EVENIMENT Cea mai asteptatã petrecere a liceenilor de la Colegiul National „Cuza Vodã” Husi, Balul Bobocilor, a avut loc vineri searã, iar în final juriul a desemnat cea mai frumoasã fatã si cel mai frumos bãiat dintre „bobocii” colegiului. De altfel, cei prezenti în Sala Mare a Primãriei au subscris ideii cã toti concurentii au avut prestatii deosebite, o prezentã scenicã remarcabilã, fiind greu de ales cine sã fie câstigãtorii.
Cele cinci probe au fost realizate cu creativitate, concurentii având ocazia sã arate nu doar faptul cã sunt inteligenti, talentati, dar si spontani. A fost nevoie de o prezentare ineditã, de trecut o probã de culturã generalã, una de talent, apoi o probã-surprizã, pentru ca, în final, sã aibã loc un „vals al mãstilor”. Evenimentul a fost prezentat de Sabina Catargiu, Cãtãlin Mihu, Loredana Diaconu si Radu Artene. Juriul a fost format, în marea majoritate, din profesori ai colegiului (prof. Tatiana Plesu, prof. Adrian Talasman, Elena Talasman, Georgiana Mocanu, Diana Adumitroaie), dar le-au fost alãturi si Mihai Cehan, presedinte al CSM Husi, precum si reprezentanta Consiliului elevilor, Roberta Stoica. În final, eleva desemnatã a fi Regina Balului a fost Sorina Marian, iar premiul de popularitate, la fete, a fost obtinut de Claudia Mihordea. Regele balului a fost ales Stefan Benchea, iar premiul de popularitate a revenit lui Mãdãlin Cocu. Apoi, clasamentul la fete a arãtat astfel: pe locul II a fost desemnatã Sabina Taivan, iar pe III, Luiza Baghiu. În privinta bãietilor, pe locul II s-a clasat Vlad Artene, iar pe locul III, Dragos Oancea. „Bobocii de anul acesta s-au ridicat la nivelul asteptãrilor. Au fost frumosi, destepti si talentati. Au surprins, si-au învins emotiile si sunt sigur cã au rãmas si cu amintiri de neuitat. S-a muncit foarte mult pentru acest eveniment de traditie, însã pot sã spun cã s-a meritat, a fost o experientã minunatã, s-a creat mereu o atmosferã de familie, fiecare a avut câte o responsabilitate”, a precizat Cãtãlin Mihu, unul dintre prezentatorii evenimentului de la Colegiul „Cuza Vodã” Husi.