RETINUT Un tânãr în vârstã de 24 de ani, din Bârlad, a fost retinut de oamenii legii dupã ce în incinta unui magazin a sustras un portmoneu dintr-o posetã apartinând unei femei, de 37 de ani. Acesta a fost condus la sediul Politiei Municipiului Bârlad, unde i s-a întocmit dosar penal sub aspectul sãvârsirii infractiunii de furt calificat. Bogdan Dãnilã a fost retinut pe bazã de ordonantã pentru 24 de ore, fiind prezentat ulterior la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Bârlad, respectiv Judecãtoria Bârlad. Instanta a admis propunea Parchetului de pe lângã Judecãtoria Bârlad si a emis mandat de arestare preventivã pentru 29 zile. Prejudiciul a fost recuperat si predat pãrtii vãtãmate (portmoneu cu carduri si permis de conducere). „Politistii au fost sesizati prin apel la numãrul unic de urgentã 112 cu privire la faptul cã în incinta unei societãti comerciale din municipiul Bârlad a avut loc un furt. Deplasându-se la fata locului, politisti din cadrul Politiei Municipiului Bârlad si jandarmi ai Inspectoratului Judetean de Jandarmi Vaslui l-au identificat pe Bogdan D., de 24 de ani, din municipiul Bârlad”, a declarat Mihaela Straub, purtãtor de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Vaslui.