spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Paralizat din cauză că medicii i-au pus diagnostice greşite fără să se uite la el

- Advertisement -

Bărbatul de 43 de ani nu mai poate folosi mâna dreaptă din cauza diagnosticelor greşite puse în cascadă cu o uşurinţă de neînţeles.

Sorinel Ştefan, un bărbat de 43 de ani, a ajuns într-o singură săptămână la Spitalul de Urgenţă din Bacău de cinci ori, şi tot de atâtea ori i-a fost refuzată internarea. Medicii care l-au examinat au considerat cazul său ca fiind mai puţin grav decât cel al persoanelor implicate în accidente rutiere, cei care puteau fi internaţi la UPU Bacău. Asta deşi bărbatul era adus de un echipaj al Ambulanţei sau de soţie cu taxiul, pentru că nu mai putea suporta durerile, însă serviciul de urgenţă îl punea să aştepte. În cele din urmă, după ce pacientul a observat că durerile nu încetează, iar medicii băcăuani nu îl ajută, bărbatul a venit la Iaşi, unde mai fusese de câteva ori cu unele probleme de spate. Ajuns paralizat în spitalele ieşene, mai întâi la Neurochirurgie şi apoi la Boli Infecţioase, bărbatul a fost diagnosticat cu zona zoster. Nu cu hernie de disc cervicală, cum notau de fiecare dată pe biletul de ieşire din spital doctorii din oraşul său.

Odiseea din spital

Povestea lui Sorinel Ştefan a început pe 8 octombrie, seara, când a simţit pentru prima dată un junghi puternic în spate şi care, încet-încet, s-a lăsat pe toată partea dreaptă. Atunci şi-a tratat durerea cu un unguent şi a sperat să treacă. A doua zi însă, bărbatul susţine că a ajuns la spital cu ambulanţa, anchilozat de coloană. „Nu puteam să merg de durere, iar după ce m-au văzut, doctorii mi-au dat o reţetă şi mi-au spus «du-te acasă, că nu ai nimic. Aici internăm numai oameni cu oase rupte şi scoşi din accidente»“. Deşi durerile îl sugrumau, pacientul şi-a luat tratamentul şi a aşteptat ca starea să i se amelioreze, nicidecum să i se înrăutăţească, cum de altfel avea să se întâmple în ziua următoare. Pe 10 octombrie, Sorinel Ştefan a ajuns iar la Unitatea de Primire a spitalului băcăuan din cauza durerilor, însă nici de data aceasta nu a primit vreun răspuns concret. Bărbatul nu a fost internat, şi a primit o altă reţetă şi un alt îndemn de întors acasă, că nu are nimic grav. „Atunci le-am zis: «domnule doctor, am mai luat o reţetă, dar degeaba, uitaţi cum mă cocoşez pe zi ce trece de durere. Medicamentele nu mă ajut㻓. Şi nici reţeta nouă nu avea să-l ajute, iar după ce a făcut alte două vizite la uşa spitalului, de data aceasta cu taxiul, pentru că de la serviciul de ambulanţă i s-a zis să aştepte, bărbatul s-a trezit într-o noapte speriat că trupul nu-l mai ascultă şi cedează din ce în ce mai tare. „În ziua de 14, la ora 2 dimineaţa, m-am transformat, ca într-un film de groază, dintr-un om normal într-un animal care urlă de durere. Boala s-a agravat atât de tare, iar bubele, care se văd acum în exterior, mă ardeau în interior. Am urcat în patru labe în taxi, să merg la spital, iar doctorii când m-au văzut ţipând de durere mă întrebau «ce urli aşa, eşti bou?»“

1.300 de lei scoşi din buzunar pentru un RMN

Însă domnul Ştefan ţipa pentru că atunci corpul său, slăbit de zona zoster, reacţiona şi scoatea la suprafaţă infecţia dureroasă, iar medicii nu au sesizat lucrul acesta, deşi nu trebuiau decât să-i analizeze corpul cu atenţie. „Or, ei m-au pus pe pat, mi-au ridicat mâna să vadă ce-i cu ea de nu o puteam mişca, iar eu ţipam pentru că eram deja paralizat. Uitaţi, acum nu mai pot ridica mâna. Nu ştiu dacă mai ajung om normal, pentru o incompetenţă“, povesteşte bolnavul întristat. După analiza medicilor băcăuani, aceştia l-au îndreptat către un RMN, care l-a costat 1.300 de lei, şi care tot nu l-a ajutat să depisteze diagnosticul corect. În cele de urmă, bărbatul, sătul de experienţa spitalului din Bacău, a venit la Iaşi, la doctorul care-l ajutase anterior într-o altă problemă.

Medicul ieşean Corneliu Taraşi, cel care l-a întâmpinat pe Sorinel Ştefan, şi-a dat seama imediat că bărbatul suferă de zona zoster, şi nicidecum de hernie de disc cervicală, cum îi puseseră diagnosticul medicii băcăuani. „Dacă îl dezbrăcau şi la Bacău îşi dădeau seama de îndată de ce suferă. Eu doar l-am pus să-şi dea bluza jos, să-i verific coloana, şi am realizat imediat că trebuie transferat la Spitalul de Boli Infecţioase şi tratat corespunzător pentru zona zoster, şi nu pentru altceva“, a explicat dr. Corneliu Taraşi, medic primar neurochirurg.

Acum, bărbatul este tratat de medicii de la Boli Infecţioase şi intenţionează să-i dea în judecată pe medicii băcăuani pentru nedreptatea făcută. Plimbarea de la spital spre acasă şi refuzul doctorilor de a-l interna l-au costat paralizarea mâinii drepte, încovoierea spinării şi o pagubă materială de aproximativ 2.000 de lei pe care pacientul o poate dovedi cu bonurile de la RMN şi de la farmacii. Însă „pe doctorii care mi-au încălcat drepturile de angajat, de pacient, ce-i va costa oare?“, întreabă el.

Cititi: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/paralizat-din-cauza-ca-medicii-i-au-pus-diagnostice-gresite-fara-sa-se-uite-la-el–27200.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.