O noapte în barul din sat s-a transformat într-o urgenţă medicală pentru doi tineri din Focuri. După ce au consumat cantităţi semnificative de alcool, aceştia au început să se certe cu membrii unei găşti rivale. În încercarea de a-şi lua apărarea reciproc, cei doi au căzut victime agresorilor, care erau înarmaţi cu cuţite. Tinerii, în vârstă de 22, respectiv 23 de ani, au fost înjunghiaţi şi transportaţi urgent la Spitalul „Sf. Spiridon”. „Primul pacient prezenta o plagă înjunghiată toracică şi pneumotorax, iar cel de-al doilea a fost diagnosticat cu o plagă lombară, traumatism cranio-cerebral şi de coloană”, a precizat conf. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. Tânărul de 22 de ani a fost internat în Clinica de Chirurgie Toracică pentru monitorizare de specialitate, iar cel de 23 de ani a fost dirijat spre Spitalul de Neurochirurgie pentru investigaţii amănunţite la nivelul capului şi coloanei vertebrale. Amândoi au, potrivit medicilor, o evoluţie favorabilă
Cititi: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/se-aparau-unul-pe-altul-si-au-fost-injunghiati-amandoi–25320.html