spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Oraşul, transformat în bazar în aer liber. „La Iaşi se vinde cel mai bine”

- Advertisement -
A început cu câteva bucăţi de blană naturală şi acum, după 20 de ani, trimite căciuli şi papuci în toate colţurile lumii. De la câteva căciuliţe pentru copii, meşterul Grigore Ciocârlan produce mii de produse din blană naturală şi se deplasează în Siberia pentru a alege personal blana de focă. Producătorul este din comuna Grumăşeşti, judeţul Neamţ, şi vine în fiecare an la târgul de toamnă de Sfânta Parascheva, pentru că „la Iaşi se vinde cel mai bine“.
Fost fotbalist, meşterul a pornit afacerea de familie dintr-o joacă. A cumpărat câteva bucăţi de blană acum 20 de ani şi a confecţionat primele căciuliţe de copii şi papuci de casă. Meşterul din comuna Grumăzeşti, judeţul Neamţ, a plecat la studii pentru a-şi dezvolta afacerea. S-a dus la fosta fabrică de blănuri Vidra Orăştie, unde a stat şase ani şi s-a întors cu modele noi şi tipare. „Am lucrat acolo o perioadă, vreo şase ani, am venit cu tipare şi modele memorate şi am pus pe hârtie şi după aia am început să lucrăm produse. A fost iniţiativă proprie, eu am fost fotbalist, dar m-am reprofilat şi din mers am mai cumpărat utilaje. În fiecare an mai luăm utilaje noi, că nu poţi face performanţă cu utilaje vechi“, spune acum Ciocârlan.
Afacerea familiei Ciocârlan pare acum una prosperă. La Iaşi a venit cu câteva corturi amplasate în mai multe zone unde vinde căciuli de nurcă la 200 de lei, de nutrie la 180 de lei, de marmotă la 170 de lei, de bizam la 200 de lei sau şepci din piele la 100 de lei şi şepci din cojoc la 130 de lei. Cele mai scumpe sunt căciulele din blană de focă la 250 de lei şi căciula din blană de vulpe, care costă 300 de lei. Toate acestea sunt cusute de familia Ciocârlan şi ajutoarele lor. Materia primă este adunată din ţară, dar şi din străinătate. Grigore Ciocârlan  pleacă deseori în Siberia pentru a aduce blană naturală de focă. „Nurca e a noastră, românescă, marmota e de la noi din România. Pielea de vulpe şi cea de focă o cumpărăm din Rusia, pe astea nu le avem din ţară. Chiar eu personal merg şi le achit. Pentru focă fac un drum mai lung, aproape de Siberia“, spune meşterul. Gama de produse se dezvoltă de an an la an.
„Vedeta“ tarabei este anul acesta căciula canadiană, un model croit după sugestia unui client. Căciula este din piele, este căptuşită cu blană şi are urechi mai lungi pentru protecţia împotriva frigului. Căciulile moldoveanului ajung de câţiva ani şi peste hotare. Odată cu dezvoltarea afacerii şi lansarea site-ului, căciulile şi papucii din blană naturală se vând în America, Ţările de Nord, Canada şi toată Europa. Ultima comandă a fost trimisă în Olanda, iar familia din comuna nemţeană tocmai s-a întors de la Oktoberfest, unde şi-a promovat căciulile.

Zona din spatele Halei Centrale este înţesată de corturile producătorilor din piele şi blană. Aromele de mici şi frigărui care sfârăie într-un colţ al târgului de la Hala Centrală se amestecă apăsător cu pielea naturală de pe rafturile îmbâcsite de marfă. Sute de modele de căciuli, papuci, haine de blană, cojoace şi haine de piele iau ochii trecătorilor. Comercianţii sar pe fiecare client şi-şi expun marfa: sacouri din piele la 400 de lei până la 750 de lei, în funcţie de model, cojoace de 700 de lei, sau chiar de 400 de lei la ofertă. Corturile pline la refuz de pe strada Palat le fac concurenţă celor din spatele Halei Centrale.

GALERIE FOTO III

Sute de produse de toate culorile, formele şi dimensiunile sunt expuse în corturile comercianţilor. Papuci de casă la 25 de lei, genţi din piele la 100 de lei, mănuşi la 30 de lei, bundiţe din lână la 200 de lei, măşti veneţiene la 25 de lei, portofele, căciuli la 20 de lei, eşarfe, ciorapi, cosmetice şi tot felul de bunătăţi au transformat zona într-un bazar în aer liber. Ieşenii mai pot găsi opt tipuri de halva la 22 de lei kilogramul, marmeladă, dulciuri şi porumb fiert. Grătarele cu mici, frigărui şi alte produse din carne s-au mutat anul acesta pe strada Sarmisegetuza. Pe lângă hamsii, cartofi, ieşenii mai pot găsi vin, bere şi pălincă.

Cititi:http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/orasul-transformat-in-bazar-in-aer-liber-la-iasi-se-vinde-cel-mai-bine-galerii-foto–25752.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.