spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Tatăl denaturat din Bivolari a fost băgat în puşcărie după ce şi-a maltratat propriii copii

- Advertisement -

Un bărbat din Trifeşti ce încerca să scape de o pedeapsă la închisoare primită pentru că şi-a maltratat copiii a fost identificat de poliţiştii ieşeni. Constantin Balan, de 34 de ani, fusese condamnat în primăvara acestui an la patru ani şi nouă luni de puşcărie pentru rele tratamente aplicate minorilor, însă nu a fost de găsit până acum pentru a-şi executa pedeapsa. El a fost găsit în localitatea natală şi încarcerat deja la Penitenciarul Iaşi. În acelaşi dosar cu Balan a fost condamnată şi concubina sa, Adriana Ioniţă, acuzată de aceleaşi fapte. Femeia a primti însă trei ani de închisoare cu suspendare. Cei doi ieşeni au ajuns în vizorul legii după ce în toamna anului 2009 un vecin din Bivolari, unde aveau casa, i-a reclamat la Poliţie cum că şi-ar bate copii. La acea vreme, mezinul familiei avea şapte luni, în timp ce cea mai mare era o fată de şapte ani. O comisie a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie Copilului a mers la Bivolari însoţită de poliţişti. Auto­rităţile au aflat atunci că minorii trăiau în condiţii crunte. Constantin Bălan şi Adriana Ioniţă se foloseau de banii obţinuţi din alo­caţii pentru a-şi cumpăra alcool, în timp ce odraslele lor făceau foamea. Dărăpănătura în care erau ţinuţi minorii mirosea îngrozitor, iar de jur-împrejur colcăiau rozătoarele sau gândacii. Locuinţa nu avea mobilă, hainele micuţilor erau mizerabile iar blidele erau slinoase şi purtătoare de bacterii. De scutece pentru cel mic de şapte luni nici nu se putea pune problema.

Verificările efectuate de anchetatori au scos ulterior la iveală detalii incredibile. Mediul în care creşteau cei patru copii mici nu era otrăvit doar de indiferenţa pă­rinţilor şi de sărăcia lucie, ci şi de violenţe fizice şi promiscuitate.

Constantin Bălan o bătea frecvent pe concubina sa, care nu de puţine ori dormea prin pădure. Femeia şi-a găsit chiar un a­mant, plecând cu zilele de acasă şi lăsân­du-i în plata Domnului pe cei cărora le dăduseră viaţă. Fata cea mică, de şapte ani, era bătută de tată pentru că nu avea grijă de frăţiorii mai mici.

Cititi:http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/tatal-denaturat-din-bivolari-a-fost-bagat-in-puscarie-dupa-ce-si-a-maltratat-propriii-copii–27878.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.