Scenariu terifiant conturat de poliţişti în cazul copilașului în vârstă de 4 ani adus marți seară la Urgențele Spitalului Județean Suceava, cu arsuri grave pe aproximativ 60% din suprafața corpului.
Minorul a fost incendiat chiar de frățiorul săi mai mic, un copil de numai 2 ani, care, din joacă, a luat jar din sobă cu un făraș şi l-a pus pe patul în care minorul mai mare dormea.
Aşa cum vă informam în ediţia de ieri, nenorocirea s-a petrecut marţi seară, în jurul orei 19.00, pe raza comunei Vama.
Cei doi copii locuiesc într-o casă izolată, fără curent electric, la aproximativ patru kilometri de DN 17. În acea seară, erau acasă cu bunicul şi mama lor, însă aceştia erau ocupaţi cu treburi prin gospodărie.
Bunicul tăia lemne într-o şură, iar mama minorilor se afla în grajd, la animale.
La un moment dat, le-a povestit bunicul poliţiştilor, a auzit un zgomot de geam spart, iar când s-a dus să vadă ce se întâmplă în casă şi a deschis uşa o observat flăcări. Copilul în vârstă de 2 ani se afla chiar lângă uşă, iar cel de 4 ani era în camera cuprinsă de flăcări. Bunicul a reușit să-şi scoată nepoții afară şi să stingă flăcările, fără a mai fi nevoie de intervenția pompierilor.
Din nefericire, copilul mai mare a suferit arsuri grave, pe mai bine de jumătate din suprafaţa corpului.
În chinuri groaznice, minorul a fost la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, iar de aici a fost transferat la Spitalul Județean Suceava.
În aceeaşi seară, medicii suceveni au decis transferul micuţului la un spital din Iaşi.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, inspectorul principal Ionuţ Epureanu, a declarat că s-a întocmit dosar penal pe numele mamei celor doi minori, Cristiana N., în vârstă de 26 de ani, pentru că şi-a lăsat copiii nesupravegheaţi, tânăra urmând să fie cercetată pentru vătămare corporală din culpă.
de Sergiu RUSU, Cristina RUSU
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2013-10-17/Un-copil-de-2-ani-si-a-incendiat-din-joaca-fratiorul-mai-mare-Acesta-e-in-stare-grava-iar-mama-cercetata-de-politie#ixzz2i3khdrZs