!>> a fost sloganul principal al manifestatiei si <<SUNTEM ALÃTURI DE VOI, PUNGESTI!>>.
“În România nu este democratie, este comunism camuflat!”
Roxana Macovei a declarat pentru un ziar italian în limba românã care au fost motivele ce au determinat-o sã iasã în stradã în sprijinul românilor care luptã la Pungesti si oriunde în România împotriva gazelor de sist si a cianurilor de la Rosia Montanã. “Motivele mele pentru care am organizat acest miting sunt foarte simple: nu vreau un viitor în care contaminarea mediului sã fie la ordinea zilei. Acest lucru e privit cu prea mare superficialitate de oamenii care ar trebui sã actioneze în interesul nostru, al cetãtenilor. Locuiesc în Italia de zece ani si am emigrat datoritã pãrintilor mei care se aflau deja de câtiva ani buni aici, asa cã am venit cu sotul si cu fetita mea care avea un an. Am lãsat un loc de muncã si am plecat în Italia… eram mai curioasã decât un copil… vream sã vãd cum este în afara României, cum se trãieste, cultura de afarã, mentalitatea… Între timp m-am maturizat, am învãtat o groazã de lucruri, am cunoscut persoane extraordinare si am învãtat de la fiecare câte ceva. Îmi doresc sã mã întorc în România, este tara mea si sângele apã nu se face, dar vreau sã mã întorc într-o tarã curatã, în care sã merg sã beau apã din fântâna bunicilor mei si sã nu mã gândesc cã ar putea contine cine stie câte substante toxice. Vreau sã mã întorc într-o tarã în care democratia este respectatã si oamenii nu sunt legitimati, fotografiati si luati de politie doar pentru cã au avut <<tupeul>> sã-si spunã pãrerea în mod public. Aceasta nu este democratie, este comunism camuflat! Una din frazele mele preferate este: Vox populi, vox Dei. Trebuie sã fim uniti, sã fim o unicã voce! Ne dorim aceleasi lucruri, de ce sã nu ne unim pentru a schimba ceva în acest sistem care deja ne-a demonstrat de ce este capabil? Oamenii trebuie sã înteleagã cã lucrurile nu se schimbã stând pe canapele, uitându-se la televizor si plângându-si de milã. Am persoane minunate lângã mine, familia, foarte multi prieteni, chiar si noi prieteni, care cred în aceleasi lucruri ca si mine, care îsi doresc aceleasi lucruri pentru tara lor si care mã sustin si mã ajutã în atingerea acestui obiectiv. Rosia Montanã si exploatarea gazelor de sist sunt problemele cele mai iminente la ora actualã, cele douã lucruri pe care trebuie sã le rezolvãm cât mai curând dacã vrem liniste în tarã. Asta nu înseamnã cã sistemul de învãtãmânt, sistemul sanitar sau coruptia care este în România nu sunt importante. Sunt foarte importante si sper ca poporul sã înceapã sã-si spunã cuvântul si în privinta acestor lucruri la fel de importante.”, a precizat Roxana Macovei.