spot_img
21.4 C
Vaslui
28-iun.-2024
spot_img

Mărturisiri şocante ale tinerei care şi-a omorât bebeluşul, aruncându-l de viu într-un canal

- Advertisement -

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au trimis-o ieri în judecată pe tânăra care în luna martie a acestui an şi-a aruncat bebeluşul viu într-un canal, corpul neînsufleţit al micuţului fiind găsit ulterior într-un bazin de decantare al staţiei de epurare a municipiului Fălticeni.

Aşa cum v-a informat la vremea respectivă Monitorul de Suceava, suspecta a fost identificată în persoana unei tinere în vârstă de 25 de ani, din comuna Hârtop, Simona Florentina Mărgineanu, mamă a altor patru copii minori.

Deşi iniţial a negat vehement că ea ar fi adus pe lume bebeluşul de sex feminin găsit fără suflare în staţia de epurare, în cele din urmă tânăra şi-a recunoscut faptele şi a povestit totul anchetatorilor.

Ea a fost data pe mâna judecătorilor pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

A încercat să-i mintă pe anchetatori. Le-a spus că a născut un avorton şi l-a aruncat într-un buncăr din Burdujeni

În dimineaţa zilei de 20 martie a.c., angajaţii staţiei de epurare a apelor reziduale ale municipiului Fălticeni au descoperit cadavrul unui nou-născut de sex feminin.

În urma necropsiei, medicii legişti au stabilit că fetiţa s-a născut vie, iar bănuielile anchetatorilor au fost că bebeluşul a fost aruncat într-un canal, acesta fiind dus de apele reziduale până în staţia de epurare.

În urma anchetei, judiciariştii poliţiei au identificat-o pe Simona Florentina Mărginean, care în primă fază nu a recunoscut nimic.

La vremea respectivă, apăruse în presa locală un alt caz al unui avorton găsit într-un buncăr din cartierul Burdujeni.

Pentru a explica ce s-a întâmplat cu copilul pe care îl purta în pântece, tânăra din Hârtop a declarat că a născut spontan, în timp ce se afla pe raza cartierului Burdujeni, şi văzând că este vorba de un avorton l-a aruncat la gunoi.

Din ancheta poliţiştilor, varianta femeii a fost infirmată, Simona Florentina Mărginean recunoscând în cele din urmă că ea a adus pe lume fetiţa al cărei trup neînsufleţit a fost găsit în bazinul de decantare al staţiei de epurare.

De altfel, pentru a demonstra veridicitatea concluziilor investigaţiei, anchetatorii au cerut şi o expertiză genetică, specialiştii din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliţiei Române stabilind cu certitudine că Simona Florentina Mărginean este mama nou-născutului de sex feminin găsit în staţia de epurare.

A adus pe lume alţi patru copii. Toţi i-au fost luaţi de stat

Simona Florentina Mărginean a urmat clasele I-VII la o şcoală din Fălticeni, iar în 2002 a abandonat cursurile şcolare.

Tânăra a întrerupt relaţiile cu familia, iar suspecta a început să întreţină relaţii intime cu persoane necunoscute. A adus pe lume patru copii, însă nici unul nu se mai află în grija ei, fiind abandonaţi ori luaţi forţat de stat în plasament. Prima fetiţă a inculpatei este crescută de rude de-ale acesteia, a doua a fost dată în adopţie unei familii din Fălticeni, iar ceilalţi doi copii, doi băieţi de cinci, respectiv doi ani, au fost luaţi în grijă de reprezentanţii Protecţiei Copilului, după ce-au fost găsiţi flămânzi şi neîngrijiţi, într-o scară de bloc din Fălticeni.

Iarna trecută, Simona Florentina Mărgineanu a fost internată pentru perioade scurte de timp la Centrul de Plasament din municipiul Suceava, angajaţii instituţiei observând că tânăra este însărcinată.

De fiecare dată când era întrebată despre acest lucru, tânăra în vârstă de 25 de ani fie recunoştea, fie susţinea că s-a mai îngrăşat şi că nu e gravidă.

Înainte a de a-şi omorî propria fetiţă, a dormit cu ea în braţe. Vroia să abandoneze copilul la maternitate

Tânăra în vârstă de 25 de ani a refuzat să meargă la spital sau să fie consultată de un medic. În jurul datei de 17-18 martie a.c., a adus pe lume, singură, într-o casă dărăpănată de la marginea Fălticeniului, o fetiţă.

La audieri, le-a spus procurorilor că iniţial şi-a pierdut cunoştinţa, însă şi-a revenit după scurt timp şi a rupt cu mâinile cordonul ombilical, după care a legat capătul liber cu o sfoară de la ţolul de pe podeaua casei. Placenta şi ţolul pe care născuse le-a aruncat într-un sac şi mai apoi în WC-ul din curtea casei.

A şters bebeluşul cu mai multe cârpe aflate prin casă, l-a îmbrăcat cu haine care îi rămăseseră de la ceilalţi copii, după care a dormit cu fetiţa în braţe timp de mai multe ore.

Simona Florentina Mărgineanu a povestit apoi că după ce s-a trezit, a pus nou-născutul într-o sacoşă din rafie şi a plecat spre maternitatea din Fălticeni, cu gândul să abandoneze acolo bebeluşul.

A povestit că odată ajungă la maternitate, i-a fost frică să-şi lase acolo copilul, pentru că erau prea multe persoane şi putea fi văzută.

În drumul de întoarcere spre casa unde stătea de o perioadă, a ajuns în apropierea vechiului cimitir evreiesc din Fălticeni, unde s-a deplasat la un canal din zonă, a coborât pe scară şi a lăsat în apă sacoşa în care se afla fetiţa nou-născută, după care a plecat spre domiciliu.

„În opinia organului de urmărire penală, la momentul respectiv învinuita a adoptat rezoluţia infracţională de a-şi ucide copilul, abandonându-l într-un loc unde cu certitudine nu ar fi putut fi identificat de vreo altă persoană”, se arată în actul de sesizare a instanţei.

Culmea, când a fost întrebată de anchetatori de ce a ales să lase copilul în canal, răspunsul inculpatei a fost halucinant. „Învinuita a declarat că era sigură că în acel loc fetiţa putea fi găsită uşor de alte persoane”, arată procurorii.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.