Judecătoria Suceava a dat ieri sentinţa în dosarul violului comis pe 4 august a.c. asupra unui tânăr în vârstă de 19 ani în baia hipermarketului Kaufland din localitate, inculpaţii, Gabriel Repede, de 24 de ani, din municipiul Suceava, zis „Ombladon”, şi Constantin Cucu, de 26 de ani, alias „Solo”, din comuna Drăgoieşti, fiind condamnaţi în total la 13 ani şi jumătate de închisoare.
Cei doi inculpaţi şi-au recunoscut faptele, astfel că procesul s-a terminat după doar două termene, judecătorii hotărând ca Repede să execute cinci ani şi jumătate pentru violul tânărului de 19 ani, iar Cucu cinci ani de închisoare, plus alţi trei, primiţi iniţial cu suspendare, în noiembrie 2011, într-un alt dosar al Judecătoriei Suceava.
Gabriel Repede şi Constantin Cucu au fost obligaţi de asemenea să plătească victimei 30.000 de lei, cu titlu de daune morale şi materiale, aproape 400 de lei către Serviciul de Ambulanţă Suceava (contravaloarea transportului victimei), 1.920,80 de lei către Spitalul Judeţean Suceava (spitalizarea victimei) şi cheltuieli de judecată, 1.500 de lei (Cucu), respectiv 1.200 de lei (Repede).
Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
Ce s-a întâmplat în baia de la Kaufland. Violul a continuat în spatele magazinului Albina
Gabriel Repede şi Constantin Cucu au fost trimişi în judecată la începutul lunii trecute de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Repede era coleg de muncă cu victima, Răzvan Ş., cei doi fiind muncitori necalificaţi la o firmă de construcţii din municipiul Suceava,
În ziua comiterii faptei (4 august a.c.), victima a fost chemată de colegul de muncă la „una mică”, acesta din urmă spunându-i că va face cinste de ziua lui.
La petrecerea ad-hoc prin crâşmele din zona George Enescu a venit şi Constantin Cucu, amic şi tovarăş de fărădelegi cu Gabriel Repede.
Tânărul de 19 ani a băut fără măsură şi, împreună cu cei doi tovarăşi de pahar, s-au dus la baie la hipermarketul Kaufland, intrând în compartimentul destinat persoanelor cu dizabilităţi. Aici, Răzvan Ş. a leşinat din cauza stării avansate de ebrietate, iar cei doi inculpaţi, după cum au mărturisit de altfel în faţa procurorilor, l-au aşezat pe un wc pe tânărul de 19 ani şi i-au introdus pe rând penisul în gură, de mai multe ori, pentru a-şi bate joc de el.