Premierul Libiei, Ali Zeidan, a fost răpit, azi, în zori, de către un grup armat, şi „condus către o destinaţie necunoscută”, a anunţat guvernul de la Tripoli, potrivit agențiilor internaționale de presă.
UPDATE ora 12.30: Premierul Ali Zeidan a fost eliberat, la câteva ore după ce a fost capturat de membri ai milițiilor, spun surse guvernamentale citate de BBC.
Un jurnalist Reuters aflat la fața locului a povestit că protestatarii au deschis focul în direcția clădirii în care era ținut prizonier Ali Zeidan, pentru a cere ca gruparea respectivă, angajată de guvern, să îl elibereze pe prim-ministru.
„Premierul a fost eliberat”, a spus un oficial guvernamental”, informație confirmată de o sursă din serviciile de securitate, precizează Reuters.
Miliția, angajată de guvern, pentru a asigura securitatea în Tripoli, anunțase anterior că l-a „arestat” pe Zeidan, după ce secretarul american de Stat, John Kerry, a spus că Libia a jucat un rol în weekend, în capturarea lui Anas al-Liby.
UPDATE ora 10.05: Grupările militante care l-au răpit pe Zeidan spun că l-au arestat pentru acuzații de corupție, potrivit CNN.
Un fost grup de rebeli, aliat al guvernului, a anunțat că l-au arestat pe Ali Zeidan după ce procurorul a emis un mandat de arestare. Guvernul a negat aceste informații.
Prim-ministrul a fost luat de la hotel și transportat cu un convoi de mașini, care aștepta în fața clădirii. Martorii nu au relatat nimic despre vreun schimb de focuri înainte de acest incident.
UPDATE ora 9.20: Guvernul libian suspectează de răpirea premierului două grupuri ale foştilor rebeli: Casa revoluţionarilor Libiei şi Brigăzile de luptă împotriva criminalităţii, care depind, teoretic, de ministerele Apărării şi de Interne.
Executivul libian s-a întrunit într-o reuniune de urgenţă, potrivit unui comunicat al executivului postat pe site-ul său de internet.
„Guvernul şi Congresul General Naţional (Parlamentul) vor dezbate această situaţie”, se mai spune în textul amintit, care face apel la calm.
Răpit de la biroul său din hotel
Premierul libian Ali Zeidan a fost răpit, de bărbați înarmați, dintr-un hotel din capitala Tripoli, precizează BBC.
„Şeful guvernului de tranziţie, Ali Zeidan, a fost condus spre o destinaţie necunoscută, din motive necunoscute, de un grup de oameni înarmaţi”, probabil, foşti rebeli, a indicat executivul libian, într-un scurt comunicat, postat pe site-ul său de internet, precizează Agerpres.
După cum a relatat anterior canalul de televiziune Sky News Arabia, care emite din Abu Dhabi, un grup de indivizi înarmaţi au dat buzna într-un hotel din Tripoli, unde locuiește premierul libian, şi sub ameninţarea armelor l-au capturat şi transportat către o destinaţie necunoscută.
Marți, premierul a făcut apel la Occident să ajute la oprirea grupărilor de combatanți din Libia, potrivit BBC News. Într-un interviu pentru BBC, el a spus că țara sa este folosită ca bază de export al armelor, în regiune.
La doi ani după revolta populară care l-a răsturnat de la putere pe Muammar Gaddafi, guvernul libian se luptă să țină sub control milițiile triburilor rivale și militanții islamiști, care controlează părți din țară.
Capturarea unui lider Al Qaida
Luni, Libia a cerut explicații ambasadorului SUA, în legătură cu capturarea unuia dintre liderii Al Qaida, Anas al-Liby, în Tripoli.
Liby era căutat pentru atentatele din 1998 asupra ambasadelor SUA din Kenya și Tanzania. El a fost prins de comandourile americane, sâmbătă dimineața.Potrivit corespondenților BBC în zonă, este prea devreme pentru a se face, deocamdată, o legătură între capturarea lui Liby și răpirea premierului Zeidan.
Luna trecută, Zeidan a vizitat Marea Britanie și a făcut apel la autoritățile de la Londra să ajute la eliminarea armelor din țară, în contextul unor temeri legate de sporirea contrabandei spre Siria.
În aprilie, el a cerut libienilor să-și susțină guvernul, în fața „celor care vor să destabilizeze țara”. El s-a mai plâns, la vremea respectivă, de alte atacuri și acte de sabotaj, puse în practică de grupări separate, împotriva Ministerului de Interne și a sediului televiziunii naționale.
EVZ.ro