Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” Husi – 150 ani de viatã pentru viatã!

În curgerea sa ireversibilã, timpul îsi marcheazã trecerea prin urme adânci, de nesters, cioplite cu migalã. În alerta si implacabila sa rostogolire, viitorul se contopeste parcã cu prezentul, iar prezentul se pierde pe nestiute în trecut, pe o cale fãrã întoarcere, aflatã la rãspântia dintre amintire si uitare. Din aceastã perspectivã, împlinirea unui veac si jumãtate de fiintare institutionalã a Spitalului husean ne transformã în contemporanii unui eveniment de exceptie. Un moment încãrcat de ample semnificatii, în fata cãruia cuvintele par lipsite de cuprindere si nuante, fiind estompate de timp si fapte. În evolutia temporalã a institutiei se disting câteva etape deosebite si se remarcã în mod special faptele unor oameni care si-au „ars” existenta în folosul sãnãtãtii publice. Pentru cã ele au fost subliniate în cuprinsul lucrãrii Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Husi – 150 de ani de viatã, pentru viatã, retipãritã de curând, nu intrãm în amãnunte. Pentru o mai bunã aducere aminte doar le punctãm. Initiativa fundãrii spitalului este legatã de vizita domnitorului Grigore Ghica la Husi, în ziua de 4 august 1851. Discutiile purtate cu aceastã ocazie au indus ideea necesitãtii institutiei, marcând un început de drum. Destul de anevoios, din pãcate, pentru cã indecizia autoritãtilor a trenat ani buni aplicarea initiativei. Un nou impuls în urgentarea înfiintãrii spitalului a fost dat de inspectia fãcutã în zonã de Carol Davila, cel care sustinea ideea prin raportul întocmit si înaintat Curtii domnesti. Drept urmare, la 25 august 1862 domnitorul Alexandru Ioan Cuza aproba înfiintarea spitalelor de peste Milcov. Ordinul-telegramã emis în aplicarea hotãrârii a fost transmis Primãriei la 27 august 1862 (în „Istoria Husilor”, Editura Porto-Franco, 1995, pag. 206 se retine data de 26 august) având urmãtorul cuprins: Domnilor membri al municipalitãtii Husi. Cu ocazia unificãrii serviciului sanitar, Mãrirea sa Domnitorul a întãrit înfiintarea unui Spital de 15 paturi de bolnavi în acel oras. Davila. Acesta este, practic, actul de nastere al spitalului. Trebuie mentionat însã în context cã existenta acestuia a fost înainte de toate posibilã datoritã actelor generoase ale unora dintre oamenii locului, care au donat sume de bani, terenuri si plantatii, uneori chiar întreaga avere, în folosul spitalului. Printre ei, îl citez prioritar pe cel care poate fi considerat adevãratul ctitor al unitãtii: Dimitrie Castroian. Pe lângã gestul generos din 1852, când dona pentru înfiintarea spitalului suma de 50 mii de lei, cumpãrã apoi casele Smarandei Râzu în care s-a amenajat practic primul spital. În acelasi scop doneazã statului casele mostenite în Vaslui, iar în 1887, lasã spitalului prin testament mosia Oniceni însumând peste 600 fãlci de pãdure! Faptic, spitalul a fost inaugurat la 1 octombrie 1863. Odatã cu dezvoltarea orasului, aceste spatii s-au dovedit destul de repede insuficiente. Prin donatiile fãcute în 1852 de familia Iamandi, în 1859 de Catinca Iuga si lista poate continua cu donatiile ulterioare ale lui Ioan Mârza, Costache Negurã, Elena Zota, Stefan Stoianovici, Petrache Iuliu, D.C. Teodoru, etc, autoritãtile locale aveau un ascendent în abordarea ideii unei noi constructii. Se nãstea astfel, pe terenul donat de Ecaterina Andreescu, un complex de clãdiri inaugurate la 8 august 1899. Dupã mutarea în spatiile noi, de numele institutiei se leagã indestructibil activitatea remarcabilã a doctorului Radu Chernbach, cel care între anii 1897 – 1917 si-a fãcut din munca în spital un adevãrat crez. Spatiul limitat nu ne permite detalierea. Cert este cã se poate afirma fãrã rezerve cã doctorul Chernbach a contribuit decisiv la modernizarea asistentei medicale în zonã. În 1936, Ministerul Sãnãtãtii transforma spitalele mixte din capitalele de judet în spitale de specialitate cu douã sectii: medicinã internã si chirurgie. Apãrea astfel necesitatea unor spatii noi. De aceastã datã, autoritãtile au actionat extrem de rapid, în 1937 inaugurându-se pavilionul chirurgical. Postul de medic primar chirurg a fost ocupat prin concurs de doctorul Corneliu Adamesteanu, care va avea o contributie decisivã la modernizarea activitãtii, continuatã peste ani prin remarcabila prestatie a doctorului Vasile Teodorescu. În 1939 se instala un aparat radiologic, iar din 1941 se înfiinta o farmacie proprie. Cu dotãrile mentionate si personalul existent, spitalul husean cãpãta o altã viatã. Dupã rãzboi, în 1949, spitalul devine rational. În acelasi an, se pun bazele organizatorice ale policlinicii si se înfiinteazã sectia de pediatrie, în 1950 lua fiintã sectia de boli contagioase, iar în 1953 se inaugura noua policlinicã. (…) Descãtusarea intervenitã dupã evenimentele din decembrie 1989 a grãbit realizarea unor proiecte care altãdatã pãreau doar un vis. Se intra în legalitate cu clãdirea destinatã pediatriei si în 1990, dupã ani de sperante si asteptare, se aproba proiectul investitiei Spital cu 250 paturi si policlinicã. (…) Pentru cinstirea celor 150 de ani de viatã, pentru viatã, cât adunã în cununa sa Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” Husi, ne-am propus o serie de manifestãri, care se vor derula în timp: am retipãrit în editie adãugitã si îmbunãtãtitã lucrarea privind istoricul spitalului realizatã de economistul Virgil Agheorghiesei, pe fatada principalã a clãdirii spitalului nou vom amplasa o placã comemorativã prin care se va marca simbolic evenimentul; sectia de boli infectioase va purta numele „Ecaterina Andreescu”, dupã numele donatoarei terenului pe care se aflã constructiile spitalului; dincolo de prejudecãtile istorice, pe una dintre fatadele laterale ale spitalului, vom monta o placã prin care sã se ateste faptul cã o parte din unitate este construitã pe locul fostei case Codreanu. În clãdire a functionat o vreme un pavilion al sectiei de boli infectioase, în anul 1990 fiind demolat pentru eliberarea amplasamentului necesar actualelor constructii. Dorim multi ani de viatã acestui asezãmânt medical, iar oamenilor care lucreazã în el, multã sãnãtate si desãvârsire profesionalã.