spot_img
spot_img
1.8 C
Vaslui
26-dec.-2024

Ceartã între copii, rezolvatã cu parul de pãrinti

- Advertisement -

TELENOVELÃ În urmã cu douã zile, la Spitalul Municipal de Urgentã „Elena Beldiman” din Bârlad, a fost adus cu o ambulantã un bãrbat în vârstã de 39 de ani, din satul Tomesti, comuna Pogana, cu multiple traumatisme pe toatã suprafata corpului, în urma unei agresiuni. „Pacientul a fost adus la Compartimentul de Primire Urgente cu multiple traumatisme, prin agresiune. A fost internat la sectia Ortopedie unde se aflã si în prezent, sub supravegherea cadrelor medicale”, a declarat dr. Gabriela Danis, director medical în cadrul spitalului bârlãdean. Motivul pentru care bãrbatul a ajuns în spital este unul stupid. Fiica sa (minorã) s-ar fi întâlnit în sat cu un tânãr, în vârstã de 14 ani, iar acesta i-ar fi adresat cuvinte jignitoare. Când a ajuns acasã, fata i-a povestit tatãlui ce a pãtit. Bãrbatul, înfuriat la culme, s-a dus tintã la domiciliul bãiatului, pentru a avea o discutie cu pãrintii acestuia. Oamenii n-au prea fost bucurosi de oaspeti, drept dovadã cã l-au snopit în bãtaie cu un par, pânã nu s-a mai ridicat de jos. „Politistii i-au adus la cunostintã victimei cã poate depune o plângere împotriva agresorului imediat ce starea de sãnãtatea se va ameliora. În aceste conditii, se va tine cont si de numãrul de zile de spitalizare”, a declarat Mihaela Straub, purtãtor de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.