Soluţie devastatoare pentru cei 14 poliţişti rutieri din Iaşi judecaţi pentru fapte de corupţie. Tribunalul Iaşi a dat ieri prima sentinţă în controversatul dosar „Rutiera“, aflat pe rolul instanţei încă din 2009. Agenţii inculpaţi au fost condamnaţi la închisoare pe capete, 11 dintre aceştia primind pedepse cu executare iar 3 cu suspendare. Pedepsele cu executare variază între trei şi patru ani, cele mai mari fiind primite de Vănel Carp şi Ioan Răzvan Marciuc. O pedeapsă mare a primit şi agentul Marius Dănuţ Melniciuc (3 ani şi 10 luni) în timp ce restul poliţiştilor, Lucian Munteanu, Iulian Lazăr, Bebi Constantin Manole, Cristian Ciubotaru, Constantin Bulancea, Cătălin Harnagea, Petrişor Daniel Lupu şi Gelu Captalan au primit între 3 şi 3 ani şi 8 luni de închisoare în regim de detenţie. Condamnări cu suspendare au primit George Bîrsariuc, Marius Martin şi Cristian Dan Grecu – toţi câte trei ani, pe un termen de încercare de cinci ani.
Şeful Poliţiei: „Nu comentez, decizia nu e definitivă“
Avocaţii poliţiştilor consideră că sentinţa luată de Tribunal este una „nelegală“ şi netemeinică, susţinând că vor intenta apel împotriva ei. „Soluţia instanţei este în contradicţie cu toate probele de la dosar, cu declaraţiile martorilor, cu înregistrările, precum şi cu soluţia dispusă de Departamentul Naţional Anticorupţie pentru aceleaşi fapte pentru care au fost cercetaţi investigatorii. Consider soluţia netemeinică şi nelegală“, a spus avocata Sandra Grădinaru, apărătoarea a trei dintre poliţişti. La rândul său, avocatul Radu Irimia a catalogat soluţia instanţei ca fiind „cea mai mare nedreptate făcută de justiţie la Iaşi“. Ambii avocaţi au precizat că vor declara apel. Contactat telefonic de „Ziarul de Iaşi“, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi, chestorul Ioan Scripniciuc, a declarat că „nu comentează decizia atât timp cât aceasta nu este definitivă“. Aceeaşi reacţie a avut-o şi procurorul care i-a trimis pe cei 14 poliţişti în judecată, Florin Căşuneanu, în prezent procuror-general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. Reprezentanţii IPJ Iaşi spun că patru dintre poliţiştii din prezentul dosar şi-au dat demisia din sistem, în timp ce restul sunt „puşi la dispoziţie“. Concret, ei fac muncă de birou.
54 de poliţişti cercetaţi iniţial
Dosarul „Rutiera“ a conţinut, iniţial, numele a 54 de poliţişti de la Serviciul Rutier, asupra tuturor planând suspiciuni de corupţie. Mare parte dintre aceştia a primit scoatere de sub urmărire penală, fiind trimişi în judecată doar 14 agenţi. Aceştia au fost acuzaţi că ar fi primit, în mod repetat, diferite sume de bani de la şoferii opriţi în trafic. În schimb, poliţiştii fie nu îi sancţionau pe conducătorii auto, fie le dădeau un simplu avertisment. Totul a pornit după ce administratorul unei societăţi comerciale, ce avea telefonul interceptat, a discutat cu doi agenţi rutieri pentru a scăpa un angajat de o sancţiune. Discuţia a ajuns la anchetatori care au decis, ulterior, să îi pună sub urmărire pe toţi rutierii suspectaţi că ar primi mită în trafic.
În timpul judecăţii, majoritatea martorilor, şoferi care ar fi beneficiat de „bunăvoinţa“ agenţilor, au negat că ar fi dat mită sau alte bunuri pentru a scăpa de sancţiuni. Sute de pagini cu interceptări au fost, de asemenea, ataşate la dosar. Pe lista celor care, au zis procurorii, ar fi beneficiat de clemenţă din partea poliţiştilor rutieri s-au numărat oameni de afaceri, primari sau chiar parlamentari. Unul dintre martori a fost şi Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor. Vănel Carp şi Răzvan Marciuc au fost interceptaţi la un moment dat cum discutau despre faptul că Fenechiu ar fi fost oprit cu 200 de kilometri la oră în trafic. „Era un BMW seria 6 şi era Fenechiu la volan, care mergea cu 200 la oră. Să-mi bag p*** în gura lui“, zicea Marciuc pe interceptări, continuând că „L-am oprit, da’ i-am dat drumu’“.
Dosarul „Rutiera“ avea să ducă, în toamna anului 2012, la o altă cauză-şoc instrumentată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Parlamentatul Petru Movilă, procurorul Luana Pintilie (pensionat între timp) şi adjunctul de atunci al IPJ, Mihai Pintilei, erau puşi sub urmărire penală fiind acuzaţi de instigare la abuz în serviciu. Aceştia au fost suspectaţi că ar fi intervenit direct (în cazul lui Pintilei şi Pintilie) sau prin intermediari (în cazul lui Movilă) pe lângă diverşi poliţişti pentru a scăpa de sancţiuni în trafic.
Procurora Pintilie, de pildă, apare pe interceptări cu o discuţie purtată cu poliţistul Cătălin Harnagea, condamnat ieri de Tribunal. Toate cele trei nume grele ale Iaşului aveau să fie scoase de sub urmărire penală la finele anului trecut.
Dacă decizia de ieri va rămâne definitivă, cei 14 agenţi nu vor mai avea dreptul să îmbrace uniforma de poliţist. Procesul se va relua, cel mai probabil, încă de anul acesta, la Curtea de Apel Iaşi.
Lista poliţiştilor condamnaţi
- Vănel Carp – 4 ani cu executare
- Răzvan Marciuc – 4 ani cu executare
- Lucian Munteanu – 3 ani şi 8 luni cu executare
- Iulian Lazăr – 3 ani şi 6 luni cu executare
- Bebi Manole – 3 ani şi 2 luni cu executare
- Cristian Ciubotaru – 3 ani şi 4 luni cu executare
- Constantin Bulancea – 3 ani cu executare
- Marius Melniciuc – 3 ani şi 10 luni cu executare
- Cătălin Harnagea – 3 ani cu executare
- George Bîrsariuc – 3 ani cu suspendare
- Petrişor Lupu – 3 ani şi 2 luni cu executare
- Gelu Captalan – 3 ani şi 10 luni cu executare
- Marius Martin – 3 ani cu suspendare
- Cristian Grecu – 3 ani cu suspendare