spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Zăpada căzută la 1 octombrie a închis în Vrancea drumuri naţionale şi şcoli

- Advertisement -

“De 30 de ani nu a mai nins ca acum”, afirmă primarul comunei Vintileasca, Georgel Viorel Spătaru, care pune chiar problema închiderii şcolilor astăzi.Tot din cauza zăpezii, DN2D a fost închis ieri.Dacă la munte a nins ca într-o lună de iarnă veritabilă, la Focşani a plouat neîncetat două zile

Cu toţii ştim că prima zăpadă ia prin surprindere autorităţile şi că vorba preşedinţială “iarna nu-i ca vara” se aplică, incontestabil, an de an. Totuşi, în acest sezon, iarna chiar a venit prea devreme, chiar de la 1 octombrie, blocand şoferi în trafic şi punand în dificultate accesul copiilor spre şcoală în zonele de munte. Peisajul hibernal s-a aşternut ieri, încă de dimineaţă şI în zona de munte din Vrancea, stratul de zăpadă fiind unul consistent la Tulnici, Soveja sau Vintileasca.

Din cauza ninsorii căzute în comuna Vintileasca, autorităţile iau în calcul închiderea şcolii pentru astăzi. Zăpada atinge în multe locuri din comună chiar şi 15 cm, iar ninsoarea nu a încetat aseară. De la primă oră a zilei de ieri au fost scoase utilajele, după ce un microbuz şcolar a rămas înzăpezit cu elevii din satul Poiana Stoichii, pe care trebuia să-i transporte la cursuri la şcoala de centru, unde învaţă aproape 300 de copii. “De 30 de ani de cand sunt în această comună nu a mai nins ca acum. Avem şapte autoturisme blocate pe drumul care face legătura între Primăria comunei Vintileasca şi satul Bahnele. Un utilaj a fost trimis în zonă pentru a deszăpezi drumul. În ritmul în care ninge, luăm în calcul situaţia în care vom fi nevoiţi să închidem şcoala, pentru că nu vom putea transporta copiii la şcoală”, ne-a spus Georgel Viorel Spătaru, primarul comunei Vintileasca. Autorităţile spun că sunt pregătite cu utilaje să intervină dacă stratul de zăpadă va continua să crească. “Oamenii nu şi-au cules fructele, nu şi-au scos sfecla din pămant, nu au cules porumbul. Nu ne aşteptam să ningă aşa devreme”, ne-a mai declarat primarul din Vintileasca. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, alte şcoli nu au anunţat că ar avea probleme din cauza vremii. “Dimineaţă a întarziat microbuzul care aducea elevii la Şcoala Vintileasca, dar s-a rezolvat”, ne-a precizat şefa IŞJ, Vasilica Zaharia. Şcolile pe sobe au început să facă focul, mai devreme ca niciodată în acest an, iar cele care au montate centrale fac revizia pentru a începe şi ele să furnizeze căldură. “A nins noaptea trecută la munte, iar la noi este lapoviţă. La şcoală se face focul pentru că este frig, iar copiii se pot îmbolnăvi. Toate au stocul asigurat de lemne”, ne-a declarat primarul comunei Nistoreşti, Ion Gogoriţă.

Mai mult pe: http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/97980-zapada-cazuta-la-1-octombrie-a-inchis-in-vrancea-drumuri-nationale-si-scoli.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.